Pe Caramitru îl cunoştea de când acesta a jucat în filmul: “Instanţa amână pronunţare”, film turnat în Baia Mare şi multe din secvenţe chiar în şcoala lor, Grup şcolar “Gheorghe Lazăr”, unde pe terenurile de tenis se juca cu viitorul Inspector General şcolar Plăian şi cu profesorul de matematici, Chindriş. Cu toate acestea, Sandu n-a făcut nici o trimitere în timp cu Caramitru, convins fiind că nu-şi mai aduce aminte de el. Dar erau anumite întâmplări la care a fost împreună cu Caramitru şi care ar fi putut reînnoda cunoştinţa de atunci, dar nu dorea să indispună pe nimeni. După “retragerea” lui Caramitru, cu Echim Vancea şi Lucian Perţa, cât şi cu patronul localului au bârfit mai mult. Sandu cunoştea aceste persoane de la:”Zilele Editurii Gutinul” care s-au ţinut cu un an în urmă la Sighet, unde, ca autor de cărţi, a fost invitat şi el şi “au tras” la acelaşi hotel a cărui patron era acum aici. Povestea patronul acesta, că cei doi au dormit împreună, Caramitru cu nevastă-sa, dar au solicitat bonuri de decontare pentru camere separate. Chichiţe…
Staţiunea aceasta are un farmec aparte. Aici poţi întâlni persoane pe care, pentru a le vedea în Bucureşti, ar trebui să îmbătrâneşti în anticamerele instituţiilor ca să fi primit. Pe perioada cât Sandu a stat pe aici, a văzut câţiva miniştrii, aproape pe toţi Şefii Judeţului, echipe de sport, campioni, pe Vaştac cu lotul olimpic şi nici nu-şi aduce aminte pe cine a mai văzut fiindcă dacă nu i-a cunoscut, degeaba i-a văzut. Pe aici a trecut şi preşedintele ţării, premierul, dar în alte perioade. Dacă memoria nu-l înşeală, chiar şi Coposu a fost pe aici, bineînţeles că în alte perioade de timp. Sigur este că toţi oamenii importanţi din România şi din alte părţi, care veneau în Ardeal, treceau şi pe aici, chiar dacă nu intrau în Baia Mare.
A doua zi, Tudor era bine, dar tăcut, semn că are ceva pretenţii. Nu le-a spus părinţilor, dar-se vedea bine că clocea ceva. Cu o zi înainte s-au întâlnit cu Flamă şi, cum să nu te întâlneşti?, dacă stă peste drum de staţiune şi, chiar dacă n-ar sta, obiceiul localnicilor era să vină la bere, spre seară, în staţiune. Atunci pare-se că Tudor a pus la cale un pescuit împreună cu Flamă care urma să aducă şi câinii să se poată juca el cu ei .Era înnebunit după câini. Imediat după ca a luat masa de prânz, l-a rugat pe Sandu să-i dea cheia de la cameră, că el pleacă mai devreme de la masă. Părinţii lui au stat liniştiţi să i-a masa, după care s-au dus la cameră. Tudor era înlăuntru şi dormea. Dormea atât de bine, că nu l-au putut trezi mai bine de o oră. Neavând nici o şansă să-l trezească, s-au dus într-un târziu după cheia de rezervă, pe care o au toate hotelurile. Aceştia “n-o deţineau”. Au venit să nu stea în gura prea amabilă a recepţionerei şi au căutat camerista care le-a deschis. Au constatat că, de când ei i-au dat cheia băiatului şi până acuma, trecuseră două ore.
Nu se ştie ce a visat băiatul, dar, când şi-a văzut părinţii, a ţipat speriat şi a fugit la Flamă. Probabil era ora la care erau înţeleşi să plece la pescuit, aşa că aproape a zburat, aşa s-a grăbit. S-a reîntors abia seara, evident că fără peşti. Pasă-mi-te peştii erau motivul lui de-a fi liber să se joace cu câinii.