O şedinţă extraordinară

Pe 6 iulie 2004 ne-am adunat, după telefoanele date de Dl. Şiman, din nou, sau poate: iarăşi la renumitul local „Butoiaş”, ocazie cu care au mai răspuns la telefon doar domnii: Bud, Filip, Mihai, Şiman şi subsemnatul. Vremea era atât de încinsă că numai domnul Mihai s-a mai putut abţine să nu bea o bere, ceilalţi… cu toate că, spre sfârşitul întâlnirii noastre, peste noi au venit şi câteva ropote de ploaie, care i-a răcorit şi pe acei care n-au ajuns la mult râvnita halbă cu bere, băutură care nu prea stinge ea setea, dar are meritul că după ’89 se serveşte şi rece. La această întrunire ne-am văzut cu cunoştinţa noastră mai veche, chelnerul, care după grimasa făcută, ne-a dat de înţeles că şi el ne recunoaşte. Ce mai, oamenii veniţi de la băi, l-am numit pe domnul Filip, altul după un efort îndelungat care s-a materializat într-o carte de referinţă, ultimele lui succese în silvicultura românească, dar şi pentru învăţământul de profil, ori pentru cultura generală. Este vorba despre prodigioasa muncă intelectuală şi profesională a domnului ing. Bud Nistor. O perioadă mai lejeră în domeniul socio-intelectualităţii pentru domnul ing. Mihai, dar fără pauză la masa de scris şi ceva mai stresantă pentru domnul Şiman, care în afară de treburile impuse, mai trebuie să „pertracteze” cu unii reprezentanţi ai presei pentru a ne publica „roadele producţiei” , dar şi strângerea, şi “cizelarea” acestor materiale. În schimb eu sânt de patru zile în concediu, şi evident că de atunci sarcinile şcolare s-au estompat. Vedeţi câte poveşti nu s-au spus? Norocul domnului Şiman a fost c-a sosit puţin mai devreme şi a apucat să-şi aranjeze şi pune la punct materialul ce urma să-l avem în lucru, să-l definitiveze, deoarece avea şi domnia sa destule altele de povestit şi de comunicat. Bunăoară un profesor universitar din Iaşi, a făcut o enciclopedie a epigramei sau o racolare a celor mai bune epigrame ale fiecărui epigramist cunoscut din ţară. Dintre acestea se vor publica doar una de fiecare persoană. Astfel a adunat 300 de epigrame într-o carte, în care spre fala noastră, este „prins” şi domnul ing. Micle şi prof. Şiman. Preţul cărţii este circa 100.000 de lei şi se numeşte chiar aşa UNA BUNĂ. Întrebarea era câte bucăţi să comandăm din acest volum? S-au mai vehiculat, cu această ocazie, şi alte idei, alte vorbe, vorbele care a pus cele mai multe probleme, s-a dovedit a fi convocarea următoarei întruniri cenacliere la Fersig, la casa de vară a domnului prof. Filip. Cu o astfel de ocazie, în care domnia sa ne va prezenta roadele muncii sale extraintelectuale, cu prioritate cele gospodăreşti, dar şi acele la care am putea să-l şi apreciem cu una sau două margarete, (ori poate cu urzici). Printre aceste preocupări există şi una care se referă la modalităţile de-a face “zeama de prune”, cireşe sau alte “ingrediente”, că pe ce-a de vişine e greu de-o apreciat proaspătă. Modalitatea de deplasare şi contribuţia fiecăruia, în versiunea desfăşurării cenaclului la Fersig, a rămas tot în sarcina domnului preşedinte Şiman care are plăcerea, cu această ocazie, să-şi şi hrănească colaboratorii. Aşa, da preşedinte. Să ne trăiască!
Ca să ne fie apreciate şi discuţiile, că munca ne-a fost rodnică, s-au pornit câteva valuri de ploi scurte, cărora meteorologii le spun averse şi care mai înseamnă şi belşug dacă-s fără gheaţă. Aşa că toate cele hotărâte au rămas bătute-n cuie, prilej cu care domnul Filip mi-a adus aminte de alte “cuie” din alte vizite, bunăoară tot aici la Fersig concepute. Cu bucuria revederii, a deşertării poveştilor fiecăruia, a împlinirii, ne-am despărţit de acest locaş primitor pentru noi, (cât am stat noi în şedinţă, chelnerul n-a mai avut alţi clienţi) cu gândul la următoarea întâlnire.
