Deci, dragă Sebi, întrebările puse mai înainte vor suferi mici schimbări: Unde vom ajunge? Cu cine vom ajunge? Eu cred că nu există nici un echivoc în a da răspunsul: Cu cinstea şi cu oameni cinstiţi şi respectuoşi, indiferent CINE SUNT Ei! Numai ei ne pot aduce viitorul, ei urmează să ne scape încet, dar sigur, de necinste şi sărăcie.
Dragă Sebi, în ceea ce mă priveşte, eu sunt absolut sigur că aceşti oameni sunt baza ţării. Ei, împreună cu noi, ne vor face viitorul…
Şi acum te rog să mă scuzi, dar pentru mine, între atâtea nimicuri, faptele acestea au păstrat încrederea în morala poporului român.
– Sebi, dragă, cu bine!
– Cu bine.
Prin sufletul lui Sebi trecu ca un fulger un sentiment de neîmplinire. De fapt nu era o neîmplinire, era ceva ce s-ar părea că a uitat. S-ar părea – întrucât Sebi, zi de zi, a notat tot, a catalogat tot, a sintetizat – ca în final să nu-şi poată duce la împlinire o promisiune făcută şi până azi neonorată. Era vorba despre premierea celei mai bune bucăţi sau schiţe ce i-a fost trimisă. După cum v-am expus mai sus, Sebi, zi de zi, îşi făcea conotaţiile necesare acestei premieri, premiu ce va fi acordat în urma concursului. Dar acest lucru nu l-a putut realiza întrucât scrisorile primite şi materialele analizate erau nişte întâmplări atât de crude, rupte din realitatea imediată, încât era imposibil de premiat descrierea dezamăgirilor, a babiloniei în care este obligat omul să trăiască. Poate, după ce va mai trece un timp, şi unele fapte vor fi doar nişte amintiri, altele îşi vor estompa din sacul durerilor ce-l poartă. Oare va reuşi să premieze contribuţia şi colaborarea concitadinilor săi în realizarea acestui ziar scump lui, „Clinchetul” – gazeta de suflet a lui şi a conjudeţenilor?…

Baia Mare
27 februarie, 1994