Friday, March 27th, 2009 | Scriitor:

Tata, cu promptitudinea care-1 caracteriza, a sarit in ajutorul mamei in felul sau. Si-a facut valiza, “el neputand ramane in continuare sub acelasi acoperis cu o curva”. Spectatoarele au venit si ele acasa la mama si au povestit de-a fir in par ce bataie a luat ea de la contabilul sef. Tata insa nici pe ele nu le-a crezut si, adanc ranit in orgoliul lui de barbat, a plecat la sora-sa. Omul se refacuse, de-acum nu mai tusea, s-a mai si ingrasat, fiindca supa de gaina grasa facuta de mama ii era destinata numai lui, iar noi cu painea si marmelada si ceea ce mai primeam de la Ajutorul American, asa ca s-a gandit sa inceapa o viata noua, departe de galagiosii lui iepuri si de nevasta, care muncea din rasputeri sa aiba el ce papa. A considerat ca-i pacat sa inceapa un nou mod de viata inainte de a-i ridica celui vechi un monument de rahat, incat aroma sa-i gadile narile. Si s-a apucat de lucru. In constructia lui a socotit ca prima caramida trebuie sa fie distrugerea mamei. Astfel, fostul sef de paza, fostul sef de cadre si-a pus la treaba fostii subalterni aflati in functii inca, pe care uneori i-a ajutat cand nu aveau nimic, i-a angajat, le-a schimbat litera la cartela sau i-a promovat.
Ei bine, toti cei care au fost solicitati, “spre cinstea lor”, au depus declaratii mincinoase atat de distrugatoare incat te gandeai ce au comun acestia cu calitatea de OM. Unii dintre ei le semnau, altii, mai versati, le trimiteau anonime. Toate aceste informatii false date de niste caini balosi, care pentru un os sant capabili sa-si vanda si mama, toti acesti insi care au dorit-o, dar au fost refuzati nu au reusit s-o jigneasca pe mama, intrucat ea ii stia prea bine si le cunostea si stilul de munca! Pe multi i-a avut chiar subalterni. Ceea ce a doborat-o a fost atitudinea tatei. Ea a crezut in dragoste si nici nu se gandea ca nu se va mai intoarce. Vazand ca tocmai el este seful culiselor, s-a resemnat in fata vietii. Se martiriza pe sine prin suferinta, strangandu-si copiii in jurul ei si aparandu-i. Plangand se culca seara de seara. Apoi s-a organizat o adunare frumoasa de partid, in care s-a hotarat excluderea mamei. Daca esti exclus, nu mai poti ramanea nici in serviciu, fiind ,,dusman de clasa”, ,,dusman al poporului”. Si astfel s-a semnat o condamnare la moarte prin inanitie a sase copii si a mamei lor. Cei care au facut-o nu se simteau impovarati de responsabilitatea condamnarii, atat de bine au aranjat lucrurile la raionul de partid incat nimeni nu mai avea voie s-o primeasca in serviciu pe mama. Clar, nu?
Ce poate face o femeie care nu are nici o posibilitate materiala, fara serviciu, cand in fiecare zi sapte guri trebuie hranite? Macar o data pe zi daca ar fi avut cu ce umple blidele si burtile acestor copii care erau ca niste prapastii. Sufletul i se inmuia vazand cum i se usca copiii: capetele le ramaneau mari, iar degetele parca li se lungeau si aratau ca niste schelete.
Vazand ca femeia nu poate castiga nicaieri un ban, un om de suflet, un evreu, a rugat-o sa-i spele rufele. Ea s-a apucat de spalat. Azi lui, maine altuia si tot asa pana cand apa rece din fantana cu care spala si-a aratat puterea. I s-au paralizat membrele inferioare. De-acum ea era legata de pat. De fapt pentru ea nu mai exista nimic bun pe lumea aceasta. Data afara din slujba, exclusa din partid, divortata, iar acum ajunsa si paralizata. La toate astea a contribuit si un nepot de-al sau, care avea functie mare la raion. El, nepotul preferat, a tras destule sfori pana a ajuns mama in situatia aceasta disperata.
Afland ,,vigilentii” ca copiii acestia nu vor muri incet, cum i-au condamnat ei, ci sant in stare sa moara toti deodata si in timp scurt, ceea ce ar fi cerut o ancheta, s-au grabit sa repare ceea ce au facut. Au repartizat, astfel cei sase copii pe orfelinate. Cineva, pentru ca se pare c intotdeauna mai exista si cate un om cinstit, intre atatia ,,binevoitori”, deci cineva a anuntat-o pe mama despre acest lucru. Cand au venit ,,tovarasii” acasa la mama cu aceasta propunere era tot intr-o seara. I-au explicat mamei grija ce i-o poarta ei si copiilor ei. Mama i-a intrebat daca au observat pe jos niste pete?
— Da, ce-i cu astea? — s-au mirat ei.
— E petrol. Daca nu va carati imediat, ardem cu totii ca sobolanii. Vorba la care ,,vizitatorii” au spalat putina. De atunci s-au facut ca ne-au uitat. Dar cum viata isi urmeaza cursul, mama, stand pe pat, a inceput sa ne invete diferite mestesuguri. Am inceput cu confectionarea unor rame pentru poze. Cam totul se facea din sticla si clei. Un evreu ne taia sticlele necesare. Acesta ne-a fost mijlocul de trai cativa ani buni. Le vindeam unor oameni care ne dadeau ce vroiau sau ce aveau. Nu am stiut niciodata cat costa o rama. Important era sa nu murim de foame.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.