Capitala Ungariei, şi acum şi a acestui ţinut românesc cedat fără luptă, era un lucru ispititor, pentru oricine. Ea a acceptat această presupusă călătorie de plăcere, care s-a făcut… pe tampoanele vagoanelor trenurilor. Cu multă greutate au reuşit să ajungă în locul unde şi-au lăsat bagajele în momentul în care intenţionau să urce în tren, ca să constate că… nu le mai au. Aşa s-a sfârşit “afacerea secolului” pentru Elisabeta şi Ludovic.
Aşa i-a rămas ei să se bucure de… bucuria altora, pentru ea n-au mai rămas multe bucurii, doar dacă… nu uităm că fiind o Frumuseţe, lucru vizibil şi astăzi, mai ales când era obligată să iasă din casă, era ca o trezire când îşi dădea seama cu câtă consideraţie se străduiau “unii” bărbaţi s-o salute, să-i ofere un compliment, să se ştie pentru puţină vreme în “discuţie” cu ea. Aceste “fenomene” le-a observat prima oară când lucra în Dămăcuşeni şi au venit prima dată revizorii contabili, oameni importanţi, plictisiţi, infatuaţi chiar în momentul în care-ţi intrau în prăvălie. La vederea ei a Elisabetei, parcă sufereau o metamorfozare. Nu mai erau persoanele care vânau greşelile altora impunându-şi superioritatea, nu mai era aroganţii de mai înainte, erau oamenii care, omeneşte încercau să aranjeze lucrurile să meargă bine, aşa cum trebuie. Situaţii din acestea se produceau adeseori în prezenţa Elisabetei, dar nefiind profitoare, ba mai mult viaţa şi căsnicia ei nu prospera din asta, şi nici nu a găsit o soluţie viabilă de-a ieşii din impas cu soţul ei, cu căsnicia ei. Au hotărât să se mute în Baia Mare, ocazie cu care considera că odată rupt dintre prietenii lui, din mediul lui, poate se va trezi şi Ludovic, şi va ajunge şi el să tragă la propria lui casă. Dar numai după puţine zile de la evenimentul mutării, Elisabeta vedea că Ludovic cu convingere “trage” în altă parte. Sigur că în discuţiile purtate, Ludovic a încercat diferite tertipuri, prin care căuta ca să “scoată mingea” din terenul său. O primă problemă era că el nu are un copil, un băiat. Trebuie spus că alcoolicii îşi cam pierd potenţa… de tineri, iar dacă cineva îşi doreşte un băiat… “nimic mai simplu”, vorba reclamei pentru un soţ care are raporturi cu frecvenţă normală în căsnicie. Lucru cunoscut şi certificat ştiinţific de multă vreme. Când un om are frecvente escapade, şi când vine acasă-i “lemn” precis că nu va avea băieţi niciodată. E adevărat că Ludovic n-a spus că el să-şi facă copilul, ci Elisabeta.
Elisabeta văzându-şi visele îngropate în ţuica lui Ludovic, convinsă fiind că ea nu-şi mai poate smulge nici-un drept atâta timp cât soţul va bea, s-a dus la Băiuţ să-i ceară un sfat lui Maier. Amândoi s-au apucat de povestit şi într-un târziu, Maier o întreba pe Elisabeta:
– Tu fată de ce-ţi nenoroceşti tinereţile lângă un beţiv care nici nu lucrează. Ce fel de trai crezi tu că vei avea mai târziu cu el?
– Şi ce să fac tată?
– Desparte-te!
– Cum să mă despart, eu sunt catolică.
– Cine ţi-a spus asta?
– Cum cine? Doar suntem o familie de religie romano-catolică.
– Şi tu unde te-ai măritat?
– La biserica din cimitir din Baia Mare.
– Draga Tati te rog să mă ierţi că nu ţi-am spus până acuma, drept este că nici tu nu m-ai întrebat, dar tu ai fost botezată la ortodocşi, în Petroşani.
– Cum aşa tată? doar voi sunteţi catolici.
– Dragă tatii, este adevărat, şi am făcut-o fără intenţie, să nu crezi că eram beat. În Petroşani am avut foarte mulţi prieteni de care eram legaţi ca nişte fraţi. Acolo se merge mult mai frecvent la biserică decât se merge ori unde în altă parte.

