Arhiva pentru Categoria » arhiva articole «

April 04th, 2009 | Scriitor:

(vineri, 8 august 2003)

În masa populaţiei din ţara aceasta, căutăm fiecare să ne descurcăm deoarece de trăit şi mai ales de-a trăi bine, nici nu poate fi vorba. Nu doresc să fiu înţeles greşit. Resurse umane, tehnice şi materiale există din belşug dar actualii „conducători” şi din câte se vede şi viitorii candidaţi la conducerea ţării sunt la fel de „harnici” şi de regulă ce fac numai pentru ei. Uneori chiar îţi dau impresia că le pare rău că trăim. De unde provin asemenea constatări? Ştiţi că am început deja campania electorală. Un şef PNL invitat la o emisiune a unei televiziuni locale, a dat din dreapta în stânga, ca în final să recunoască că ei n-au nici-o doctrină, nici măcar un plan de acţiune pentru a „împinge” ţara înspre mai bine. Treaba lui, dar treaba noastră este că domnul ministru al resurselor şi industriilor s-a exprimat aşa:! Că de nu plouă până în 28, de la 1 august scumpeşte curentul.”
L-aş întreba eu de ce dacă se cunoaşte cum se poate realiza o ploaie artificială n-o face dacă observă că Dumnezeu nu-l ascultă?
Dar să vedem ce nevoie are de ploaie. Numai ca să ne poată scumpi preţul la energie electrică. !4% din energia produsă în ţară o dă Centrala atomo-electrică. Până a nu avea această centrală 78% din energia electrică se producea în termocentrale (deci cu cărbune şi foc, ca şi Prometeu) şi numai 22% prim hidrocentrale care erau de fapt o rezervă strategică pentru iernile grele. Ceea ce nu se vede sau poate nu ştie domnul ministru, sunt consumurile mari interne şi pierderile Sistemului Energeticului Naţional, consumuri care s-ar fi putut reduce de la 21% (întreaga producţie a hidrocentralelor, la 17-18 %- Date culese din Anuarul statistic). Poate am putea face şi noi nişte uzine de producerea energiei, cu pierderi ceva mai mici şi costuri pe potrivă. Numai că pentru acest deziderat este clar că „trebuie făcut ceva”, ceea ce evident că este mult mai greu decât a scumpii energia care se pare că atât cât am scris acest articol s-a realizat deja, pe teme majore că: ”nu plouă când doreşte domnul ministru”. Sunt guverne care mai fac câte-o uzină eoliană, alţii au pus mareele la lucru, şi auzim că în Ţările Scandinave preţul energiei electrice este insignifiant faţă de ce preţuri trebuie să plătească românul pe energia consumată. Domeniul electric şi cercetarea în acest sector au ajuns la descoperiri inimaginabile faţă de alte ramuri economice,…dar pe alte meleaguri. Posibilităţile de reducere a consumurilor energetice(populaţia consumă circa 7,3%) , care se include în ori ce produs sunt nelimitate, numai că în ţara aceasta binecuvântată de Dumnezeu, până acum după ce am rezolvat problema cu împuşcatul , nimeni n-a mai vorbit de cercetare, energii neconvenţionale, de schimbarea tipurilor de învelişuri la conductoare, de grija faţă de om şi sănătatea lui. În instalaţiile electrice n-am trecut de anii ’80. Instalaţiile de apartamente sunt tot la 6 A. Aţi observat câte incendii sunt provocate în întreaga ţară, incendii care au cauza unică, instalaţiile electrice subdimensionate. În schimb dacă se va scumpii curentul s-ar putea ca aceste lucruri să nu se mai întâmple deoarece preţul curentul fiind prohibitiv cetăţenii-l vor folosi mai puţin sau deloc.

Categori - citeste on line: arhiva articole  | Comments off
April 04th, 2009 | Scriitor:

(luni, 28 iulie 2003)

