Pe aceste “strazi” are fiecare familie un lacas, exact asa cum locuiesc in cetate, doar ca nu-i despart gradinile si loturile, sau “locuintele” sunt mai apropiate. In ele, fiecare familie isi poate desfasura activitatea si viata in conditii normale. Vitele sunt in partea de miazanoapte, intrucat acolo se gasesc puturile de aerisire si mirosul de la vite nu vine spre oameni. Circulatia aerului este dinspre Samus spre deal. Vezi, asta este ulita Lemnarilor, cealalta a Burecenilor, asta-i Podereiul, asta-i Prundul, ulita Morii si tot asa, strazile cetatii sunt aici in miniatura. Au si spatii de depozitare, iar in momentul in care intra aici, toti barbatii fac “instructie”, iar femeile asigura hrana care presupune utilizarea cat mai redusa a focului : pastrama, fructe, lapte acru, branza, ma rog .. unele le cunosti si tu. Cu totii au hrana, pentru ei si pentru vite, pentru un an. Scoaterea murdariilor se face pe un canal, unde doi oameni scot apa dintr-un put toata ziua si-l curata prin spalare.
– Severius, tu vorbesti despre un spatiu, pentru zeci de mii de oameni activi ! Bine, dar asta-i imens !
– Asa si este. De aici si pana la biserica din centru, mergi pe cal o jumatate de ora, plus toate ramificatiile de care ti-am vorbit.
– Bine, dar de cand lucrati ? Cand ati facut aceste spatii imense … aceste catacombe ?!
– Pe tine te-a trimis regele pentru ca aurul s-a imputinat. Aurul s-a imputinat fiindca Zomar, fostul cnez a hotarat, ca jumatate din mineri si alti meseriasi : fierari, dulgheri, zidari, curelari sa lucreze aici, ca sa terminam aceste catacombe, care sa ne asigure protectie impotriva oricui ar navali aici. De lucrat se lucreaza de sute de ani, dar Zomar a hotarat sa le terminam, asa cum le vezi, zidite toate in caramida.
– Severius … parca-i un basm ! Sa treaca navalitorii pe deasupra si sa nu gaseasca nici oameni, nici bunuri… In timp ce aici jos se pregateste o armata. E extraordinar acest lucru ! O armata de cinci mii de suflete din cetate si de pe Valea Samusului. Avem un basm si cu cetatea noastra, dar acesta ramane pe altadata. Tu acum ai intrat pe poarta de serviciu. Mai este o poarta, a catacombelor, tot pentru militari si doua mai mari, pentru civili, unde ei pot intra cu bunurile, cu carutele. Una dintre ele este pe dealul Cetatii si cea de-a doua in curtea bisericii, locuri pe unde putem impresura orice dusman. Fiecare intrare are coridoare false, care pot prinde in capcane diferite, orice intrus care ar incerca sau ar reusi sa treaca de poarta principala. In afara acestor capcane, care nu duc nicaieri, in spatele lor mai sunt cateva randuri de porti cu grilaje, care nu pot fi deschise numai de cei din interiorul catacombelor.
– Deci, practic, Cetatea se retrage in adancuri.
– Nu chiar. Ai uitat de cele doua armate, una sub comanda lui Aristaldis si cea de la miazanoapte, armata de rezerva care asigura aprovizionarea si ingreuneaza intrarea in cetate. In cazul invadarii Cetatii, ele ar depresura de inamic cetatea sub comanda lui Aristaldis. De ce actioneaza numai atunci? Intrucat sunt multi mineri in aceasta armata si, chiar in timpul luptelor, lucrul in mina nu se intrerupe numai cand nu mai este alta posibilitate. Pana acum niciodata n-a fost asa de rau, sa trebuiasca sa intrerupem lucrul in mina. La acest fel de trai si lucru ne obliga locurile. Noi avem alimente, dar graul nu se face. Pentru a putea avea grau noi trebuie sa dam aur. Pentru negustori, noi avem aur. Nimic nu primim fara metalul pretios.

