Arhiva pentru Categoria » romane «

April 02nd, 2009 | Scriitor:

Stimate domnule redactor şef al ziarului Clinchetul,
În virtutea nobilelor sentimente ce le nutriţi pentru toţi cititorii ziarului dumneavoastră şi având precedent, vă rog frumos să binevoiţi a publica în ziarul dumneavoastră următorul anunţ:
Tânăr, blond (şaten), ochi gri-oţel, greutate 68 kg, înălţime 175 cm, absolvent de liceu industrial cu bacalaureat, doresc să cunosc parteneră în vederea căsătoriei. Fac acest lucru, întrucât timid fiind, nu prea cunosc tatonările premergătoare dragostei şi de fapt eu acest lucru doresc, să mă căsătoresc şi nu să flirtez. Rog domnişoarele care vor binevoi să răspundă, să expedieze scrisorile dumnealor pe adresa redacţiei ziarului, ori la Căsuţa Poştală Nr. 10, a oficiului Poştal 5 – Baia Mare. Cu mulţumiri, Stan Alexandru.
Redacţia ziarului, cu multă solicitudine, i-a inserat anunţul în paginile Clinchet-ului ca şi celelalte solicitări din partea cititorilor şi, nu după mult timp, au început să “curgă” scrisorile, care au fost înmânate celor cărora le erau destinate, situaţie obişnuită în redacţie, care a pus la dispoziţia solicitatorilor un spaţiu în pagină pentru anunţuri gratuite.
După câteva zile apare la ziar petentul Stan A. care, considerându-se de-al casei, solicită un nou serviciu.
Domnule redactor, aţi putea publica şi aceste patru scrisori în ziar? Solicit aceasta întrucât îmi par mai aparte sau poate mai reprezentative şi, evident, ne-aţi face o favoare. Poate că ar mai folosi şi altcuiva… Din cele 417 scrisori primite prin bunăvoinţa ziarului dumneavoastră, pe acestea le-am selectat, nu pentru că una dintre destinatare va fi viitoarea aleasă, ar fi prematur de vorbit, dar acestea mi-au atras atenţia şi aş dori să-mi scrie domnişoarele o scrisoare, mie personal (poate nu şi-au dat arama la ziar, temându-se să nu le fie citită scrisoarea şi de altcineva), să le specific nişte pretenţii, că domniile lor îmi cer relaţii foarte concrete şi aş dori să fiu la fel de corect informat ca dânsele.
– Stane! Ziarul Clinchetul, fără să te superi tu, e al judeţului, nu numai al tău şi de aceea nu am nimic împotrivă să-ţi mai public ceva, dar nu înainte de-a mă consulta cu patronul meu.
– Vai de mine! Nu am nici o obiecţie. Să vin altădată?
– Nu, spre norocul tău, patronul e aici, în sediu. Pot să-l deranjez chiar acum, aşa că aşteaptă puţin.
– Cum să nu. Redactorul ieşi, lăsându-l singur pe Alexandru. A trecut ceva timp până să se întoarcă.
– Ei, cum să-ţi spun, am prezentat problema ta patronului şi nu mi-a spus nici albă, nici neagră. Cu alte cuvinte pot s-o fac pe răspunderea mea şi dacă tot o public, să o fac sâmbătă, când ziarul nostru are o structură mai culturală, de magazin. Aşa că m-am gândit să ţi le public.
– Vă mulţumesc! Poftiţi, acestea sunt scrisorile, şi-i înmână cele patru plicuri, după care plecă salutând.
Redactorul le citi şi în prima sâmbătă, în pagina a 6-a, apăru următoarea scrisoare:
Dragă Sandy!
– (că eu aşa o să-ţi spun)

Categori - citeste on line: gazeta de suflet  | Comments off
April 02nd, 2009 | Scriitor:

