– Băiatul ăla de pe bancă, de câte ori doreşte să o sărute pe fată, îi spune că o iubeşte, ori că-i dragă şi apoi ea îi dă voie s-o sărute. Eu dacă n-am făcut aşa, şi n-am făcut deoarece n-am înţeles ce trebuie să spun, nu mi-a dat voie s-o sărut.
– Nu de aia nu te-a lăsat. Pe tine probabil te-a considerat un intrus, sau mai rău un profitor, ori poate a considerat că “nu eşti de nasul ei”.
– Şi ce ar trebui să fac ca s-o sărut?
– Nu crezi că ar mai trebui să creşti, să poată să te considere “competitiv”. Apoi regulile impun o cât de câtă cunoaştere între “parteneri”. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea s-ar apuca să sărute pe ori cine? Nu este bine. Nu este deloc sănătos.
– Bine, bine, dar totuşi de ce după ce-i spune ăla că o iubeşte, îl lăsa s-o sărute. Acestea sunt cuvinte magice?
– Şi da şi nu.
– Bunicule o să vină autobuzul şi eu nici nu ştiu ce înseamnă să iubeşti.
– Păi nu asta-ţi doreşti? Cu dragoste în schimb ai perfectă dreptate. Nu numai până v-a veni autobuzul n-o să înţelegi, uneori o viaţă de om nu-ţi ajunge să înţelegi dragostea şi forţele care o diriguiesc.
– Atunci de ce nu mi-ai spus aşa?
– Eşti sigur că acest răspuns te-ar fi mulţumit? Nu îmi dau seama ce-mi ascunzi, care-ţi sunt intenţiile tale, unde vrei să ajungi cu aceste pretenţii, dar atâta pot să-ţi spun cert că; acei care se iubesc simt dragostea emanată de celălalt partener pentru el.
– Vorbeşti despre buzele fetei? Prin ele simte ea dragostea ?
– Este adevărat că pe buze se simt sărutările. Dar dragostea se cuibăreşte în inimă.
– Ce are sărutul… cu inima?
-E vorba de-o atracţie puternică, atracţie interioară între două persoane de sex opus. Fără acea atracţie sărutul este fad, placid, fără semnificaţie, teatral. Sărutul între îndrăgostiţi este echivalentul “a pune paie pe foc”
– Chestia aia cu atracţia de unde vine?
– Este o pornire interioară, de la suflet şi se manifestă numai la acei care se iubesc.
– Atunci spunem cum e dragostea.
– Parcă adineaori ţi-am spus: este totul sau nimic.
– Bunicule asta e drept că ai mai spus. Dar spunem cumva să pricep cei e aia.
– Cartea Cărţilor, singura carte care are câteva mii de ani, singura carte care a dăinuit la toate popoarele, prin vorbele Sfântului Pavel, ne spune că ori ce credinţă, este rezumată la un singur cuvânt IUBIREA. Dacă ne iubim aproapele, înseamnă că trăim în spiritul literei Bibliei. Trist este că unii între iubirea pentru semeni mai intercalează şi dragostea pentru bani, pentru putere, pentru bunuri. Uneori îşi mai află şi ale iubiri, în afară de acea iubire care te înrobeşte, sau ar trebui să te înrobească pe viaţă. Asta ar fi din unghiul de vedere biblic.
În viaţa cotidiană lucrurile se modifică puţin. Un confrate, poet, spunea că o să scrie o singură carte de poezie, o carte de iubire atât a poeziei cât şi a iubitelor lui pentru care a scris poeziile. Aici se pare că nu s-au potrivit gândurile sale cu realitatea. Cu toate că a publicat cartea la o vârstă înaintată, dragostea lui şi ale altora n-a putut fi încorsetată între doar două coperţi de carte. Aşa că…
Şi eu când eram cu ceva mai tânăr, văzând că sâmburele vieţii şi motorul ei este iubirea, m-am gândit, aşa cum şi confratele meu spera, să scriu o singură carte, o carte de iubire. Nici eu nu m-am putut ţine de promisiune, deoarece am constatat, destul de târziu, că pe acest pământ, fiecare bărbat ar putea să se iubească cu fiecare femeie putând vieţui frumos şi în dragoste o viaţă plină.