Când scriu aceste rânduri, primele epigrame din cele avizate în această şedinţă au fost publicate deja în „Graiul Maramureşului” de joi 17 iunie 2004.

Încă o şedinţă de creaţie în locaţia
“Butoiaşul cu bere”

M-am grăbit să vă anunţ că domnul chelner care “ia comenzile de consumaţie” când se adună membrii Clubului “Spinul” şi le urează ”poftă bună”, n-a murit încă, după cum credeam cu toţii, citind jălania lui de la precedenta “Şedinţă ordinară”. Şedinţă convocată de Şiman, dar la care ceilalţi cenaclieri n-au fost de acord să folosească termenul mai sus scris, deoarece, dacă tot am făcut revoluţia(care revoluţie, unde-i revoluţia?) măcar să ne exprimăm altfel nu ca ăia…Unii, prin epigramele de care amintea şi domnul chelner în excursul său de nemulţumire din precedenta şedinţă, catalogau de drept, ca să nu spunem de proşti, mai limitată mental această breaslă. Dar să nu ne adormim spiritele cu judecăţi dinainte fabricate şi care mai sunt şi ale altora.
Chelnerul nostru care încercase oarecum direct până în acest moment să ne sugereze că bacşişul face parte din profesia lui, acum şi-a stabilit o tactică şi a trecut la o altă fază. Este vorba de chestia aia care-i zice “bate şaua”. Cu zâmbetul său caracteristic, chinuit de grimasa lipsei noastre de largheţe la mână, ne-a luat în primire: “Aceiaşi comandă?”. Bine că n-a şi menţionat că-i veche de-un an(câtă lipsă deimaginaţie la literaţii ăştia), acum părea foarte bine dispus (cred că eram primii lui consumatori din acea zi) şi discret ne-a lăsat în pace să ne dezbatem problemele ordinare care le aveam.
Domnule să nu-ţi vină să crezi, tipul era un diplomat abil! Totuşi în conversaţiile purtate cu alţi consumatori se purta mai “nuanţat”(Au intrat doi inşi care, spuneau ei că reparau drumul. De ce-l reparau în “Butoiaşul cu bere” n-am înţeles, deoarece drumul care domniile lor trebuiau să-l repare, sau poate trebuiau să-l strice, era afară, nu în crâşmă.) Ei, ăstora, pentru ai linişti, că ei în momentul în care au zărit epigramiştii, crezând că-s ceva şefi, au vrut “ să dea colţul”, nedorind a ne strica “petrecerea”. Chelnerul i-a liniştit cu multă vervă: “Nu vă alarmaţi, domnilor, sunt nişte oameni în vârstă, bolnavi. Ei zic că vin aici să se liniştească, dar nu-i bine de crezut tot ce se spune”. “Dar ce boli au ăştia?” întreabă preventiv şi mucalit drumarul. “Nu te uita la vârstă că ştii şi tu că aia-i înşelătoare şi nici la bolile care ne pasc pe noi muritorii de rând, un reumatism, o osteoporoză, chestii de astea. Boala lor e gravă, e foarte gravă şi eu cred, sau poate numai sper, să nu se ia, domnule, să nu fie contagioasă, dar boala lor e una de “limbă”. “Vai de mine, strigă involuntar drumarul, şi noi bem cu aceleaşi halbe cu care au băut şi ei!”. “O Doamne, greu eşti de cap! Aici nu-i vorba de limba din gură, e vorba de Doamna Limbă română”. “Îmi spui mie că-s greu de cap şi acum vii şi-mi torni că-i bolnavă o doamnă, o doamnă română.Apoi doamna despre care zici că-i bolnavă, nu e aia din colţ? O arătă pe Găinariu, dacă-i bolnavă, de ce nu merge la medic? Dece umblă prin bufete? Ori nu-i asigurată la CAS şi poate face chetă?” “Dacă vrei să mai discut cu tine, nu mă enerva. Boala aceasta are alte manifestări. Fii atent, dar fii discret, nu căsca gura cum ţi-i boiul. Cum va citi unul dintre ei, spun că acesta-i rostul de se adună aici, să-şi citească, deci cum citeşte unul, cum toţi ceilalţi sar pe el şi-l corectează. Gândeşti că-s nişte copii care se prind unii pe alţii cu minciuna(s-a brodit că tocmai a citit unul Filip şi după ce toţi s-au exprimat, altul, unul Dragomir, din ideea prinsă de la Filip, a făcut o altă epigramă şi mai şi, ce chestie!) Acum înţelegi la ce se referă boala asta de dactile şi semne ortografice? Şi chestia se repetă identic cu fiecare, dar mă duc la ei.”
