Epilogue:
A man has died. Many other will too after how the Almighty has disposed. Now there are also others that decide, that think of themselves as gods and that wish to never hear again about these people, the mine diggers, people that, working alongside death, besides life they have nothing else to loose. Their courage is the threat to those who think they are gods and that will soon realize they are also just some mortals and after they will loose their power they wouldn’t even be mentioned. But the harm was already done; they got mining and the mine digger into collapse, into tearing pieces.
Meanwhile in the town, of which seal was the symbol of a mine entrance and the signs of mining, were “raised” three gratitude of mining that started to anguish too. These attributes once treasured by the city inhabitants, now “The mine digger resting”, a statue from the Scholar Mining Team’s yard hasn’t got its nose anymore and it is “flourished” in graphitic. The mine digger statue from the front of the Theater has letter “N” fallen down from the votive welcome, and the first stone ruptured with a “Flottman” in 1912, with the first hammer drill of this kind used in the “baimarean” mining, settled in the town park, after how it is being taken care of dogs are the only ones to leave signs on it, then the townsmen respect. All these visible signs of degradation are because the town was born and kept going under the same branch. The rout from the mining spreads with its state and lack of interest the other people too, that were living among mining. After the revolution the church from the park, built with the massive contribution of the mine diggers from 1942 to 1943 began to loose its parishioners. It is unknown yet if the mining decay is responsible too for these state of the population, but for us is the first time when we see that a town that grew up and existed through years of mining, has perplexed. Nobody knows what we’ll become, or what is next …

Ori măcar aşa era târgul la alegeri, târg prin care aţi devenit cine sunteţi. Ori cât de prost puteţi considera pe omul acela care v-a dat votul, nu puteţi să nu acceptaţi că el şi-a pus o nădejde mare în voi, viitorii conducători.
Acum când v-am văzut postaţi în multdoritele funcţii (unii chiar pe două funcţii), oamenii au sperat că şti-aţi pentru ce le-aţi solicitat aceste nobile funcţii, care încet încet devin altceva.
Una dintre dureri ar fi, dacă a existat un plan cincinal de distrugerea mineritului, învăţământului minier, a industriei orizontale care deservea mineritul ? , aţi reuşit. Dacă vă uitaţi numai la vecinii care ne înconjoară, la ei mai sunt încă români care fac minerit. Poate că aşa cum se făcea “când v-aţi apucat de acea treabă”, nu a mers, dar specialiştii noştrii în minerit lucrează din Africa de Sud  până în Chile şi probabil că lucrează bine, dar aici nimeni nu le-a dat specialiştilor cuvântul. “Am decis” să radiem din Nomenclatorul de funcţuini cuvântul “minier” şi acum sunteţi fericiţi că peste 100000 de mii de oameni i-aţi trimis în şomaj cu bani de ţigări, voi care n-aţi fost capabili să faceţi un singur loc de muncă pentru unul care nu are neamuri.
Avem râuri pe care alţii ar naviga. Noi  nu putem face acest lucru deoarece cel mai mare specialist în hidrotehnică, este politician. Cu puţină muncă, cu concursul Consiliilor Judeţene pe unde trece: Prutul, Mureşul, Someşul, Jiul şi alte ape s-ar putea face amenajări complete, adică, Centrale hidroelectrice(aici cred că s-ar putea solicita un capital şi ELECTRICII, care numai a beneficiat de construcţii dar n-au contribuit niciodată), irigaţii, navigaţie, turism, pescuit, şantiere navale etc.
De drumuri nu mai povestesc deoarece vorbiţi voi şi încă degeaba.
Din câte se stie, şi se stie bine, nicio ţară nu a putut pune bazele unor lucruri bune fără disciplină şi această disciplină trebuie însuşită întâi de acei care se doresc conducători, deoarece s-a demonstrat că OMUL SFINŢEŞTE LOCUL şi nimeni altcineva. Istoria noastră pe acei oameni i-a reţinut nu pe oamenii care dacă n-ar fii trecuţi pe tabele nominale, uşor s-ar pierde. Aşteptăm această disciplinare, dar care să vină de SUS. Puneţi pe acei funcţionari care încă nu ştiu acest lucru să scrie de 1000 de ori:”Noi servim populaţia, ei ne plătesc” , şi s-ar putea să înţeleagă sensul respectivelor vorbe.
Astăzi am aflat de marile disponibilizări din învăţământ. Propunerea noastră este să ÎNTRERUPE-ŢI definitiv procesul de învăţământ, până vor exista condiţii, deoarece dacă nu ai dascăli plătiţi bine, nu ai şcoli, profesori-s calificaţi, copii fac mai multă geografie şi circulaţie cu plimbările de colo-colo, această activitate se duce la nivel de circulare nu de cunoştinţe. În schimb nu uitaţi că proprii voştri copii vă vor analiza activitatea.
Se spunea pe vremuri că Planul G.O.R.E.L.O, al electrificării Rusiei, Lenin îl discuta cu mojicii şi planul acela s-a făcut Noi v-am spune, dacă nu cunoaşteţi ce trebuie făcut, întrebaţi pe cineva şi sunt sigur că v-or spune mai multe decât fac acum “Specialişti pentru noi”, adică duc ţara pe râpă şi nici măcar nu ştiu unde trebuie frânat.

Revista este editată de către
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare
în cadrul Programelor Culturale
Coordonator prof.dr. Teodor Ardelean

Tehnoredactare: Ioan Şiman Caricaturi şi coperta: Marian Lupu

ISSN: 1841 -9429

LA UMBRA „SPINULUI” CRESC UMORIŞTII

„Numai umbra spinului / ia uşa creştinului…”, spunea cu amără¬ciune Eminescu în celebra sa „Doină”; în sensul că, la umbra spinului nu creşte nimic. Luând-o pe invers, la Clubul „Spinul” din Baia Mare, aş zice că epigramiştii o duc bine. Atât de bine, încât scriu epigrame, catrene, povestioare de tot hazul. Ba şi-au făcut şi o revistă proprie, unde le publică spre folosul celor cu simţul umorului, contaminându-i, într-un fel, pe toţi marii epigramişti ai ţării la ora actuală. Iau şi premii pe la festivalurile importante de profil. Din ţară ori străinătate. Un alt merit al „spiniştilor” este şi resuscitarea, repunerea în valoare a marilor mucaliţi de altă dată, de la Păstorel Teodoreanu, de pildă, la Mircea Trifu sau Quintus. Îi scoate de la naftalină, îi scutură de praf şi ni-i redă în haine noi, conform costumaţiei de altădată, dar contemporani cu tinereţea celor de azi. Tinereţe în spirit, pentru că spiritul nu îmbătrâneşte niciodată.
Îmi plac epigramele celor de la „Spinul” sau a celor din ţară, şi pentru faptul că nu scriu gratuităţi frumoase. Abordează la modul suculent problemele vieţii de zi cu zi: politice, sociale, literar-artistice sau cele legate de viaţa intimă, ca într-o epigramă a lui Mircea Micle:
Tare rău m-am enervat
După-aşa prestaţie,
Vreau bărbat adevărat, Nu o imitaţie.
(NEMULŢUMITA)
Avându-i la cârmă pe Ioan Şiman, Romulus Filip, Nistor I. Bud, corabia „Spinul” merge cu toate catargele epigramistice, pentru că-i place şi vântului să râdă.