Încă o şedinţă de creaţie în locaţia
“Butoiaşul cu bere”

M-am grăbit să vă anunţ că domnul chelner care “ia comenzile de consumaţie” când se adună membrii Clubului “Spinul” şi le urează ”poftă bună”, n-a murit încă, după cum credeam cu toţii, citind jălania lui de la precedenta “Şedinţă ordinară”. Şedinţă convocată de Şiman, dar la care ceilalţi cenaclieri n-au fost de acord să folosească termenul mai sus scris, deoarece, dacă tot am făcut revoluţia(care revoluţie, unde-i revoluţia?) măcar să ne exprimăm altfel nu ca ăia…Unii, prin epigramele de care amintea şi domnul chelner în excursul său de nemulţumire din precedenta şedinţă, catalogau de drept, ca să nu spunem de proşti, mai limitată mental această breaslă. Dar să nu ne adormim spiritele cu judecăţi dinainte fabricate şi care mai sunt şi ale altora.
Chelnerul nostru care încercase oarecum direct până în acest moment să ne sugereze că bacşişul face parte din profesia lui, acum şi-a stabilit o tactică şi a trecut la o altă fază. Este vorba de chestia aia care-i zice “bate şaua”. Cu zâmbetul său caracteristic, chinuit de grimasa lipsei noastre de largheţe la mână, ne-a luat în primire: “Aceiaşi comandă?”. Bine că n-a şi menţionat că-i veche de-un an(câtă lipsă deimaginaţie la literaţii ăştia), acum părea foarte bine dispus (cred că eram primii lui consumatori din acea zi) şi discret ne-a lăsat în pace să ne dezbatem problemele ordinare care le aveam.
Domnule să nu-ţi vină să crezi, tipul era un diplomat abil! Totuşi în conversaţiile purtate cu alţi consumatori se purta mai “nuanţat”(Au intrat doi inşi care, spuneau ei că reparau drumul. De ce-l reparau în “Butoiaşul cu bere” n-am înţeles, deoarece drumul care domniile lor trebuiau să-l repare, sau poate trebuiau să-l strice, era afară, nu în crâşmă.) Ei, ăstora, pentru ai linişti, că ei în momentul în care au zărit epigramiştii, crezând că-s ceva şefi, au vrut “ să dea colţul”, nedorind a ne strica “petrecerea”. Chelnerul i-a liniştit cu multă vervă: “Nu vă alarmaţi, domnilor, sunt nişte oameni în vârstă, bolnavi. Ei zic că vin aici să se liniştească, dar nu-i bine de crezut tot ce se spune”. “Dar ce boli au ăştia?” întreabă preventiv şi mucalit drumarul. “Nu te uita la vârstă că ştii şi tu că aia-i înşelătoare şi nici la bolile care ne pasc pe noi muritorii de rând, un reumatism, o osteoporoză, chestii de astea. Boala lor e gravă, e foarte gravă şi eu cred, sau poate numai sper, să nu se ia, domnule, să nu fie contagioasă, dar boala lor e una de “limbă”. “Vai de mine, strigă involuntar drumarul, şi noi bem cu aceleaşi halbe cu care au băut şi ei!”. “O Doamne, greu eşti de cap! Aici nu-i vorba de limba din gură, e vorba de Doamna Limbă română”. “Îmi spui mie că-s greu de cap şi acum vii şi-mi torni că-i bolnavă o doamnă, o doamnă română.Apoi doamna despre care zici că-i bolnavă, nu e aia din colţ? O arătă pe Găinariu, dacă-i bolnavă, de ce nu merge la medic? Dece umblă prin bufete? Ori nu-i asigurată la CAS şi poate face chetă?” “Dacă vrei să mai discut cu tine, nu mă enerva. Boala aceasta are alte manifestări. Fii atent, dar fii discret, nu căsca gura cum ţi-i boiul. Cum va citi unul dintre ei, spun că acesta-i rostul de se adună aici, să-şi citească, deci cum citeşte unul, cum toţi ceilalţi sar pe el şi-l corectează. Gândeşti că-s nişte copii care se prind unii pe alţii cu minciuna(s-a brodit că tocmai a citit unul Filip şi după ce toţi s-au exprimat, altul, unul Dragomir, din ideea prinsă de la Filip, a făcut o altă epigramă şi mai şi, ce chestie!) Acum înţelegi la ce se referă boala asta de dactile şi semne ortografice? Şi chestia se repetă identic cu fiecare, dar mă duc la ei.”
De fapt chelnerul văzuse că ne foiam să plecăm şi în asemenea cazuri…Văzând că ne “numărăm” buzunarele cu mâinile, nu cu degetele cum se obişnuieşte, îşi aruncă o pastilă îndelung preparată: “Lăsaţi, domnilor, fac eu cinste astăzi”.