Acum era şi nervos. Pierdea zi de zi tot mai multe cunoştinţe cărora li se termina sejurul şi el abia se împrietenise cu ei sau cu ele.Ca să-i distragă atenţia, s-au autoinvitat la femeia despre a cărui bărbat v-am povestit, că a făcut infarct sau aşa ceva şi era spitalizat în Sighet. Femeia s-a bucurat de vizită şi au mai încercat să-i alunge din grijile pe care şi le făcea cu boala soţului. Copilul lui Sandu, Tudor, pleca dimineaţa şi se aduna noaptea, pe la orele 11. Azi l-au trimis cu forfeca la doamna Flamă. Până atunci a mâncat îngheţată de cinci mii. Acolo l-a întâlnit pe băiatul doamnei Flamă care i-a luat şi el îngheţată după care l-a plimbat cu “Alfa Romeo”. Părinţii îi mai detectau urmele şi după câtă sare se depunea pe el sau după cum se ştergea sarea de pe el. Ce să vă mai spun că avea pretenţii şi de discotecă, bineînţeles dus de Pişti, copilul lui Flamă. Seara au crezut că vor dormi, după atâtea emoţii şi zbateri, mai târziu de cât s-au aşteptat, a venit şi prima boală pe capul lui Tudi. A zburat tot din el, apoi celelalte forme şi, în final, febril. Toate ar fi fost cumva, dacă nu ar fi fost diareea. Dimineaţă, medicul le-a prescris tehnologiile şi medicamentele necesare pentru a l pune pe picioare. Au avut zile foarte grele părinţii lui, vreo trei dintre ele au fost amplificate din mofturile şi hârâielile copilului care n-avea chef de nimic numai “să-l lase afară”, ceea ce nu era deloc indicat, deoarece “afară” nu mai respecta nici o regulă care se cerea respectată. Zilele cu boala copilului au fost mai anevoioase, mai ales că s-au şi mutat în camera despre care am mai vorbit, cameră care nu le-a dat satisfacţiile gândite. Aici televizorul era defect şi mai dureros exista undeva într-un perete un şoarece care era “de serviciu” noapte de noapte, transformându-le o bună parte din noapte în “zile nervi” N-au uitat, cred, ce spunea Eminescu şi Caragiale: “Când românului îi merge rău, îşi schimbă locuinţa “. La ei a fost invers şi acum trag ponoasele. Următoarea zi era 21 iulie la revista presei, citită la radio, le-a adus aminte că ziua a scăzut c-o oră, aşa că s-au grăbit în toate celea. Tudor i-a bucurat că se simţea mai bine, cu toate astea s-au dus până în sat să mai cumpere nişte aspirine. Au avut gândul de a “se prăji puţin”, dar discuţiile cu doamna Flamă le-au răpit mult timp. După masă au “încercat” o bere la buza bazinului. N-au terminat-o pe aia că a venit familia Flamă cu alta. Era Sfântul Ilie Proroc, nu se lucra şi au venit şi ei la o bere. Lucrurile acestea se prelungesc. La terasa Crăiască-i seara a sosit şi CARAMITRU, pe atunci ministru cultelor şi a culturii, care a vizionat şi evaluat Muzeul din Sighet, de fapt, fosta puşcărie politică. Era însoţit de deputatul Berci, patronul Hotelului unde era cazat, parcă era şi Echim Vancea. Aici l-au aflat pe Lucian Perţa şi alţi oameni de cultură, ziarişti care nu-l scăpau din ochi. Fiind la masa din apropiere, Caramitru degaja multă prietenie, salutând persoanele de la mesele învecinate. Sandu s-a dus la el, a dat mâna, a schimbat câteva replici cu Caramitru şi cu “anturajul” său.

