Un paienjenis de conducte tehnologice caruia nimeni nu le stia rostul si folosul sau daca functioneaza ori este dezafectata. Unii luau conducte si puneau jgheaburi, altii considerau nerentabile jghiaburile si remontau conductele. Toata lumea lucra pe rupte dar nimeni nu stia de ce. Nimeni nu era capabil sa stapaneasca lucrarile, mizeria si sectia respectiva. Dar toti erau innebuniti cu lucrul. Colac peste pupaza, cineva a blocat igrosetoarele cu garnituri de cauciuc. De aici a rezultat ca, unde trebuia sa curga lesia, nu curgea si unde nu trebuia sa curga, curgea din toate partile. Cu tot ce ti-am povestit aici cred ca nimeni nu-si poate imagina ce a fost acolo. Erau lucruri care depaseau puterea de intelegerea unui om normal. Dupa un an si jumatate putin s-a mai rezolvat dar, in mare, era aceeasi nebunie. Cam atunci am plecat si eu de acolo si m-am angajat la autobaza. Intamplarea pe care vreau sa ti-o povestesc s-a petrecut dupa plecarea mea de la ceanuratia Sasar, la vreo cativa ani. Seful pazei era un haidamac de aproape doi metri si vreo suta cincizeci de kilograme. El facea urmatoarele relatari in procesul verbal la predarea schimbului: “Eram in al doilea rond de verificare a paznicilor. Era ora doua dimineata. Rondul l-am inceput invers de cum l-am efectuat la ora 23. Am facut asta, intrucat la postul trei aveam un tanar, care nu a inteles inca faptul ca nu facem numai ceea ce ne place, pana acum este adevarat ca nu l-am surprins in nici o pozitie care sa fie “afara din joc”, dar cu noile descoperiri facute acum in uzina noastra, paza era cheia succesului uzinei, atat in vinderea produselor in “interior” cat si in castigarea de debusee la export.
Din cate mi-a spus seful de laborator, incheierea cercetarilor va fi o lovitura in stil mare, care va face mai multi bani decat banii ce s-au facut prelucrand aurul. Cu aceasta ocazie l-am intrebat, spuse seful pazei, pe seful de laborator:
-Domnu’ sef de laborator, de ce nu chemati paza militara sau s-o preia MAI-ul, daca operatiile sunt asa de importante?
– Vezi, Vasile, interveni seful de laborator, de cand lucrez la aceasta tema, simt ca cineva ne supravegheaza…Si asta in tot timpul…Daca noi am schimba paza sunt sigur ca “acel cineva” care ne urmareste – sau poate ca este numai o iluzie de-a mea – dar eu asa simt, de cand ne ocupam de aceasta cercetare, si acest metal este atat de rar si de scump in orice tara – ei, schimbarea pazei pentru acest lucru, pentru acei care ne urmaresc, ar fi certitudinea ca noi am reusit. Cum de aici si pana la granita, intr-o masina ajungi intr-o ora, ar fi foarte periculos de facut valva.
– Va inteleg, zise seful pazei si pleca sa-si faca datoria. Acum avea impresia ca-i mai agitat, mai nervos si in fiecare om vedea un infractor. Sincer vorbind si cu subordonatii uneori era nedrept. Le imputa ca nu sunt suficient de vigilenti, vorbesc in post, nu intotdeauna ii gasesti exact in post si multe altele. Dar cui nu-i poti gasi defecte, daca umbli dupa ele?
“Era ora doua, continua derularea procesului verbal al sefului de paza ca sa nu fiu vazut de baiatul pe care-l banuiam ca “ma trage pe sfoara” dormind, m-am furisat pe langa compresoarele rotative. Aici galagia era mare si ma puteam strecura pe langa un perete mai putin luminat, chiar deasupra canalului de scurgere si puteam privi direct in postul cu pricina.

Am coborat pasarela metalica, compresoarele faceau un vuiet continuu de peste o suta dB si oamenii care lucreaza aici, dupa un timp isi pierd auzul, atunci, luandu-mi ochii de la drumul pe care-l aveam de parcurs, pe un compresor vad “ceva”, ceva ce nu avea ce cauta acolo…Ma intorc sa vad mai bine si aprind si lanterna…Intr-adevar, pe compresor erau intinse niste haine, care erau aranjate in asa fel, de parca cineva le-ar fi pus la uscat. Era greu de deosebit ce fel de haine erau acestea. Moda prezentului, casele de creatie se straduiesc sa faca fel de fel de imbracaminte, chiar si din petice de culori diferite, cu forme diferite, dar hainele vazute si puse la uscat pe compresor nu se incadrau in randul noilor creatii. In activitatea mea am mai vazut haine intinse la uscat pe compresoare, erau salopete, haine de uzura, pe cand acestea erau haine civile si complete. Adica bluza, camasa, maieu, pantaloni, chiloti, ciorapi si chiar si ghetele. Era o imbracaminte intreaga a unui barbat, cu rezerva ca, in cromatica hainelor era ceva ciudat! Pe stalpul din fata compresorului scria in continuare seful pazei, era montat “butonul de avarie”. L-am apasat si pe usa a aparut paznicul tanar, cel pe care-l banuiam ca doarme, cu arma indreptata spre mine. Am ramas surprins intrucat tipul acesta de alarma era de “interior”, de afara nu se auzea si totusi numai tanarul paznic de afara s-a prezentat. I-am facut semnul de incercuire si el avansa spre compresor prin partea dreapta, iar eu prin partea stanga a compresorului. Dupa compresor am gasit un om dormind, un om la vreo 35 de ani, gol pusca! Asa cum l-a facut maica-sa, numai ca el mai avea prin unele locuri si par, iar prin altele incepea sa-i cada! L-am prins de brat si l-am trezit. S-a ridicat fara sa spuna nimic, fara sa opuna rezistenta si a incercat sa se imbrace. Atunci mi-am dat seama ca avea pe haine vopsea. Probabil cineva aruncase pe el vopsea chiar si pe trup era manjit cu vopsea si pamant!
