Este adevarat ca se duce si la celalalt dar asta nu inseamna ca scapa ea de boala. Nimeni nu s-a vindecat prin aceasta metoda, dar ea “se poarta”. Asa, ca idee si conceptie, la un proces o asemenea femeie, destul de tanara dealtfel, a fost prezenta cu patruzeci de barbati “umpluti”, jertfiti pe altarul acestei pofticioase cauze. Nu doresc sa-ti mai spun ce calvar a fost pentru mine acea cursa, destul sa-ti spun ca dupa ce m-am intors, au trecut cateva zile si eu nu ma mai puteam misca. Aveam o umflatura, fara exagerare, cat o basica. Am lasat masina in garaj si m-am dus la doctor. Doctorul vazandu-mi testiculele sticloase, mi-a facut trimitere la “dermato-venerice” … Acolo am stat o zi … nevasta credea ca sunt in cursa. I-am dat un telefon fratelui din oras … cu explicatii … si daca cumva poate sa-i spuna el nevesti-mi, cam care-i situatia …Aceasta a fost cea mai mare prostie pe care-am facut-o vreodata. E adevarat ca doctorul ma vizita zilnic, ma consulta, dadea din cap, dar medicamente nu mi-a prescris. Ceilalti pacienti povesteau ca pentru lucruri mai mici, primeau penicilina injectabila … si mie nimic. Durerile nu-mi permiteau sa stau numai tolanit. De fapt, cine ar putea sta pe-o minge de fotbal, care mai si doare? Dupa ce fratele meu mi-a “informat” sotia, iti poti imagina ce-a simtit ea, care-si credea barbatul in cursa si el era la dermato-venerice. Prima problema ce nu se mai putea ascunde … “traducerea”. Apoi aveam fata mare in casa. Gandul acesta a ingrozit-o, sa-si imbolnaveasca fata de la taica-sau. S-au apucat amandoua, sa spele sa dezinfecteze, sa curete, tot ele crezand ca le-ar putea transmite boala. Apoi, c-o rusine de nedescris, s-a dus la dispensar, cu lacrimi in ochi au spus ce-am patit si i-au rugat sa le scrie si sa le dea cateva milioane de unitati de penicilina injectabila. Fata n-a vrut sa se supuna tratamentului si in fata medicului, nevasta a pleznit-o, spunandu-i: “Taica-tau a fost la curve si-i plin de franturi” … Si, de voie, de nevoie si-au facut program de dispensar, dar si de barfe in sat. Familia noastra detinea acum topul barfelor … si cate nu si-au mai auzit, in acel sat … A venit sotia la spital, la dermato-venerice. Acolo oamenii se uitau la tine de parca tu i-ai imbolnavit. Cand ai asemenea probleme, privirile oamenilor sunt de-a dreptul nerusinate. Lucrul acesta-i foarte greu de suportat … fara vina… jignirile lor. Pe “lume” n-o interesa ca eu sunt vinovatul, are de cine face bascalie, face ! Vazand-o atunci pe sotia mea, mi-am dat seama ce inseamna “sa-ti curga obrajii” de rusinea mea … rusinea noastra ! Dupa inca doua zile de stat in spital, cu toate ca n-am primit nici un medicament, am observat o ameliorare a durerii. Au mai trecut inca doua zile, si culoarea testiculelor se normaliza, durerea incepea sa cedeze. Atunci mi-am dat seama ca nu Mira a fost bolnava, ci toate au pornit, de la lovitura de levier cu care m-am lovit, facand penele la masina. De acolo mi s-a tras, inflamatia. Tarziu, traducerea facuta cu Mira si povestita cu lux de amanunte nevestei, in speranta spasirii mele, s-a produs deja, sperantele mele se spulberau. Nevasta-mea, in timpul cat eu nu puteam sta in sezut, impreuna cu o prietena (se pare ca si aceea “tradusa” prin Mira) i-au aplicat o corectie Mirei, materializata prin dobandirea unui smoc de par din frizura Mirei, ceva zgarieturi pe caroseria ei si unul sau doi ochi cu culoarea alterata. Sigur ca Mira o vreme si-a facut cumparaturile prin intermediari, nedorind sa mai vada lumea la fata. Dupa iesirea din spital, nevasta m-a reprimit acasa, dar “fara pretentii” si deocamdata tot ce “foloseam” eu era destinat numai pentru mine, iar daca nu era aruncat, se dezinfecta etc … etc.

Scenele acestea au devenit insuportabile pentru mine, “am pus problema” si ea mi-a raspuns: Eu te-am respectat ca barbat, ca tatal fetei noastre, dar intre noi nu mai poate fi nimic. Necugetarile tale, foste si viitoare, ne pot duce pe toti sa ne imbolnavim de SIDA ! Cine te crezi tu, sa ai dreptul sa ne condamni la moarte, fara sa fii gresit cu nimic ? Asa ca ne-am despartit …
– Deci tu n-ai SIDA ? sare Mircea in sus.
– Pai, cum sa am ?
– Mai, mai, mai … cu povestile tale mi-i omori ! Deja incepusem sa-mi iau “ramas bun de la viata”, ca acesta-i castigul cand ai un prieten cu SIDA! … Ca, in final, sa-mi spui, sa-mi povestesti cu lux de amanunte, prostiile vietii tale ! Cum ti-ai permis sa-mi spui ca ai SIDA ?!
