Intr-o buna zi sosi vestea nedorita: Hoarda a parasit Samarkandul si, prin Arabia, urcau in sus pe Don. De aici se puteau trage concluzia ca nu va trece mult timp si-i vor avea de “vizitatori”. In ritmul in care se deplasau si jefuiau, celor din cetatea R… le mai ramaneau doua saptamani de pregatiri.
La cererea lui Kondrad s-a adunat “Sfatul Mosilor” unde Magistrul a expus “mersul” Hoardei, masurile ce le impune un astfel de pericol pentru Cetate, asigurarea si apararea Cetatii, a oamenilor si a bunurilor, stiind ca Hoarda trecea totul prin “foc si sabie”. “Mosii” l-au ascultat cu atentie, parca dramuind orice stire, dupa care i-au spus: “Domnia Voastra Magistre, aveti misiunea Sfanta de-a apara Cetatea la Rasarit si Miazazi, fa tot ce poti, ca in acele locuri, sa nu intre nimeni in cetate. Daca Domnia Ta iti vei face datoria asa cum trebuie, nu avem a ne teme de mongoli. Prin alta parte n-au cum sa intre. Credem ca ne-ati inteles. Fiecare avem o datorie, trebuie sa ne-o cunoastem si sa ne-o facem cum vom sti noi mai bine, pentru a multumi pe acei care ne indestuleaza”. Asa s-a terminat sfatul. Kondrad era dezorientat. Cunostea “manierele” lor si cu toate ca era sigur ca si Cetatii ii va veni randul sa fie “trecuta prin sabie si foc”, ei, capii cetatii, erau de-un calm imperturbabil. Nimeni nu mima sau schita vreun gest de deruta, de teama, cu toate ca erau convinsi de ce inseamna “pericolul mongol” cu toate acestea era convins ca ori el ori ei, nu erau in toate mintile… ce alta explicatie sa dai despre purtarea unor oameni care sunt convinsi ca pericolul este major si real si cu toate acestea, nu schitau nici un gest de teama, de impacientare. Ba, mai mult, ii spun lui:”Opreste-i Tu”, acum cand era vorba de cea mai mare armata stransa vreodata de mongoli. Nu era vorba despre o ceata de furi, era vorba de Hoarda care a trecut prin parjol Asia, Arabia si cert se indrepta spre ei si ei. Liniste si pace…Nemaifiind nimic de comentat s-a retras din Sfatul Mosilor.
Mergand spre casa cu gandurile lui il vede pe Ditrich caruia a considerat ca poate sa-i spuna: “Fiule, Sfantul Scaun accepta rebotezarea fostului cavaler teuton Ditrich”, lucru care pe Ditrich l-a fericit si dupa ce i-a multumit, a luat-o la fuga, probabil sa-i dea de stire Alicai. In ziua urmatoare Aulu “intamplator” l-a intalnit pe Kondrad. Dupa saluturile de rigoare, Aulu l-a luat deoparte si i-a spus: Kondrad, te-ai hotarat sa lupti alaturi de noi impotriva mongolilor? Noi stim ca nu ne vor ocoli, de aceea, inainte de-a ne arunca in lupta, s-ar cuveni sa-ti mai spun cateva lucruri, dar trebuie sa stii si sa stim sigur pentru cine lupti, sau mai precis de partea cui lupti?
-In sfarsit cineva si-a adus aminte si de mine!
-Esti rautacios, dar o sa-ti treaca imediat. Inainte insa de-a continua discutia, iti repet intrebarea: Esti decis sa devii locuitor al Cetatii?
Kondrad, auzind aceasta intrebare, simtea ca mult nu va rezista. Papa nu avea nimic impotriva, ca din cand in cand, pentru a cuceri credibilitatea localnicilor sa se mai reboteze cate un cavaler, dar sa faca asa ceva un magistru nu s-a mai pomenit! In loc sa-i convertim noi pe ei, ne naturalizeaza ei pe noi…Acest lucru-i incredibil pentru un teuton.
– Sincer sa fiu, cauta sa nu explodeze Kondrad, la asta nu m-am gandit. Dar are vreo importanta?

– Te las sa judeci tu. Cine va cunoaste ceea ce tu vei cunoaste azi, nu va mai putea parasi Cetatea! Asa se explica de ce tu, fiind in ea de mai bine de un an inca nu-i cunosti toate secretele, chiar fiind aparatorul ei. Dintre cei care s-au hotarat s-o paraseasca, sau sa-i divulge secretele, ori au disparut, ori sunt orbi pe viata, ori au ramas fara limba…In aceasta privinta, daca te poti sau nu te poti naturaliza…tu hotarasti, daca crezi ca nu o sa te poti naturaliza, poti sa ne parasesti, daca-i vointa ta. N-as putea zice ca-i fara suparare, dar vointa ti-am respecta-o. Kondrad simti un cerc in jurul lui. Niciodata nu s-a stiut de las, dar acum, in acest moment, i se cere nu numai sa-si hotarasca soarta lui, a sotiei sale, ci a tuturor catolicilor adusi de el de la cavaleri la ultimul rob, care l-au urmat orbeste pana aici. Si apoi, el, Magistrul sa se naturalizeze…Parca-i era rusine, de el, de Kunigunda, de cavaleri. Cum sa le-o spuna? De ce a facut-o? Nimeni nu-l va crede ca nu i-a vandut. Venind in Cetate s-a gandit si a dorit sa se stabilizeze, dar nu chiar asa…Viata-i prea dura!
– Stiu la ce te imping gandurile, relua Aulu, dar sa fii aparatorul Cetatii si sa nu-i cunosti tehnica si tactica de aparare…te autodesfiintezi, dovedind o incompatibilitate cu sarcinile si titlul ce-l porti si din cate stiu pentru aceasta misiune ai fost numit si trimis de rege.