“Baiatul” i-a adus o salopeta “goala”, ca in uzina n-avem chiloti si maieuri, iar salopeta din in e cam aspra, dar nu noi l-am rugat sa se balaceasca prin vopsea si noroi, asa ca suntem scuzati. L-am dus in biroul maistrilor si l-am rugat sa se aseze. Pe baiat l-am trimis in post iar eu am telefonat la procuratura. Mutra celui ce dormise in pielea goala langa compresor imi parea cunoscuta. Eram cam de aceiasi varsta. Mi-am adus aminte ca tipul lucrase la noi cam un an si jumatate. Pe atunci eu eram baschetbalist iar el era lacatus-compresorist. Poate de aceea s-a dus la compresoare, la vechiul lui loc de munca. Mie nu-mi placeau mai multe lucruri, continua sa scrie in procesul verbal seful pazei, ma deranja in mod deosebit ca la ultima verificare a posturilor, toate erau in regula, dar judecand dupa cat ii erau de uscate hainele, cam cat o fi putut dormi in “costumul lui Adam” rezulta ca tipul era in hala de cel putin o ora si jumatate! Un alt fapt: hala de compresoare este plasata in imediata apropiere a laboratorului, laborator in care se incerca recuperarea acelui metal atat de pretios, iar langa toate acestea se afla precipitarea, sectia finala, unde era amenajata o statie pilot care urma sa faca recuperarea metalului respectiv! Deci tipul era foarte aproape de obiectivul principal!
Un alt avertisment era ca in momentul cand suna avaria, cum am facut si eu, alerteaza toate posturile, se aprinde un bec de control si un alt bec care arata unde a avut loc avaria. Ori dintre toti paznicii care trebuiau sa se prezinte, cand am cuplat avaria, s-a prezentat numai unul, ceilalti nici acum nu au venit! A incercat un prim interogatoriu cu “prinsul”:

– Si, zi mai, Andrei, ca parca Andrei te cheama, ce naiba faceai tu aici, in “costumul lui Adam” la ora aceasta?!
– Vasile, ca parca asa te retin, te superi daca nu-ti spun? ii replica intrusul.
– Faci cum vrei. Meseria mea e sa te prind. Altii sunt cu “descusutul”.
-O, nu ma intelege gresit…banuiesc ca imediat va sosi procurorul si n-am chef s-o iau iar cu povestitul. Ma plictisesc povestile repetate la nesfarsit. Dar fii atent, in acest moment ai apasat “avaria”?!
– Nu, de ce ma intrebi si de unde stii tu de “avarie”?!
– Am avut impresia ca am vazut o lumina la meril, langa precipitare.
– Andrei, noi ne cunoastem de mult, crezi ca are rost sa umbli cu tertipuri? Stii ca nu tine, asa ca linisteste-te. Cred ca nu ti-a venit ideea s-o stergi?!
– Auzi Vasile, daca eu doream s-o sterg, tu crezi ca n-o puteam face pana acum?
– Sincer sa fiu si eu mi-am pus aceasta intrebare . Ce dracu faci aici?
– Pana astazi nu mi s-a parut ciudata o intalnire cu un vechi coleg de munca, asa cum de altfel am fost si noi, dar in asta seara, si mai ales in aceasta noapte, cu toate ca nu cred in stafii sau in coincidente, dupa intamplarile prin care am trecut, mi-e teama ca trebuie sa-mi revizuiesc parerile!
– Dar ce ai mai, Andrei? Ce-ti veni sa ne transformi hala in hotel?!
– Aceste lucruri inca nu ti le pot destainui, dar la sosirea procurorului cred ca vom afla mai multe. In acel moment seful sectiei respective si directorul au intrat pe usa. Uitandu-se la “prins” l-au recunoscut.
– Ce faci aici …Andrei…? au intrebat in acelasi timp noii veniti.
Domnu’ director!…Domnu’ Stelescu! Va rog sa ma scuzati si sa ma credeti ca eu nu am dorit sa va fac greutati, dar soarta cateodata ne mai joaca si renghiuri!… Intorcandu-se spre mine, povesteste in continuare seful pazei, directorul m-a intrebat prin semnul caracteristic daca tipul nu-i in “dodii”? Andrei a observat semnul dar n-a schitat nici un gest, n-a spus nimic.
Cand a aparut procurorul, era deja ora patru. Andrei s-a facut stracojiu si de nu-l tineam, era gata sa se arunce pe el, dupa mina ce-o afisa si nu cu dragoste. Uimirea celor de fata era la cele mai inalte cote. Pana acum Andrei s-a comportat normal, normal fara chestia cu dormitul…si dintr-o data, la vederea procurorului, devenii violent si-i adresa urmatoarele vorbe:
– Domnu’ procuror!…Cum se spune la dumneavoastra?!…A, Da…Eu….va recuz!…Asa se spune, nu?…Ei bine, v-am recuzat!…Si sa nu va mai vad in fata mea!!! Spre uimirea tuturor, procurorul n-a scos o vorba si a plecat. Directorul a solicitat telefonic trimiterea procurorului militar…I s-a raspuns ca a fost chemat la granita, la Petea, impreuna cu medicul legist. Li s-a mai comunicat ca in momentul in care va putea vor lua legatura cu el ii vor transmite cererea directorului nostru. Stelescu nu mai avea rabdare:
– Domnu’ director…eu ma duc in sectie!…Termin ce am de facut, n-are nici un rost sa astept aici!…