Ar fi bine de-am avea un acoperiş. Îţi trimit o poză şi de ai gânduri serioase mă găseşti pe strada Uzinei, nr.14.
Sanda
P.S. Dă-mi un semn cât mai repede, nu am ce să mai aştept de la viaţă!
Aceeaşi”
Ingrată-i meseria aceasta de ziarist! De la un anunţ banal, ajungi să cunoşti necazurile şi disperarea semenilor, parcă ale tale nu-ţi sunt suficiente. Greu este să trăieşti printre atâţia oameni în suferinţă şi necazuri, care în loc să se termine parcă se înmulţesc de la o zi la alta şi nu se întrezăreşte când se vor sfârşi. Poate înainte de-a ne încheia noi vieţile, de-a pune punct la ceea ce cineva spunea că-i cel mai preţios avut: VIAŢA.
Doamne, ieftină-i EA şi BANII…
În ultima scrisoare publicată de Sebi în „Clinchetul, se puteau citi următoarele:
Domnule Sandu,
Aflând din ziarul local dorinţa dumneavoastră de a face acest pas, al întemeierii unei familii, eu, ca femeie matură, necăsătorită, cu experienţă, v-aş putea îndruma, ajuta sau chiar însoţi în această acţiune de viaţă. Rămâne să meditaţi dacă vă doriţi o femeie cu vaste cunoştinţe şi experienţă pe măsură, sau una care nici măcar nu are metodă şi personalitate conjugală. În caz că veţi milita pentru o persoană distinsă, experimentată, aşa cum sunt eu, accept o întâlnire intimă.
P.S. Poza-i moft ! Să descoperi originalul !
Cu simpatie,
Lulu
Cu sufletul uşurat, redactorul aruncă ziarul, satisfăcut ca orice om care a terminat o treabă incomodă, neplăcută, o corvoadă, când, în pragul uşii, apare petentul, Sandu.
– Vă salut ! Domnule redactor…
– Bună ! Ce mai faci ?
– Spre ruşinea mea, am venit cu o nouă şi mare rugăminte.
– Cum, domnule?! Chiar acum m-am felicitat că am terminat cu bine cele „patru rugăminţi, că am scăpat de-a mai fi muştruluit şi acum iar începi?
– Nu v-aş mai fi deranjat, dacă nu aş avea un angajament extern şi efectiv nu am timp să le răspund acestor fete la scrisori şi nu doresc să fim catalogaţi ca neserioşi. Vă rog frumos să-mi faceţi „un pustiu de bine”, să publicaţi şi răspunsul meu. Vă rog frumos! Vă rog mult! Să scriu patru sute de scrisori în două zile, mi-e imposibil şi nici să nu le răspund la scrisori nu se face, întrucât totul a pornit de la mine, prin ziarul dumneavoastră.
– Domnule ! Vrei să mă vezi şomer? Ce te ţii de capul meu?!
– Mi-ar părea nespus de rău să vi se întâmple aşa ceva, mai ales că şi eu mi-am dat demisia, dar spuneţi şi dumneavoastră, ar putea fi o altă cale să fac public anunţul meu? M-am gândit la radio, dar nu toate au „Radiotonul, numai cele care au aparat cu patru lungimi de undă, ori asta acum costă…