Deci, dragă Sebi, întrebările puse mai înainte vor suferi mici schimbări: Unde vom ajunge? Cu cine vom ajunge? Eu cred că nu există nici un echivoc în a da răspunsul: Cu cinstea şi cu oameni cinstiţi şi respectuoşi, indiferent CINE SUNT Ei! Numai ei ne pot aduce viitorul, ei urmează să ne scape încet, dar sigur, de necinste şi sărăcie.
Dragă Sebi, în ceea ce mă priveşte, eu sunt absolut sigur că aceşti oameni sunt baza ţării. Ei, împreună cu noi, ne vor face viitorul…
Şi acum te rog să mă scuzi, dar pentru mine, între atâtea nimicuri, faptele acestea au păstrat încrederea în morala poporului român.
– Sebi, dragă, cu bine!
– Cu bine.
Prin sufletul lui Sebi trecu ca un fulger un sentiment de neîmplinire. De fapt nu era o neîmplinire, era ceva ce s-ar părea că a uitat. S-ar părea – întrucât Sebi, zi de zi, a notat tot, a catalogat tot, a sintetizat – ca în final să nu-şi poată duce la împlinire o promisiune făcută şi până azi neonorată. Era vorba despre premierea celei mai bune bucăţi sau schiţe ce i-a fost trimisă. După cum v-am expus mai sus, Sebi, zi de zi, îşi făcea conotaţiile necesare acestei premieri, premiu ce va fi acordat în urma concursului. Dar acest lucru nu l-a putut realiza întrucât scrisorile primite şi materialele analizate erau nişte întâmplări atât de crude, rupte din realitatea imediată, încât era imposibil de premiat descrierea dezamăgirilor, a babiloniei în care este obligat omul să trăiască. Poate, după ce va mai trece un timp, şi unele fapte vor fi doar nişte amintiri, altele îşi vor estompa din sacul durerilor ce-l poartă. Oare va reuşi să premieze contribuţia şi colaborarea concitadinilor săi în realizarea acestui ziar scump lui, „Clinchetul” – gazeta de suflet a lui şi a conjudeţenilor?…

Baia Mare
27 februarie, 1994

Volum conceput şi scris sub puternica emulaţie spirituală datorată vizitei Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România, în anul de graţie 1999, după naşterea Mântuitorului, prima vizită făcută de un Papă într-un stat cu religie majoritar ortodoxă. Cartea a fost inspirată şi datorită versurile scrise de Sanctitatea Sa.
Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a întors vizita în anul 2002 octombrie 9-14 când a oficiat slujbe în
Catedrala Sfântul Petru împreună cu Sanctitatea Sa, Papa Ioan Paul al II-lea.
Sfântul Papă s-a stins din viaţă în 2005 – 2 aprilie orele 22

Dacă frământările noastre zilnice ne-ar permite câte un mic respiro, dacă pretenţiozitatea propriei noastre persoane ar fi mai puţin orgolioasă şi în preocupările ce ne macină continuu să avem ochi şi pentru alte probleme, nu numai acelea care ne privesc doar pe noi, poate atunci ne-am gândi din când în când şi la alţi oameni, care chiar dacă par mai puţin importanţi decât orgoliile noastre, şi chiar dacă ei sunt uitaţi de semenii lor, nu sunt cu nimic mai puţin interesanţi ca alţii, din alte colţuri de ţară, numai pentru atâta lucru că s-au născut în acest umil sătuc. Lucrul acesta este la fel de adevărat, ca şi acela “că nu ne putem naşte nicăieri altundeva de cât în localitatea natală.” Şi dacă s-au născut în acest sat, care pentru locuitorii săi, ar putea fi chiar acela despre care se spune:
Pe-un picior de plai,
Pe-o gură de rai,
iată viu în cale,
Şi cobor la vale…”ori n-o să facă acest lucru, deoarece o persoană venită din “exteriorul” satului va avea întotdeauna o întrebare căreia în veci nu-i va afla un răspuns, întrebare care de altfel este pusă doar de acei care nu cunosc pe locuitorii acestui sat. Este o întrebare ce uneori îi derutează şi pe băştinaşi locului, mai ales atunci când problemele ce se ivesc îi copleşesc. Când nu pot răspunde de ce nu lasă totul şi să plece altundeva, ori unde dacă “acolo” pot face ceva mai mult decât aici. Aici îi macină întrebarea:”cine pe cine a adoptat. Satul pe oamenii aceştia, sau oamenii pe sat” Desigur că nicăieri, răspunsurile durerilor oamenilor, nu sunt agăţate ca le bazar să le poţi lua din cui şi ţi-ai rezolvat durerea ce te-a frământat atât .Ori neexistând această posibilitate şi-au declinat şi această problemă cu apartenenţa. Satul frumos sau nu, sărac era, şi nu prea le “aloca” localnicilor multe variante de trai. Sătenii puteau “alege”: lucrul în mină şi mai rar tăiatul pădurilor.