Pe Caramitru îl cunoştea de când acesta a jucat în filmul: “Instanţa amână pronunţare”, film turnat în Baia Mare şi multe din secvenţe chiar în şcoala lor, Grup şcolar “Gheorghe Lazăr”, unde pe terenurile de tenis se juca cu viitorul Inspector General şcolar Plăian şi cu profesorul de matematici, Chindriş. Cu toate acestea, Sandu n-a făcut nici o trimitere în timp cu Caramitru, convins fiind că nu-şi mai aduce aminte de el. Dar erau anumite întâmplări la care a fost împreună cu Caramitru şi care ar fi putut reînnoda cunoştinţa de atunci, dar nu dorea să indispună pe nimeni. După “retragerea” lui Caramitru, cu Echim Vancea şi Lucian Perţa, cât şi cu patronul localului au bârfit mai mult. Sandu cunoştea aceste persoane de la:”Zilele Editurii Gutinul” care s-au ţinut cu un an în urmă la Sighet, unde, ca autor de cărţi, a fost invitat şi el şi “au tras” la acelaşi hotel a cărui patron era acum aici. Povestea patronul acesta, că cei doi au dormit împreună, Caramitru cu nevastă-sa, dar au solicitat bonuri de decontare pentru camere separate. Chichiţe…
Staţiunea aceasta are un farmec aparte. Aici poţi întâlni persoane pe care, pentru a le vedea în Bucureşti, ar trebui să îmbătrâneşti în anticamerele instituţiilor ca să fi primit. Pe perioada cât Sandu a stat pe aici, a văzut câţiva miniştrii, aproape pe toţi Şefii Judeţului, echipe de sport, campioni, pe Vaştac cu lotul olimpic şi nici nu-şi aduce aminte pe cine a mai văzut fiindcă dacă nu i-a cunoscut, degeaba i-a văzut. Pe aici a trecut şi preşedintele ţării, premierul, dar în alte perioade. Dacă memoria nu-l înşeală, chiar şi Coposu a fost pe aici, bineînţeles că în alte perioade de timp. Sigur este că toţi oamenii importanţi din România şi din alte părţi, care veneau în Ardeal, treceau şi pe aici, chiar dacă nu intrau în Baia Mare.
A doua zi, Tudor era bine, dar tăcut, semn că are ceva pretenţii. Nu le-a spus părinţilor, dar-se vedea bine că clocea ceva. Cu o zi înainte s-au întâlnit cu Flamă şi, cum să nu te întâlneşti?, dacă stă peste drum de staţiune şi, chiar dacă n-ar sta, obiceiul localnicilor era să vină la bere, spre seară, în staţiune. Atunci pare-se că Tudor a pus la cale un pescuit împreună cu Flamă care urma să aducă şi câinii să se poată juca el cu ei .Era înnebunit după câini. Imediat după ca a luat masa de prânz, l-a rugat pe Sandu să-i dea cheia de la cameră, că el pleacă mai devreme de la masă. Părinţii lui au stat liniştiţi să i-a masa, după care s-au dus la cameră. Tudor era înlăuntru şi dormea. Dormea atât de bine, că nu l-au putut trezi mai bine de o oră. Neavând nici o şansă să-l trezească, s-au dus într-un târziu după cheia de rezervă, pe care o au toate hotelurile. Aceştia “n-o deţineau”. Au venit să nu stea în gura prea amabilă a recepţionerei şi au căutat camerista care le-a deschis. Au constatat că, de când ei i-au dat cheia băiatului şi până acuma, trecuseră două ore.
Nu se ştie ce a visat băiatul, dar, când şi-a văzut părinţii, a ţipat speriat şi a fugit la Flamă. Probabil era ora la care erau înţeleşi să plece la pescuit, aşa că aproape a zburat, aşa s-a grăbit. S-a reîntors abia seara, evident că fără peşti. Pasă-mi-te peştii erau motivul lui de-a fi liber să se joace cu câinii.