Incetarea lucrului in mine ar insemna scaderea proviziilor si, in final, disparitia noastra. In acel moment un uruit continuu devenea tot mai deslusit.
– Ce-i asta, Severius ?
– Inainte cu doua saptamani de-a ne paste o mare primejdie, locuitorii cetatii isi depoziteaza bunurile in catacombe si isi ingrijesc viitoarele spatii in vederea locuirii in ele. Pe ei ii auzi acum, cum trebaluiesc in catacombe. Primejdie asa mare, cum ne ameninta acum n-am mai avut. Acum doi ani, cand ne-au pradat cumanii, a fost simplu. Nici macar n-am folosit catacombele, numai pentru copii. Ti-am spus ca avem patru intrari, hai sa-ti arat a doua poarta de serviciu. O sa-ti placa. Au cotit pe o galerie si un val de aer rece i-a cuprins. Parca tot aerul s-a improspatat. Dupa ce au mai strabatut niste galerii, grilaje si porti, au ajuns afara la hait.
– Dar asta ce rol are ?
– Ai mai fost aici candva . Ai uitat ?
– Da e adevarat, si-mi aduc aminte ca era inchis de tot. Acum vad ca nu pierde nici o picatura de apa.
– Asa este. De-i vom avea pe mongoli de “musafiri”, eliberarea apei de aici, spala toata cetatea de aici in jos, dar mai cu seama, se ridica la cativa stanjeni in trecatoare, acolo unde tu doresti sa pui o poarta, si formand un vartej, spala toata campia din fata. Cumanii au servit din apa aceasta a Samusului. Numai ca acest lucru il hotarasc tot “Mosii”. Daca situatia o impune, dam drumul si plutelor din hait, efectul lor este foarte distructiv si demobilizator pentru toata lumea.
– Intr-adevar, e nemaipomenit ! E grozav ! E de neimaginat ! Cu putine cete poti tine in loc un dusman numeros si periculos, in timp ce populatia civila isi poate desfasura activitatile cotidiene, cu foarte mici deosebiri. Unii isi vad de treburi in catacombe, altii intre sirurile de munti, sa nu mai vorbim de cei din mine. Este ceva deosebit si as putea spune ca planul n-are cusur. M-a impresionat tactica voastra nemaiantalnita de mine niciodata in viata ! Populatia cetatii se muta in catacombe, sau se pregatea de iesit in pastoral. Stafetele zilnic aduceau vesti privitoare la “miscarea” Hoardei, care in ultimul moment, s-a dispersat in trei. Acum erau siguri ca ceata condusa de Cadan va vizita Cetatea. Copiii si batranii erau deja la adapost in catacombe. Astazi intrau si femeile. Armatele cetatii si-au ocupat posturile si au inceput “slabirea padurii” si formarea dispozitivelor defensive, stabilite cu mult timp inainte. Pe Valea Mariilor, Aristaldis a pus sa se inchida si haitul al doilea, care poate “spala” toata cetatea pana sub catacombe. Acest hait putea sa-l elibereze Aristaldis fara sa ceara “Sfatul Mosilor”. Pregatirile facute, tactica adoptata, permitea intr-adevar afisarea acelei “linisti”, care atat i-a dat de furca lui Kondrad, cu nu tare multe zile inainte. Era in saptamana Pastelui, cand stafetele au adus vestea ca hoarda lui Cadan, coboara pe Valea Mãriilor. Deci ziua a sosit, ziua cunoasterii. Kondrad a luat o parte din oamenii lui Ditrich, chiar el i-a adus intr-o miscare tactica prevazuta si au mai sosit intarituri si de la celelalte “porti”. insusi Severius a trimis dubluri la fiecare post. Pe metereze erau cateva mii de soldati, pe buza dealului si in spatele portilor. Aristaldis a fost primul care a intrat in lupta.