Au fost cununii, parastase, înmormântări şi mult mai multe activităţi ecleziastice. La început, la parastase şi celelalte, cum să mă duc în altă biserică dacă se făcea în biserica ortodoxă şi oamenii se duc în grupuri mari. Mi-ar fi fost ruşine să mă fofilez pe lângă ei să mă duc la altă biserică. Cât am stat acolo n-am întrebat pe nimeni şi nimeni nu m-a întrebat de ce confesiune sunt. Vreau să spun că erau şi acolo săcui, slovaci, nemţi, dar toţi mergeau la bisericile ortodoxe. Apoi m-am rugat la Domnul să mă ierte, şi dacă-i unul Singur Dumnezeu, nu cred că am păcătuit. Aşa s-a întâmplat că tu şi soră-ta sunteţi de religie ortodoxă.
– Tată ce-mi spui dumneata mă sperie. Ce fel de căsătorie am făcut?
– Cred, draga tatii, că lucrul acesta ţi-l va spune preotul care v-a cununat. Trebuie să te duci la el să vadă ce se poate face.
– Bine aşa o să fac. Elisabeta şi-a luat rămas bun de la Maier şi a venit la Baia Mare. i-a spus ce problemă au lui Ludovic şi s-au dus la preot. După ce i-a explicat situaţia creată, preotul a deschis registrul de stare civilă şi le-a spus:
– Date fiind circumstanţele expuse, faptul că la baza căsniciei voastre există un neadevăr, nefiind de confesiunea noastră şi neexistând nici-un act prin care cereţi să treceţi la confesiunea catolică, căsătoria voastră este nulă, în concluzie notez în dreptul numelor dumneavoastră acest lucru. În cazul vostru vă puteţi căsătorii la o biserică ortodoxă, dar ar fi bine să-i spune-ţi preotului aceste lucruri înainte de oficierea căsătoriei. Au ieşit de la parohie şi Ludovic îi spune Elisabetei:
– Erji, hai să ne căsătorim la un preot ortodox.
– Ludovic, eu nu numai că nu mă mai căsătoresc cu tine, dar o să introduc divorţul, aşa că: la revedere!
– Erji…
– La bună vedere Ludovic. Dumnezeu mi-a arătat ce trebuie să fac, de două ori, la aceiaşi persoană, nu i se întâmplă revelaţii şi nici pomană. Te du în voia ta!
-Şi cu acest semn, arătat de Dumnezeu, Elisabeta s-a descotorosit de Ludovic.
Nu s-ar putea spune că Elisabeta jubila după despărţirea de Ludovic. Dar viaţa ei nu mai semăna cu o înjositoare înrobire la un beţiv notoriu. Serviciul îi dădea deocamdată destule satisfacţii şi obligaţii uneori mai neaşteptate. Cum în zonă nu s-au prea făcut cartofii, a plecat într-o delegaţie în câteva sate de munte, de unde urma să cumpere cartofi pentru patronul la care lucra. Delegaţia a durat cam o săptămână şi din Năsăud, de la piaţă şi-a putut face rost de cartofi frumoşi. Problema propriu-zisă era, transportul lor. Un tânăr de prin Rodna, a ajutat-o în toată activitatea ei de acolo. Băiatul nu era urât, erau cam de aceeaşi vârstă şi până şi-a terminat munca s-au împrietenit. Patronul văzând cât de bine a rezolva problema a mai dorit să cumpere şi alţi cartofi, tot ea Elisabeta, a fost trimisă, care cu această ocazie a reuşit să se cunoască mai bine cu Petre, băiatul din Rodna, care o ajuta la achiziţionarea cartofilor. După ce-au terminat cu aprovizionarea, relaţia între ea şi Petre a evoluat rapid, el vizitând-o şi în Baia Mare. Apoi şi-au dat seama că s-ar putea căsători. Ce i-a frânat a fost lipsa serviciului pentru amândoi, de fapt nu prea se găsea serviciu în acele timpuri pentru nimeni.

Era de aşteptat ca Ludovic să nu reuşească în această “întreprindere” care-i o căsnicie, cum de altfel nu a reuşit nici în altele. Poate este tentat să spună: “N-a fost să fie”, dar gândurile lui, de început de drum nu trădau nici-o idee de sacrificiu pe altarul acesteia. Visul lui a fost “ să stingă” o stea şi acest egoism şi dragoste pentru sine l-a adus aici. Chiar cu acest forfait, nu era în mare suferinţă.

