– Auzi, nu stiu de ce imi dai impresia ca am furat ceva si acel ceva l-am ascuns si tie trebuie sa-ti spun unde. Chiar vrei sa le stii pe toate?
– Vad ca esti suparat. Te las…
– Stai…asteapta putin!
– Astept…
– Am vorbit cu savantul, cu profesorul langa care si tu te-ai asezat la un moment dat. Vorbindu-mi cate ceva despre ceea ce face el, eu m-am “scapat” si i-am spus ca si in minerit se intampla cam la fel.
– Hai, l-ai dat gata! asta este microbiolog si tu l-ai “bagat in bai”!?
– Vezi, iar ma intrerupi? Observi ca nu te intereseaza raspunsurile? Nu vrei altceva decat sa ma fierbi, sa nu-mi dai pace!
– Gata, gata, tac!
– Batranul imi spunea ca de opt luni, in fiecare zi trebuie sa reia experientele. Atunci am intervenit eu si i-am zis: Exact ca in minerit. El s-a oprit din povestit… S-a uitat la mine, eu mi-am cerut scuze. El a zambit, si-a cerut si el scuze, zicand: Domnule, te rog frumos sa ma ierti! A fost vina mea, nu toata lumea indrageste un microb, asa cum l-am indragit eu, si asta de opt luni. Cu ori cine ma intalnesc, numai de asta vorbesc. Chiar si atunci cand sunt singur. Ai folosit expresia “exact ca in minerit”. Esti amabil sa-mi spui cum e mineritul asta? Ca aici la Cluj, pana acuma nimeni nu mi-a vorbit de minerit. Poate e o tema frumoasa, poate interesanta…Te rog, fii amabil si spune-mi si mie cate ceva despre minerit!
– Va rog sa ma iertati! “Mi-a fugit” vorba din gura. De fapt eu nu voiam sa aduc discutiile pe acest fagas…
– Uite, hai, lasa astea si povesteste-mi, bine?
– Ati afirmat ca in Cluj, pana acum nimeni nu v-a vorbit de minerit. Nici eu nu v-as fi vorbit daca soarta nu mi-ar fi fost potrivnica, dar asa, ca fost minier, va vorbesc aici la Cluj? de minerit.
De la bun inceput vreau sa va spun ca sunt doua categorii de mineri. Cei de la carbune si cei de la minereuri. Cei de la minereuri, s-a mai intamplat sa mearga la minele de carbune, dar invers niciodata…La minele de carbune, ca sa facem o exemplificare stilistica, ai intotdeauna carbunele pe cap, ca si cum ai avea o patura, o cuvertura si o tot impingi cu mainile in spate ca sa poti sa vezi. Patura asta este carbunele, capul sunt scuturile si grinzile, iar mainile sunt combinele care taie carbunele. Stilizat, cam asta ar fi exploatarea carbunelui, aici apar si niste pericole cum sunt gazul metan si praful de carbune, care la orice scanteie, te poate trece in lumea celor drepti. La minereuri, aceasta patura nu exisa si atunci cand exista are cele mai ciudate forme, de la oval la o creanga de copac, la un fir de ata. Si grosimile sunt tot asa de variabile…Aici se pune problema sa scoti minereul cu cea mai mica cheltuiala si cu deosebita siguranta. Aceasta cere, nu vreau sa sochez pe nimeni, ceva inteligenta nativa, dezvoltata pe mai multe planuri, altfel nu-ti garanteaza nimeni viata. Modul de-a scoate minereul se face specific, nu pentru fiecare metal, sau depozit de metal, ci chiar pentru fiecare loc de munca.

La asta ma refeream atunci cand am spus “exact ca in minerit”. Modul de abordare a unei zile de lucru se face numai aici si numai acum…asa… Ceea ce a fost valabil in urma cu o ora, acum nu mai este actual. Situatia se schimba neincetat, se schimba metodele, modalitatile de abordare a unei zile de lucru, ceea ce este comparabil cu orice cercetare, la care nu-i vede nimeni sfarsitul. Ca minier esti obligat sa dai decizia potrivita pentru ca lucrul abordat de tine si de ortacii tai sa fie sigur si eficient. Acum sper ca mi-ati inteles vorbele “scapate” aproape fara voie din gura…
– Eu te-am inteles perfect… dar daca nu te superi, daca te rog sa continui…incepe sa fie interesant!