De fapt chelnerul văzuse că ne foiam să plecăm şi în asemenea cazuri…Văzând că ne “numărăm” buzunarele cu mâinile, nu cu degetele cum se obişnuieşte, îşi aruncă o pastilă îndelung preparată: “Lăsaţi, domnilor, fac eu cinste astăzi”.

Cum şi aici la „Pac-pac” erau la fel de mulţi decibeli Bravi bărbaţi ce suntem noi; Ne-am roit de la Butoi.Dăm cu Spinul la Monica Aşa s-a încheiat ultimul cenaclu ce s-a desfăşurat la susnumita Monica, unde nici lumină nu era, preţurile erau mai mari, şi decibelimulţi ca în tot Centrul Vechi, fuga înapoi la mult bârfitul local Butoiaş pentru următoarea şedinţă. De început însă…nu ştiu cum a început deoarece am fost la designerul care-mi făcea coperta cărţii ce urmează s-o scot peste câtîva vreme, şi cum am dorit mult să cer şi părerea membrilor Cenaclului Epigramiştilor la acea lucrare, de la designer cu dischetele am fugit acasă, la propriu, am listat în grabă un afiş cu desenul copertei, pe care grăbit să ajung la cenaclu, l-am lăsat acasă. Mi-am adus aminte în Staţia de autobuz. Mi-am văzut de drum. Eram în criză de timp, aşa că am considerat că de mă dau jos din autobuz din Centrul Nou, până ar face roata autobuzul cu mine în el, eu pe jos câştig câţiva zeci de metri înspre ţinta noastră Butoiaşul, unde intru ca o pală de vânt nestăpânită, ca să văd că “masa noastră-i” neocupată. Chelnerul, deja persoană familiară cenacliştilor, convins de loialitatea noastră faţă de localul lor, îmi zice:”Poate nu-i Joi Domnule?”, ce înseamnă încrederea în oameni. Decât să ne învinovăţească pe noi că am întârziat, mai bine schimbă calendarul. Îl conving că-i joi deorece ieri s-au desfăşurat meciurile din Cupa Europeană, deci e joi! Atunci îmi sare fisa de schimbarea localului propusă de Şiman, operaţie de care se pomeneşte şi la începuturile acestei epistole. Mi-am luat “picioarele la spinare”, cu gândul că “picioarele Monică-i” poate au alt regim de fincţionare, nu ca ale mele şi în sfârşit, mă văd cu multdoriţii membrii ai “Spinului” la localul cu nume de damă. Aici nu ştiu dacă chiar mirosea a creer ars, dar senzaţia era acută văzând cu câtă pasiune au “intrat în probleme” fiecare dintre acei consumatori, dar poate că la asta contribuia ceaţa de la fumul de ţigară, ori de la iluminatul prost ce-l avea acest local. Înaintea ajungerii mele alături de epigramişti Domnul Mihai “i-a purtat” pe ultimile intinerarii culturale făcute de Domnia Sa prin Moldova, sau Republica Moldova, ocazie cu care o mână de intelectuali de marcă ai judeţului, au dus mesaje, cărţi şi o parte dintre români, la foştii noştrii fraţi care nu ştiu cum să-şi distanţeze cultura şi “eurile” faţă de acei ce sunt de fapt, de românii care nu-s moldoveni. Nu ştiu dece mi-am adus aminte iar de Orheeni, de problema privilegiilor boierilor moldoveni de la 1859, pricini care-i situau în tabăra adversă unirii cu muntenii şi alte chestii slabe de genul acesta. Cum se poate ca o greşală făcută odată să se repete în aceiaşi termeni ca de prima producere. Spunea cineva că “învăţatul” este repetiţia. De câte ori mai trebuie să se despartă moldovenii, ca să se reunească definitiv cu ţara.Poante seci. Vă spuneam că eu n-am prins partea cu plecarea în Moldova a domnului Mihai, dar cred că nu-i rău, sau poate chiar de aceia să nu fi apucat, deoarece sunt printre puţinii români care n-au văzut măcar de aproape un paşaport. Aşa că…Vitalitatea şi tumultul cu care se lucra m-a făcut ca mult timp să nu mai spun nimic după ce am zis:”bună ziua” şi “scuzaţi”, mai