Ne cunoscând iubirea nu a pierdut nimic. Poate să fi scăpat doar de un balast, după aprecierea lui, dar se pare că a mai pierdut şi un suport psihic şi material. De regulă, în urma unui eşec, chiar dacă acesta nu ne aparţine, dorim să nu pierdem; “Mintea românului de pe urmă”, moment în care problemele pot devin şocante, uneori alarmante, lucruri care ne pun în balanţă activitatea, şi solicită unele răspunsuri la torentele de întrebări; pe marginea acelor fapte:
– Sufletul nostru-i pregătit să “adopte “ un alt suflet al unui viitor partener de viaţă?
– Care au fost motivele care te-au dus de te-ai îndrăgostit? Ce calităţi ala partenerului te-au “subjugat”?
– Sunt ele suficient de puternice şi de multe ca să anuleze eventuale defecte, ce le vei observa la partener într-o viaţă?
– Eşti sigur(ă) că doreşti să te “cuplezi” cu o altă fiinţă? Simţi că ai ceva de oferit, ori te gândeşti ca la o “sursă de satisfacţie” la viitorul partener(ă)?
– Ai perceptele morale să trăieşti “în cuplu” fără aţi vulgariza vocabularul, viaţa?
– De fapt şti iubi?Ştii că aceste percepte diferă mamiferele bipede de patrupede? Dumneavoastră de bună seamă că aceste lucruri vă sunt familiare şi nu o, să aveţi un suflet chircit în dragoste ce v-aţi propus-o.
Ludovic, cu al său mic sufleţel, a plecat spre o nouă afacere, credea el, iar Elisabeta, era pe punctul de-a începe o nouă viaţă, mai deschisă neîncorsetată de atâtea reguli şi percepte, care să nu-ţi permită ţie ca om să spui un “te iubesc” fiinţei dorite, dacă nu ai un martor, care cu puterea lui “de obiectivitate” îţi terfelea în “gura satului” puritatea dragostei tale. Şi “martori” de aceştia se găseau destui între toţi nesimţiţii şi purtătorii de bârfe care-ţi intrau “ sub semnul bune-i cuviinţe” în dragostea şi gingăşia sufletului tău, cu obişnuita lor lipsă de respect, şi în final tot ei îşi arogau mai multe drepturi în dragostea ta decât îţi permiteai tu ca partener, sau viitor partener, de dragoste şi de viaţă, al celuilalt “combatant”. Insuportabilitatea acestei situaţii umilitoare, care nu de puţine ori a dus la cu totul alt rezultat decât cel scontat, numai datorită dorinţei tinerilor de a înceta această “guvernare” de drepturile proprii. Nimeni nu-şi poate evalua dragostea cu “cântar străin”, cu toate aceste cuvinte de complezenţă, politicoasă, dar nesincere care duc la acceptarea căsniciei dar niciodată la fericirea partenerilor. E greu ca tu să îndrepţi greşelile altora, din… viaţa ta, de fapt este imposibil, dar mai ales este intolerabilă această stare de fapt. Elisabeta, mai mult ca oricând, era convinsă ca de acum încolo să-şi suporte toate greşelile, dar numai ale ei, ale altora , nu.
Petre îşi odihnea ciolanele pe-o bancă, în faţa blocului “lui” din Petrila, şi se uita pierdut, la valea Jiului transilvan, care se scurgea limpede şi clar ca orice apă de munte. Puţin mai jos în vale, celălalt Jiu, de Est, spălând cărbunii în zeţărie, i-a o culoare, cam identică cu culoarea Someşului din copilăria lui, când vecinii îşi puneau la muiat obielele purtate o jumătate de an, şi cărora “le-a venit rândul” la spălat.
Era singur pe bancă. Minerii “lui” erau în şut, iar nevestele lor prin oraş cu treburi. Ai fi tentat să spui: la cumpărături, dar nu, în această margine de lume sau în această lume uitată de toţi, nu toate legile care guvernează ţara, au aceeaşi conotaţie şi aici.
La Petrila, ca de altfel în orice localitate din “Vale”, magazinele n-au program mai mult de 2-3 zile după plată şi cam tot atâtea după avans, în rest chiar dacă sunt deschise, nimeni nu le mai calcă pragul.