– Nu vad ce? Dar daca doriti?…Toata ramura barbateasca din familia noastra a lucrat in mina…si minele, cel putin cele de minereuri, au existat de cand exista omul om si pana acum… De plumb, de zinc, cupru, aur, argint lumea a avut nevoie totdeauna, fie ca a fost pace, fie ca a fost razboi. Deci minele au “mers” si vor merge in continuare, cu toate astea, politica impune uneori inchiderea minelor, asa cum a fost si in ’24 si in ’96. Ei bine, pentru un miner, aceasta-i echivalent cu suprimarea vietii lui. I-a fost luata mina, i-ai luat viata. Inchiderea minei e similara cu dezradacinarea unui batran si mutarea lui in alta parte. Cu luarea pamantului de la un taran, cu tot ce decurge de aici, descoperind apoi ca sensul vietii pe pamant isi pierde interesul pentru tine, devenind aidoma unui expulzat. Aceasta-i cu atat mai neverosimil cu cat ei, fiind toti calificati, meseriile lor “umbla” si in alte sectoare, nu numai in mina. In mina sunt specialisti, dar mineri se folosesc si in cariere si la redeschideri de drumuri, sunt artificieri la dislocari de roci, la saparea de puturi de mari adancimi, la metrou ca si in multe alte domenii. Un mecanic de mina oricand iti poate demonta un motor Diesel, un lacatus de orizont poate lucra atat la motoare cat si la instalatii, ori de dulgher, ce casa nu are nevoie? si sunt, slava domnului, multe asemenea exemple. Dar astea nu i se spun unui miner. El lucreaza din stramosi in mina. Stramosii lui au pregatit pentru el mina, el o pregateste pentru fecior, acum cui va ramane?! Pentru a cui siguranta si-a risipit el inteligenta si uneori tineretea, viata, sau poate o parte a trupului lui?…
– Interesant mod de a vedea lucrurile! Dar nu mi-ai spus, cum ai fost tu miner?
– De fapt nu am fost miner, ci mecanic…dar nu vreau sa abuzez de dumneavoastra, derularea acestei povesti ar ocupa intreaga seara si zorile ne-ar gasi tot povestind…
– Si nu vrei? intreba savantul
– Stai!…stai! stai putin cu povestea, interveni Mircea, ca de plans te-am gasit plangand mai devreme!
– Ai dreptate …iar m-ai intrerupt. Eu fumam si am terminat tigara, dar atunci cand savantul a inceput sa fumeze, am plecat sa-i gasesc o scrumiera. Atunci m-ai gasit tu, plangand.
– Da. Si ma rog, de ce plangeai?
– Piatra pe care-ai vazut-o tu, este o floare de mina cu continut de zinc. Acest tip de roca cu o asemenea cristalizare se gaseste numai la o singura mina si asta este mina din Rodna… Locul nasterii, inca are sfori destul de puternice si pentru inima mea si m-a impresionat intalnirea cu ea, aici.

– Si ce ai mai povestit cu savantul?
– I-am povestit de ce nu mai sunt miner.
– Si de ce nu mai esti?
– Mai, omule! Chiar vrei sa-ti spun povestea si tie? Inca odata?
– Si de ce nu mi-o spui? Lui i-ai putut-o spune si mie, nu? Ma consideri mai putin inteligent decat el?
– Nu stiu…dar m-a rugat asa de frumos…si totusi, nu e asta.
In vocea lui am simtit ca vrea intr-adevar sa asculte. Ca este curios si interesat de ceea ce povestesc…
– Si eu sunt!
– Tu, ma omori, omule! O sa-ti povestesc tie, alta data. Avem timp…
– Ba nu, ca o schimbi! Spune-mi-o acum!
– Pai…Nu mergem acasa?
– De ce? Hai, mai bine povesteste! Bine?
– Bine…bine! Dar iti atrag atentia ca aceasta “poveste” este de fapt recenzia unui rechizitoriu!
– Cum ai spus? Rechizitoriu? Parchet? Puscarie?
– Exact ce este. Am facut cinci ani de “studii”!
– Si asta abia acum imi spui?
– Vezi…eu nici acuma nu am vrut sa-ti spun, dar daca tu nu-mi dai pace!
– Hai spune…spune repede!
– Hm…repede cand e vorba de o viata de om?
– Spune cum vrei, dar spune odata.
In ziua aceea a nins, isi incepu Andrei povestea, si atunci, ca intotdeauna, ningea frumos. Ningea linistit, ca un om care s-a pus pe treaba pe-ndelete, si-si cunoaste rostul si meseria. Patura pufoasa de zapada crestea continuu. Nu era frig. Ai fi zis ca mai mult era umezeala. Copiii isi “inhamau” saniile la Podul Sfantului Nepomuc. Era o zarva de puteai crede ca s-a aprins satul. Cu toate ca era seara, inca nu-si terminasera joaca. Cate unii, cei ce vor “plimba plugusorul” faceau repetitii cu biciul, lucru ce intetea si mai mult harmalaia din sat. Inspre combinat apareau in crucea drumului, din sus sau din jos, cate un miner, cate un dulgher ori cate un lacatus care se pregateau sa mearga la schimbul de noapte. Schimbul era mic. Era format doar dintre cei care lucrau la intretinere. Rar, cate o echipa in contaschimb la rectificari de galerii, sau sa puste vreun front, care nu s-a putut pusca in schimburile celelalte. Transportul pana la mina se facea cu 2-3 masini acoperite cu o prelata, sub care erau banci de lemn. Pe ele puteau sa stea in jur de 35-40 de oameni. Dar pe vremea asta, asa de umeda si cu cauciucurile care le aveau pe masini, transportul oamenilor era un calvar. Soferii ar fi pus lanturi dar pneurile erau asa de slabe, ca le era teama ca pneurile sa nu fie sparte de lanturi in timpul mersului.