ales că de mult timp nu s-au văzut atâţia spinoşi la un loc, probabil să nu se rănească. Erau domnii:Bud, Filip, Baicu Capul, Micle şi Mihai şi abia sositul de mine. După incercările nereuşite de-a ilumina localul, nu numai minţile care vor citi rodul muncii depuse aici de aceşti oameni care se bat cu ori cine, în limitele limbii române, se constată că doamna Găinariu cu “S”, lipseşte de la întrunirile noastre cenacliere probabil pentru a câştiga mai mult spaţiu în ziar sub nume propriu. Chestiunea se pare că a făcut-o de mai multe ori, ceia ce pune pe gânduri soiul de “loialitate” practicat de dânsa faţă de acest grup de cenaclieri. Nu s-a exprimat nimeni, dar se vede că fiecare s-a gândit la un statut care să precizeze şi cum pot fi date afară din cenaclu unele persoane care nu se ţin de treabă, nu numai cum se primesc, mai ales că “viaţa literară” a Doamnei “S” Găinariu, fără acest cenaclu n-ar fi existat.Dat fiind condiţiile cât şi fondul de zgomot mai bogat în dB, se face propunerea ca viitoarea şedinţă să aibă loc la vechiul sediu “Butoiaşul” şi chiar înainte de-a pleca Filip care spera “să pună mâna” pe scară, pardon pe şefia scării, s-a hotărât această mare schimbare. Domnul Micle a spus că el plăteşte această consumaţie, la cei care n-au plătit-o încă, apoi ne-am salutat şi despărţit cu un moral tonic se poate spune. În ziarul de sâmbătă, în afară de eseul Domnului Mihai, Consideraţiile domnului Ghenceanu, erau trecute şi mult muncitele epigrame în localul în care aţi văzut.( poate unii or spune despre enumerările făcute că nu- despre aşa ceva era vorba. Posibul, eu n-am apucat să citesc numai titlurile apoi ziarul l-am uitat la Mitică unde ne-am înghesuit cu: “La mulţi ani” deoarece, spunea el că s-ar putea ca sărbătorile de iarnă să le facă în america)Spre deosebire de alte “şedinţe”, astăzi s-a remarcat o stare de pleinitudine sufletească a domnului Bud, o vivacitate debordantă a domnului Mihai, o stare de mulţumire sufletească şi ataşament deplin la spinoşi manifestat de domnul Micle, parcă pus pe şotii era domnul Filip, regretul că timpul nu-i permite întotdeauna să-şi termine ideile şi dorinţa de-a petrece ceva mai mult timp împreună erau ale lui Bodnar, căruia de fiecare dată îi rămâne o pădure de gânduri nerostite la terminarea fiecărei şedinţe şi mai eram eu, care casc gura la fiecare, uitând că nu prin gură intră ideile în cap. Poate că n-ar fi rău să precizez de unde “au plecat” aceste “şedinţe” ale cenaclului Epigramiştilor. Acei care scriu epigrame au curiozitatea efectului produs de creaţia lor, asupra altor persoane. In familiile active, cu copii în diferite faze de şcolarizare nu se ivesc probleme, dar cum nouă copii ne-au “zburat” nu mai avem pe cine “experimenta efectele” acestor construcţii literare şi ne adunăm, fiecare cu tema făcută (pe mine nu mă socotiţi) şi începe experimentul, fiecare prezentându-şi producţia celorlalţi. Cum seriozitatea în asemenea gen literar este obligatorie, toţi aceptă ori ce idee mai bună sau modificare în folosul calităţii fără a se naşte alte controverse decât cele pur literare. Este adevărat că uneori poate şi Turnul Babel era mai liniştit, dar actul creator suportă ori ce numai prostia şi lipsa de politeţe nu. Cam acesta este principiul după care “funcţionează” Cenaclul Epigramiştilor “Spinul”, după căte se vede. Toate acestea au fost consemnate de Rocneanu pentru “şedinţa” din 23 brumărel, numai că în momentul în care scriu 26 este Sfântul Dumitru şi începe să ningă.