– E foarte adevarat ce spui tu, Aulu, dar toate acestea seamana prea mult a…ultimatum.
– Nu-mi convine de loc acest lucru si s-ar putea sa-mi dai chiar tu dreptate, imediat, dar din cate stii, mongolii nu ne-au dat timp de gandire!
– Si daca primesc, numai sa te duc in eroare?Sau daca te-oi trada?
– Draga Kondrad, imi permit sa-ti spun asa, poate ca si tu ai dorit sa vii aici? Dar un lucru e sigur ca tu ai pornit spre noi numai atunci cand noi am vrut asta si numai pentru ca noi te-am dorit. Te urmarim si te cunoastem de foarte mult timp, inca inainte ca tu sa te fi hotarat sa vii aici. Iti cunoastem calitatile, ele ne-au convins ca nu este rau sa te avem in mijlocul nostru. Stim ca regele dorea sa-si protejeze veniturile si sa-si supravegheze proprii functionari, ca Majestatea Sa ne va trimite un magistru. Ei bine…noi am hotarat cine sa fie acest magistru!
Auzind acestea, Kondrad isi stranse pelerina pe el. Avea senzatia dintr-o data ca se gasea acolo gol in fata cnezului. Ei cunosteau totul despre el si el nu stia nimic. Si a fost lasat si sa orbecaiasca, mai bine de un an, prin cetate si printre gandurile negre pe care le avea…
– Si atunci, Aulu…oare de ce oamenii se mai uita suspiciosi la mine? De ce eu nu cunosc toate secretele, ca sa-mi pot face meseria asa cum trebuie?
– Motive de suspiciune nu avem, numai daca tu nu ai dat prilej la asa ceva. La celelalte intrebari, stii si tu ca uneori oamenii se mai schimba. Altfel se poarta intr-un loc si altfel in altul. Apoi si functiile mai schimba oamenii. Noi nu puteam risca si am vrut sa-ti admiram calitatile si aici la noi acasa.
– Cu toate ca acestea au fost noutati pentru mine, Aulu, iti multumesc pentru ca mi-ai pretuit calitatile si, dupa cate imi spui tu, eu nu numai de azi sunt locuitorul cetatii, ci de mult timp, asa ca ma bucur. Voi fi cu trup si suflet alaturi de voi, alaturi de cetate. Iar acum spune-mi ceea ce doreai sa-i spui “Bastinasului Kondrad” si nu “musafirului”.
– Ma bucur pentru tine, frate Kondrad si te felicit cu ocazia devenirii tale bastinas al cetatii, cel mai onest, curajos si cinstit dintre magistrii Ordinului Teutonic. Iar acum, sa pornim!

Din vorba in vorba au ajuns la intrarea de la asfintit a cetatii, la cetatuie…
– Aulu ! Te rog spune-mi de ce in acest loc, nu aveti nici macar o bariera, sa blocati drumul, sa nu mai vorbim de poarta sau ziduri ?
– Kondrad, cam cati stanjeni ai zice ca sunt intre cele doua picioare de deal ? Dealul asta pe care este cetatuia si cel spalat de apele Samusului ?
– Pai … Vreo trei – patru.
– Cu lemnele de pe cele doua dealuri cam in cat timp crezi ca am putea “gatui” stramtoarea ?
– Pai … cam in trei – patru ore.
– Atunci, mai este necesara o bariera ? Si asta este numai un raspuns. Al doilea il vei primi mai tarziu. Au urcat in cetatuie si pe pintenul dealului de care am vorbit, i-a intampinat Severius.
– Bun gasit, Severius !
– Bine ati venit, Aulu si frate Kondrad !
– De ce-mi zici frate Kondrad !
– Altfel nu ai fi ajuns aici ! Severius stie ca esti aparator si cetatean al cetatii.
– Buna Severius !
– Severius, da-i “cheia” apararii cetatii si lui Kondrad, fratele nostru !
– Prea bine, Aulu ! Kondrad as prefera sa le vezi tu insati decat sa-ti dau explicatii eu, vrei ?!
– Sigur ca da.
Totusi, vezi bastionul din fata, e la o distanta de cincisprezece stanjeni de noi. Unde este asezat, ai o vedere pe o distanta mare, cam de o ora de calarit, in fuga. Daca strajerii dau alarma si “Mosii” hotarasc, avem tot timpul ca garnizoana din cetatuie sa umple valea cu lemnele de pe cei doi pinteni de deal. Am spus, daca “Mosii” hotarasc … Si acum sa coboram !
Se cobora intr-un fel de put, pe scari din piatra, cand o pala de vant, le-a lovit obrazul.
– Ce-i asta ? intreba Kondrad, stiind ca se gaseau la vreo patru stanjeni sub pamant. Aici ne-am incrucisat cu galeria pe care se retrag cei din “bastionul singuratic” din fata. Asta, bineinteles, dupa ce pun portile si capcanele pentru intrusi. Dupa un timp simti miros de morcovi. Severus se gasea in fata cu torta. Au intrat intr-un tunel subteran, nu prea inalt, dar lat, sa treaca doua care unul langa altul. Kondrad a crezut ca este o ascunzatoare pentru cei din cetate. Abia dupa ce au parcurs mai multi stanjeni si vazand ca exista si bifurcatii, la dreapta si la stanga, l-a oprit pe Severius.
– Asta ce-i ?
– Kondrad, toate sufletele ce apartin de cetate insumeaza mai multe mii. Noi am facut aceste catacombe pentru toti locuitorii din cetate. Ceea ce vezi tu ca merge si la dreapta si la stanga sunt strazile, care exista si deasupra, in cetate.