Dupa ce “le-a pus padurea in cap” mongolilor, nu s-a putut rabda sa nu-i injumatateasca, pe ei si “cainii lor de sange”. Dupa care i-a lasat “pe mana lui Kondrad”. Pierderile erau mari si pentru a nu fi un dezastru, Cadan a hotarat retragerea … celor ce au mai putut sa se retraga. Kondrad a trimis in spatele lor haitasi care i-au decimat pana dincolo de Rotunda. Hertzel si Ditrich erau comandantii haitasilor si s-au intors victoriosi dupa lasarea serii. Dupa retragerea mongolilor, cu totii au rasuflat usurati. Cu toate ca nu era considerata o victorie, si cine cunostea obiceiurile stia ca mongolii nu se lasau fara prada, retragerea lor si miscarile hoardei au fost supravegheate in continuare. Hoarda s-a retras spre miazanoapte, spre Maramures. Ditrich de acolo trimitea stafete care aduceau numai vesti bune.
– Sa fi disparut hoarda ? se intreba Kondrad, nu pot sa cred. Stafetele lui, trimise de el, erau retrase de Ditrich. Nevoind sa-i lezeze orgoliul, n-a mai trimis stafete in sectorul lui din miazanoapte.
A venit si Sfanta Zi de Pasti. S-au hotarat ca garzile sa fie “slabite” sa poata fii toata lumea la slujba de Pasti. Era in timpul Sfintei slujbe, cand a aparut o stafeta, plina de sange, in biserica.
– Hoarda … Hoarda-i la cetatuie ! A cazut si si-a dat sufletul. Prin poarta civila din curtea bisericii, civilii s-au strecurat in catacombe. Doua stafete au plecat spre Aristaldis si spre armata a doua din miazanoapte. Aulu a trimis un om de incredere sa “sloboada” haitul. Atunci si-au dat seama ca Ditrich e intre ei si a plecat in spatele omului trimis de Aulu. Acesta a facut un semn discret si doi lancieri il urmareau pe fostul comandant al armatei din miazanoapte. Ceilalti au plecat la rosturile lor, prin locurile stiute. Kondrad vazandu-l pe Ditrich, a crezut ca a venit s-o puna la adapost pe Alica. Era insurat de o saptamana. Dar nu venise pentru asta. Ditrich a auzit ordinul dat de Aulu. S-a intalnit cu Hertzel si a omorat stafeta trimisa de Aulu, sa dea drumul haitului. Deci asta au urmarit cei doi.
“Haitul n-a pornit”. Dincolo de hait era Alica si c-o sageata bine tintita i-a luat viata lui Ditrich. Hertzel vazand aceasta, “a dat dos”, dar oamenii lui Aulu, care-i urmareau pe cei doi, au pus mana pe el si pe Alica si i-au “dus la picioare”, la cetatuie unde era Aulu, Severius si Kondrad. Intrucat in celelalte posturi nu mai era ce pazi, aici se bateau cu totii, asteptand ca haitul sa definitiveze situatia, cand au aparut lancierii cu cei doi si le-au povestit ce-au vazut.
– De ce l-ai omorat pe Ditrich, Alica ? In acel moment Hertzel a profitat de imprejurari si a fugit. Strajerul ce-l pazea, c-o singura lovitura, “i-a luat capul”.
– Ce-i asta ?! a strigat Aulu.
– Marite cnez, am gresit mult, crezand in “dragostea” lui Ditrich, a inceput sa vorbeasca Alica, dar dandu-mi atatea dovezi, schimbandu-si si religia, cerandu-ma de nevasta, dupa obicei, am crezut ca, intr-adevar, ma iubeste. Alaltaieri, cand ati respins hoarda, ei au venit tarziu. Oamenii mei mi-au spus ca s-au dat cu hoarda.