Îmi povestea Sandu că uneori nu este bine să-i spui nevestei lucruri care poate n-o interesează chiar atunci. Dar zicea el, în după amiaza în care Tudor “i-a lăsat liberi”, s-au hotărât să meargă s-o vadă încă o dată pe Doamna Flamă mama arbitrului şi expertului financiar. Aşa au şi făcut. Au avut o după amiază plăcută în care Sandu era pe post de ascultător şi doamnele îşi derulau poveştile vieţii, făcând abstracţie de el. Era interesant de ascultat cum două femei aveau fiecare concepţia lor proprie despre dragoste. Sandu nu era prea atent sau, altfel zis, dormita cu ochii deschişi, când o replică a soţiei sale i-a perforat auzul, capul şi toată teoria lui despre dragoste. Era căsătorit de 33 de ani şi acolo la Ocna Şugatag a aflat că nevastă-sa l-a acceptat de curtezan şi apoi “l-a luat şi de bărbat”. Aşa o palmă n-a mai primit bărbatul din el în tot timpul pe care l-a trăit până atunci. El, care se considera mare cuceritor, să afle că “a fost acceptat” , ca la orice interviu la angajare. Unde s-a dus toată aura de curtezan, de băiat bine care a făcut strategii prin care să-şi cucerească iubita, ca să afle că toată această tevatură, a fost ca oricare dans erotic pe care-l face masculul în faţa viitoarei “alese”, că nota lui n-a fost rea la acea “ţopăială” sau, să-i zicem. Băgaţi de seamă, domnilor, că numai a-ţi fost acceptaţi, nu stăpâniţi nimic. Dacă nu plecau la Ocna Şugatag şi acuma ar fi fost convins că el….
Întorşi în staţiune, lui Sandu îi treceau prin faţa ochilor cocoşi galici, boncănitul căpriorilor, încolăcirea gâturilor lebedelor…Toate au trecut când fetiţa doamnei a cărui bărbat era internat la spitalul din Sighet i-a rugat să vină până în cameră, că “are ceva mămica”. Doamna făcuse o insolaţie. I-au dat o cafea şi sfaturile de rigoare, apoi au mai stat puţin cu ea, cu ele, cu femeile care au avut atâtea necazuri, că nu le-a priit nimic din acest sejur. În gândul său, Sandu constata că totuşi lui nu i-sau întâmplat, prin această staţiune, lucruri rele. Chestia cu “acceptatul” a trecut. Nu vroia, în final, să-şi strice nota dacă totuşi acceptat. Era o seară Dumnezeiască care nu apare numai atunci când poveştile sunt doar de dragoste (ori poate dragostea vine atunci), mult n-au putut medita, deoarece un ziarist cu ştaif, ce se făcea că nu-l prea vede pe Sandu de regulă, venea de la o conferinţă de presă cu primarul, puţin vesel, şi i-a oprit, spunându-i lui Sandu.” Mâine vreau şi eu o activitate culturală în Staţiunea aceasta. Cartea pe care am auzit că ai lansat-o la “şcoala ta” o lansăm mâine aici. Nu uita: la ora 15, în club”.Cum Sandu nu-i cunoştea doamna, a crezut că nu-i bine să poarte o discuţie în noapte, în contradictoriu, în asemenea condiţii. De refuzat, după tonul folosit, nici nu putea fi vorba. Deci, seara Dumnezeiască s-a dus şi s-au dus şi ei în cameră. Au dat un telefon celor de acasă, cum să procedeze ca să-i trimită câteva cărţi de prezentare. Apoi, pe o hârtie din caietul de desen pe care şi l-a adus să imortalizeze vreun peisaj, a făcut un anunţ ce l-a luat oarece timp din noaptea care era a altora nu a lor, anunţ pe care l-au afişat la uşa clubului. Aici avea dreptate ziaristul, mulţi dintre pensionarii staţiunii nu cunoşteau această activitate. Veneau, citeau, dădeau din cap şi-şi vedeau de-ale lor.