Un reputat om de cultură şi litere din acest colţ al ţării. Loc pe care se sprijină harta ţării, venind de la ultimele manifestări dedicate Eroilor Neamului şi, mai târziu , Ziua Drapelului, ca pentru sine şi-a pus o întrebare: ”Oare astăzi mai trăiesc eroi? Este posibil ca şi noi să fim contemporani cu asemenea oameni deosebiţi?” Întrebarea nu avea adresabilitate şi nici nu se putea deschide vorba „între două autobuze”, cu toate că mi-a antrenat memoria în ai da nişte răspunsuri destul de apropiate de ceea ce ar fi putut avea o tangentă la problemă.
Înainte de-ai răspunde, pe mine mă rodea altceva, un paradox. Toată ţara şi toată lumea laudă ţinutul nostru, Maramureşul şi pe oamenii săi, numai noi aceştia de aici nu ne vedem. Ce mă intrigă este numărul mic, extraordinar de mic de monumente sau lucrări de artă monumentală care ne populează oraşul.
Dacă n-am avea Statuia Minerului, Monumentul Eroilor şi Sfatul Bătrânilor, celelalte statui şi poate şi mai monumentale, le putem afla la Cluj-Napoca, Dej şi poate chiar în Câmpia Turzii. Unde s-or fi ascunzând Monumentele lui Pintea Viteazul, A lui Ştrifungă, Anderco şi atâţia alţii cu care ar trebui să ne lăudăm în ori ce împrejurare ?
Pentru unii eroi înseamnă doar acei care şi-au terminat misiunea şi au murit acolo unde şi-au săvârşit fapta eroică, dar acest Cap de Ţară a avut eroi şi în regimul trecut. Lista ar putea începe cu Episcopul Dragomir, nenumăraţii ofiţeri şi medici care şi-au exprimat adversitatea împotriva „Orânduirii socialiste”, când pentru restul ţării Maramureşul însemna doar aurul extras şi prelucrat aici.
Eroi au fost şi acei care au impus şi apoi construit Teatrul Dramatic, cine a reuşit proiectul regularizării râului Săsar. Unul dintre aceşti eroi în viaţă a fost şi acea persoană care n-a executat ordinul lui Ceauşescu de-a construi blocuri în faţa Spitalului Judeţean, tren viran pe atunci, declarat de acea persoană Parc Dendrologic cu 48 de ore înainte de-a pune primul copac. Un alt erou a fost persoana care a impus lui Ceauşescu ca să admită ca lucrul în mină să se reducă la 6 ore, şi să nu-i uităm nici pe aceia care i-a pretins şi demonstrat „Necesitatea coşului de dispersie a combinatului chimic Phonix”.
Unii dintre eroii anonimi ai acestor meleaguri sunt „luptătorii pentru purificarea aerului” din acest municipiu şi, mai curând acei care au reuşit repunerea în valoare a Vechiului Centru al urbei noastre. „Eroi au fost, eroi sunt încă”.

Categori - citeste on line: arhiva articole  | Comments off
April 04th, 2009 | Scriitor:

(sâmbătă, 19 iulie 2003)

Dicţionarul spune despre acest cuvânt că este ”potrivirea unor fapte”. Dacă aceste fapte ne convin sunt bune, sunt surprize plăcute, de nu unii le zic că „au dat cu bâta în baltă”. Fără nici-o intenţie de a supăra pe cineva, voi înşirui câteva dintre aceste coincidenţe care ne-au marcat şi reţinut atenţia tocmai pentru că au coincis cu alte evenimente şi după ce s-au luat nişte decizii…
Imediat după ce a început revoluţia, în momentele în care treceau prin faţa televizorului detaşamente de oameni care mai de care cu sfaturi şi înţelepciuni, după o mai lungă aşteptare, apare Domnul Iliescu care în cuvântarea domniei sale se referea şi la „comunismul cu faţa umană, la comunismul de omenie”. După numai două seri, de fapt într-o noapte, ni ş-a prezentat demisiile şi dizolvarea PCR-ului.
Domnul Constantinescu, basarabean la origine,semnează Tratatul de prietenie şi bună vecinătate cu Ucraina”, fără pretenţii teritoriale şi le cedă Insula Şerpilor.
Când domnul Iliescu a chemat minerii la Bucureşti : „Fac un apel călduros minerilor din Valea Jiului, clasei muncitoare, să vină să apere cuceririle socialismului”. Ăia au venit, au executat „lucrarea”, ca după cinci ani să li se desfiinţeze breasla.
Primul OM din lume care a provocat prima ploaie artificială, a fost o femeie, o româncă şi a realizat acest lucru în Sahara, prin 1926-1936. De anul trecut s-a anunţat că un Institut din Ploieşti este dotat pentru a acţiona în cazul în care va lovi grindina şi tot domniile lor vor provoca şi ploi artificiale. Se menţiona că această acţiune se va extinde rapid în toată ţara şi vom fi scutiţi de dezastrele produse de grindină, şi de secetă. De atunci „ne caută cu obstinaţie” grindina pe toată „faţa” ţării şi nu mai scăpăm de secetă.
Frecvent ascult buletinele INMH care ne prezintă timpul probabil. Poate că vremea este aşa cum dânşii o prognozează. Ciudat este că în Transilvania n-o brodesc aproape niciodată.
În toate ziarele şi la toate posturile se anunţă majorarea pensiilor cu 2-5%. Preţurile cresc cu 20-40%.
Franţa, Italia şi alte state au făcut lobby pentru a fi primiţi în UE şi NATO. Noi ne-am lipit de americani şi suntem de acord ca soldaţii lor să nu fie judecaţi pentru crime în afara ţării.
Şi n-ar fi fost frumos dacă Tratatul de prietenie cu Rusia nu l-am fi semnat în 4 iulie, de Ziua Americii.

Categori - citeste on line: arhiva articole  | Comments off