– Nu-i prima oara, in aceasta noapte, cand gresesti. Adu-ti aminte cand m-ai intrebat, ce m-ai intrebat de fapt ? Daca am eu SIDA ? Asta era tema discutiei noastre ? Nu cred. Tu m-ai intrebat care a fost motivul pentru care m-a lasat nevasta ? Acesta a fost invocat de ea ca sa ne despartim. Ne-am despartit, nu legal, dar traim separat. Marea mea drama, care-mi topeste sufletul, nu este decaderea in ochii ei si ai fetei, ci faptul ca eu nu le mai pot aduce nici o bucurie. Tot ceea ce le-am cumparat, fie de mancare, fie de purtat, le-au aruncat. Nu ma mai pot apropia de sufletul fetei. Eu sunt “varuit” in fata ei si-a lumii.
– Auzi tu, Andrei, de fapt te-as ruga ceva, stii, de cate ori eu te-am rugat sã-mi spui cate ceva, tu mi-ai turnat cate o poveste … Doamne fereste, la inceput ma faci sa-mi sara inima din piept, ca spre sfarsit sa ma doara de-a binelea, de cum suferi tu. Ca dupa cate vad, fiecare poveste se termina prost pentru tine… N-am putea face o pauza, dupa spaima asta cu SIDA ? Sa mergem si noi la culcare ?
– Da, am putea face si asa ceva.
Si, ca niste oameni impasibili, pe care problemele acestei lumi ii lasa indiferenti, a lor probleme fiind mai fierbinti, isi tarau picioarele in dimineata spre propriile lor “cuiburi”. Greu au ajuns acasa, dupa cat au patimit, si intr-un ragaz de timp asa de scurt. Mircea era tare ravasit, nu mai stia ce sa gandeasca. Pe Andrei il cunostea de mult, dar casa nu i-a “calcat-o”, si i-a mai si demonstrat clar ca nu-l cunoaste. Totusi, Mircea se gandea ce putere de atractie mare are, “ce magnet” care pe el il atrage foarte puternic catre Andrei si se pare ca si altii sunt tot atat de atrasi in preajma lui, si asta datorita faptului ca in preajma lui nu exista plictis. Eu il stiam vesel, cu verva si, uite, era cat pe-aci sa ma bage in spital. Culmea e ca eu il prezint ca pe un prieten si de fapt nu-l cunosc deloc. Poate ca mai si fabuleaza. La prima ocazie cand ne vom intalni, o sa-l rog sa-mi povesteasca toata viata lui. Macar sa-l cunosc, cat e de sincer. In povestirile sale pare, intr-adevar, sincer. Om mai vedea! Gandurile acestea au avut darul sa-l linisteasca si s-a ales c-o portie de somn zdravana in plina zi. Mircea, total refacut, si-a adus aminte de angajamentul luat fata de Andrei. Ii da un telefon…Formeaza numarul…suna odata, de doua ori. Greu se mai trezeste, gandi Mircea…de trei ori…de patru ori…
– Allo!

– Alo, Andrei?
– Da. Tu esti? Ce noutati ai?
– Andrei! Ne putem intalni azi?
– Sigur…Numai sa dorm un ceas.
– Pai, pana acum ce-ai facut?
– Slujba. Cand suna telefonul, atunci am intrat pe usa.
– Da, n-am stiut, atunci cum ramanem?
– Pai …diseara pe la opt, pe malul lacului, in parc, la locul, stii tu unde
– Stiu. Atunci la opt. Somn usor!
– Multumesc. La revedere!
Dupa o scurta plimbare prin parc, Mircea s-a dus la local. Andrei era deja acolo, proaspat, cu o halba in fata. Se uita la tinerii din barcile care mai mult stateau, decat alunecau pe apa.
– Buna, Andrei!
– Buna!Tu tot o bere sau iei o tarie!
– M-am gandit ca om cina aici. Asa ca incepem c-o tarie!…
– Bine …Domnu’!…Domnu’!…doua sute de “Zalau”!
– Vineee!
– Auzi, Andrei, ieri m-ai speriat. Apoi m-ai intristat! Ma macina gandul ca eu te consider prieten si de fapt nici nu te cunosc, cum de fapt se cunosc prietenii…
– Poftiti “Zalaul”!
– Multumim!
– Iti spuneam de gandurile mele, de-a te cunoaste…de-a te cunoaste mai bine…pe tine, prietenul meu.
– Daca tu vrei asta…eu n-am nimic impotriva. Noroc! si impinse paharul sa ciocneasca.
– Noroc!
– Viata mea…viata mea n-are nimic extraordinar. E o viata obisnuita, traita mai mult in “suturi”…dar, cand vei avea chef ti-oi povesti-o, fotograma cu fotograma.
– Andrei, tu incepe povestea si eu comand cina! Dar te rog sa incepi din momentul iesirii tale din puscarie.
– De acolo incep, daca asa vrei tu. Poate stii si tu ca atunci cand ai o “tinichea legata de coada” nu se da nimeni in vant sa te angajeze. Am vagabondat si eu cateva saptamani cu: “va rog frumos” si eram servit cu: “nu angajam” sau “nu avem posturi” pana cand mi-a spus cineva, ca de la ceanuratia Sasar “fug” oamenii. M-am dus pana acolo si, sincer sa fiu si eu as fi fugit, daca altundeva m-ar fi asteptat o bucata de paine. Cum pe mine nu ma astepta nimeni, nicaieri, am fost unul dintre putinii angajati in acel loc si in acel an. Sectia aceea, cu numai un an in urma luase “drapelul pe tara”.In culmea succesului s-a gasit un “cineva” sa schimbe procesul tehnologic. Ei bine, atata mizerie cata am vazut atunci acolo, poate unii n-au ocazia sa vada intr-o viata de om. Spuma din mal negru avea un stat de om, apa murdara peste tot.