Am citit anunţul tău din Clinchetul şi m-am hotărât să-ţi răspund. Nu m-am gândit la măritat (mai e până acolo, am numai 22 de ani), odată şi odată va trebui făcut şi acest lucru…dar… Cred că nu eşti tradiţionalist, să-ţi trebuiască fată mare, fată fără experienţă. Nu că nu
aş fi… dar un om tânăr, cu tabieturi şi cu ticuri, îţi dai seama că-i plictisitor, devine şi arogant, şi să începi viaţa cu de astea…hm… plictisitor. Sandy dragă, nu scrii, ai apartament, maşină, ceva pus deoparte? Bacu-i bac dar nu ţine de foame, de frig şi apoi numai cine nu a vrut nu a luat BACU-1 pe vremea cizmarului, aşa că… Observ că
de greu nu eşti tare greu, ti-i mai face tu. Nu ar fi stricat o poză, dar nu-i obligatoriu. Oricum, după ce îmi dai răspunsul ne-om înţelege noi cum să ne vedem şi ce-om face.
Te pupă Ada.
Poate după terminarea lecturii ziarului, mulţi şi-au pus problema dacă pe aceasta fiinţă o cheamă Ada sau ADĂ! În virtutea înţelegerii,
redactorul Clinchetului, în săptămâna următoare, a publicat a doua scrisoare cu următorul conţinut:
Sandule sau Sanyi!
Deschiderea publică, a inimii tale, în căutarea altei inimi doritoare de-a bate la unison cu a ta, m-a impresionat adânc. O fiinţă aşa de deschisă în aceste vremuri, când toată ţara e angajată într-un partid, într-o organizaţie, când toţi se feresc să-ţi spună ceva, pentru a nu-ţi divulga altceva, e un lucru deosebit de rar şi de frumos. Scumpule, apelul tău a fost fermecător şi de efect. Aş dori să te cunosc, să te văd, dar tu să nu ştii. Văd că la culoarea părului eşti ezitant, ceea ce îţi divulgă caracterul tău melancolic, romantic. Nu te cunosc, dar îmi placi. Cu toate că ai caracterul melancolic, este ciudat când îmi spui că ochii-ţi sunt de culoarea gri-oţel, întrucât cine are această culoare (de fapt albastru stid, albastru de oţel) sunt firi şi caractere dârze, dure, hotărâte. Deci, ceva nu concordă în descrierea înfăţişării tale. La părul tău, trebuie să ai ochi verzi sau căprui, uită-te bine, iubitule! Apoi eu sunt FECIOARĂ (ca zodie, dragă), tu ce horoscop ai, nu de alta, dar există incompatibilităţi pe care văd că tu nu le ştii şi nu am de gând să mă tot „probez la infinit cu fiecare. Doresc şi eu, ca orice femeie, să „intru în funcţie, să mă realizez carevasăzică. Oricum va fi, sinceritatea ta directă m-a dărâmat şi de nu ai angajamente ferme, MIMIŞOR e a ta.
Pa, iubitule!
După publicarea acestei scrisori, redactorul era cam dezorientat. Nu-i vor imputa cititorii un asemenea „ aranjament matrimonial? Gândeşti că erau de pe vremea lui Nenea Iancu, dar ce să facă, dacă a promis, promisiunea rămâne şi trebuie onorată, cu riscul unor reproşuri din partea patronului. A mai trecut o săptămână, în ziarul de sâmbătă a publicat şi conţinutul celei de-a treia scrisori, cu următorul mesaj:
“Domnule Sandu,
Şi eu sunt timidă, dar n-aş fi procedat aşa. Dacă tot ai făcut-o, te rog să-mi spui: doreşti cu adevărat să te căsătoreşti? Dacă da, pot să-ţi spun că şi eu am tot atâtea studii ca şi tine, sunt însă mai slabă, condiţiile mele materiale sunt mai „subţiri. Este prima oară când mă gândesc la această situaţie ca la o punte salvatoare, eu fiind şomeră.

Categori - citeste on line: gazeta de suflet  | Comments off
April 02nd, 2009 | Scriitor:

Ar fi bine de-am avea un acoperiş. Îţi trimit o poză şi de ai gânduri serioase mă găseşti pe strada Uzinei, nr.14.
Sanda
P.S. Dă-mi un semn cât mai repede, nu am ce să mai aştept de la viaţă!
Aceeaşi”
Ingrată-i meseria aceasta de ziarist! De la un anunţ banal, ajungi să cunoşti necazurile şi disperarea semenilor, parcă ale tale nu-ţi sunt suficiente. Greu este să trăieşti printre atâţia oameni în suferinţă şi necazuri, care în loc să se termine parcă se înmulţesc de la o zi la alta şi nu se întrezăreşte când se vor sfârşi. Poate înainte de-a ne încheia noi vieţile, de-a pune punct la ceea ce cineva spunea că-i cel mai preţios avut: VIAŢA.
Doamne, ieftină-i EA şi BANII…
În ultima scrisoare publicată de Sebi în „Clinchetul, se puteau citi următoarele:
Domnule Sandu,
Aflând din ziarul local dorinţa dumneavoastră de a face acest pas, al întemeierii unei familii, eu, ca femeie matură, necăsătorită, cu experienţă, v-aş putea îndruma, ajuta sau chiar însoţi în această acţiune de viaţă. Rămâne să meditaţi dacă vă doriţi o femeie cu vaste cunoştinţe şi experienţă pe măsură, sau una care nici măcar nu are metodă şi personalitate conjugală. În caz că veţi milita pentru o persoană distinsă, experimentată, aşa cum sunt eu, accept o întâlnire intimă.
P.S. Poza-i moft ! Să descoperi originalul !
Cu simpatie,
Lulu
Cu sufletul uşurat, redactorul aruncă ziarul, satisfăcut ca orice om care a terminat o treabă incomodă, neplăcută, o corvoadă, când, în pragul uşii, apare petentul, Sandu.
– Vă salut ! Domnule redactor…
– Bună ! Ce mai faci ?
– Spre ruşinea mea, am venit cu o nouă şi mare rugăminte.
– Cum, domnule?! Chiar acum m-am felicitat că am terminat cu bine cele „patru rugăminţi, că am scăpat de-a mai fi muştruluit şi acum iar începi?
– Nu v-aş mai fi deranjat, dacă nu aş avea un angajament extern şi efectiv nu am timp să le răspund acestor fete la scrisori şi nu doresc să fim catalogaţi ca neserioşi. Vă rog frumos să-mi faceţi „un pustiu de bine”, să publicaţi şi răspunsul meu. Vă rog frumos! Vă rog mult! Să scriu patru sute de scrisori în două zile, mi-e imposibil şi nici să nu le răspund la scrisori nu se face, întrucât totul a pornit de la mine, prin ziarul dumneavoastră.
– Domnule ! Vrei să mă vezi şomer? Ce te ţii de capul meu?!
– Mi-ar părea nespus de rău să vi se întâmple aşa ceva, mai ales că şi eu mi-am dat demisia, dar spuneţi şi dumneavoastră, ar putea fi o altă cale să fac public anunţul meu? M-am gândit la radio, dar nu toate au „Radiotonul, numai cele care au aparat cu patru lungimi de undă, ori asta acum costă…

Categori - citeste on line: gazeta de suflet  | Comments off