Îmi povestea Sandu că uneori nu este bine să-i spui nevestei lucruri care poate n-o interesează chiar atunci. Dar zicea el, în după amiaza în care Tudor “i-a lăsat liberi”, s-au hotărât să meargă s-o vadă încă o dată pe Doamna Flamă mama arbitrului şi expertului financiar. Aşa au şi făcut. Au avut o după amiază plăcută în care Sandu era pe post de ascultător şi doamnele îşi derulau poveştile vieţii, făcând abstracţie de el. Era interesant de ascultat cum două femei aveau fiecare concepţia lor proprie despre dragoste. Sandu nu era prea atent sau, altfel zis, dormita cu ochii deschişi, când o replică a soţiei sale i-a perforat auzul, capul şi toată teoria lui despre dragoste. Era căsătorit de 33 de ani şi acolo la Ocna Şugatag a aflat că nevastă-sa l-a acceptat de curtezan şi apoi “l-a luat şi de bărbat”. Aşa o palmă n-a mai primit bărbatul din el în tot timpul pe care l-a trăit până atunci. El, care se considera mare cuceritor, să afle că “a fost acceptat” , ca la orice interviu la angajare. Unde s-a dus toată aura de curtezan, de băiat bine care a făcut strategii prin care să-şi cucerească iubita, ca să afle că toată această tevatură, a fost ca oricare dans erotic pe care-l face masculul în faţa viitoarei “alese”, că nota lui n-a fost rea la acea “ţopăială” sau, să-i zicem. Băgaţi de seamă, domnilor, că numai a-ţi fost acceptaţi, nu stăpâniţi nimic. Dacă nu plecau la Ocna Şugatag şi acuma ar fi fost convins că el….
Întorşi în staţiune, lui Sandu îi treceau prin faţa ochilor cocoşi galici, boncănitul căpriorilor, încolăcirea gâturilor lebedelor…Toate au trecut când fetiţa doamnei a cărui bărbat era internat la spitalul din Sighet i-a rugat să vină până în cameră, că “are ceva mămica”. Doamna făcuse o insolaţie. I-au dat o cafea şi sfaturile de rigoare, apoi au mai stat puţin cu ea, cu ele, cu femeile care au avut atâtea necazuri, că nu le-a priit nimic din acest sejur. În gândul său, Sandu constata că totuşi lui nu i-sau întâmplat, prin această staţiune, lucruri rele. Chestia cu “acceptatul” a trecut. Nu vroia, în final, să-şi strice nota dacă totuşi acceptat. Era o seară Dumnezeiască care nu apare numai atunci când poveştile sunt doar de dragoste (ori poate dragostea vine atunci), mult n-au putut medita, deoarece un ziarist cu ştaif, ce se făcea că nu-l prea vede pe Sandu de regulă, venea de la o conferinţă de presă cu primarul, puţin vesel, şi i-a oprit, spunându-i lui Sandu.” Mâine vreau şi eu o activitate culturală în Staţiunea aceasta. Cartea pe care am auzit că ai lansat-o la “şcoala ta” o lansăm mâine aici. Nu uita: la ora 15, în club”.Cum Sandu nu-i cunoştea doamna, a crezut că nu-i bine să poarte o discuţie în noapte, în contradictoriu, în asemenea condiţii. De refuzat, după tonul folosit, nici nu putea fi vorba. Deci, seara Dumnezeiască s-a dus şi s-au dus şi ei în cameră. Au dat un telefon celor de acasă, cum să procedeze ca să-i trimită câteva cărţi de prezentare. Apoi, pe o hârtie din caietul de desen pe care şi l-a adus să imortalizeze vreun peisaj, a făcut un anunţ ce l-a luat oarece timp din noaptea care era a altora nu a lor, anunţ pe care l-au afişat la uşa clubului. Aici avea dreptate ziaristul, mulţi dintre pensionarii staţiunii nu cunoşteau această activitate. Veneau, citeau, dădeau din cap şi-şi vedeau de-ale lor.