Dacă viaţa i-ar oferi un alt partener, evident că şi cu acela ar putea trăi în dragoste şi armonie. Problema este că această dragoste ar avea cu totul alte valenţe faţă de cealaltă dragoste care ar fi putut să se încropească prima dată, deoarece ar cuprinde şi aceasta principalele trăsături şi impuneri ale acelui cuplu. Şi aşa s-ar putea forma, cum spuneam mai adineaori, cupluri de îndrăgostiţi la infinit şi nici una dintre acele iubiri nu va semăna cu cealaltă. Deci s-ar putea naşte miliarde de miliarde de iubiri. Dar trebuie ca fiecare dintre soţi să aibă şi credinţă unul spre celălalt şi, din nou am ajuns la BIBLIE care spune că iubirea este credinţă.
– Doar nu crezi că m-ai lămurit?
– Ştiu şi eu?
– Dacă poveştile astea o să le spun unei fete crezi că mă va lăsa să o sărut?
– Pentru a săruta o fată nu trebuie să spui nimic. Este destul să te uiţi în ochii ei. Acolo se va vedea sigur dacă trebuie să spui ceva. Dacă ea este în asentimentul poftelor tale Dacă ea îţi va crede vorbele, sau poate că o să-ţi dai seama că nici n-are rost să te gândeşti să o săruţi. OCHII SUNT OGLINZILE SUFLETULUI. Învaţă să le citeşti expresiile şi vei avea mari satisfacţii în viaţa care ţi se derulează sub ochii tăi.
– Ceva, ceva, parcă am priceput. Numai că nu poţi şti cine va fi acea fată pe care să zicem că aş dori să mă îndrăgostesc de ea?
– La vârsta adolescenţilor acest lucru este simplu deoarece există o atracţie, care spun savanţi, că este un proces biochimic, proces care-i responsabil de atracţia dintre sexe şi evident că după prima întrevedere această atracţie se va materializa sau nu într-o prietenie sau iubire. Cei care sunt mai în vârstă, învaţă să citească limbajul trupului partenerului, care nu poate fi influenţat de “posesor”. Diferite mişcări şi gesturi ne divulgă aproape toate calităţile şi posibilităţile viitorului partener cu precizie, mult mai sigur ca ori ce sondaj CURS sau ISOP.
– Mi-le spui şi mie?
– Deocamdată nu numai că nu te interesează, dar te-ar şi plictisi enorm, ceia ce nu cred că-ţi doreşti?
– Da, da. Tot voi maturii aveţi…dreptate.
– Acum te-ai supărat şi nici nu şti pe ce motiv.
– Dar cum să nu mă supăr că un singur cuvânt te rog să-mi explici. Îmi ţii prelegeri cu ceasurile şi până la urmă nu mai pricep nimic.
– Ori ce cuvânt se poate explica numai acesta, nu, dacă n-ai ajuns “să te frigă călcâie-le”. Şi nu se poate explica deoarece acesta nu este un cuvânt pur şi simplu. El este însăşi substitutul vieţi. Mai mult, acest fenomen, căci este un fenomen, se pare, aşa cum credeau grecii antici că şi zeii se “amestecă” în vieţile lor, este un lucru cert că dragostea “undeva” este agreată, sau în unele cazuri, mai puţin agreată. Tot pe aici, prin rândurile acestea scrise mai înainte, am derulat povestea unui tânăr care s-a îndrăgostit de o fată din Ferneziu căreia nu-i ştia nici adresa. Atunci s-a întâmplat că şi ea “a uitat” de el şi s-au despărţit, ei îndrăgostiţii de altădată, care au făcut să îmbobocească mugurii acelei iubiri adolescentine, pure şi promiţătoare. Localităţile de baştină de unde se “trăgeau” cei doi îndrăgostiţi se aflau la distanţă mare, circa 300 de km una de alta. Un alt frate de-al băiatului acesta care s-a îndrăgostit atunci de fata din Ferneziu, s-a căsătorit după câţiva ani, fără nici o altă legătură în timp, cu o rubedenie foarte apropiată de-a fetei îndrăgostite de atunci. Aceste lucruri după consumare, apar ca şi când cineva ar fi împins pe unii membrii din cele două familii înspre realizarea unei comuniuni între cele două familii, comuniune care părea obligatoriu de realizat pentru că aşa a hotărât CINEVA. Dacă prima pereche de îndrăgostiţi au ratat această conjunctură, s-a transmis imboldul, NECESITATEA, unei alte perechi de îndrăgostiţi aparţinătore acelor familii Şi ca să încheiem aceste tipuri de “manipulări”, băiatul care s-a îndrăgostit de fata din Ferneziu, a cunoscut mai târziu o altă fată care întâmplător, în acea perioadă, avea şi ea legături zilnice cu Ferneziul. Legăturile le avea prin mama ei care în acea perioadă lucra în ture de transport comun. Acum cu faptele consumate şi desluşite de timp, ce mai poţi spune despre aceste amestecături de oameni şi sentimente cu care se leagă tinerii ce nici nu ştiu de ele până “într-o vară”. Atunci de abia află, că există o localitate, în ţara asta, cu numele de Ferneziu, localitate care apoi devine parte din vieţile lor. Explicaţiile au fost complete?
– Vine autobuzul bunicule!
– Văd.

13 decembrie 2004

Biserică construită imediat după revoluţia din ‘89 şi care datorită personalului ecleziastic, a poziţiei sale centrale, se bucură zi de zi de mare popularitate şi este continuu plină până la îndestulare cu credincioşi. Oameni care o frecventează, parcă doresc să “recupereze” cei cinzeci de ani de necredinţă impusă. Cu toate că n-are nici zece ani de când fiinţează, este deja o biserică renumită atât prin cele expuse mai sus cât şi pentru slujbele deosebite făcute de Înalte Feţe Bisericeşti cât şi a unor evenimente ecleziaste care s-au comemorat sau aniversat în scurtul răstimp de când funcţionează. Poate că denumirea dată acestei biserici să nu fi fost atribuită întâmplător, sau strict în ordinea evidenţelor deţinute de opisul ecleziastic, unde pentru evitarea unor repetiţii de numiri ale lăcaşurilor bisericeşti, să ţine o evidenţă a acestor numiri de unde să fi reieşit că fi acest hram oferit bisericii acesteia, este ce-l mai potrivit. Poate vorbele derulate pe parcurs să aducă şi alte supoziţii la această denumire a Bisericii greco catolice de “Sfânta Cruce”
Biserica despre care vorbim este aşezată între “Strada Victoriei” veche arteră de circulaţie interjudeţeană şi Bulevardul Independenţei. “Uliţa sătmarului” cum era cunoscută această stradă înainte de-al doilea război mondial. Deci există de mult şi a costat poate foarte mult întreţinerea ei, deoarece este o şosea “clădită” pe un strat de argilă foarte aproape de suprafaţă şi care în cei 11 ani ploioşi (după erupţiile solare) uneori “fugea” pe argila umedă. Şoseaua are o înclinare de 6/1000 mergând înspre Vechiul Centru al Cetăţii. Nivelul Oraşului în Centrul Vechi este de 227m peste nivelul mării, nivel care corespunde cu înălţimea Galeriei Minei Săsar.