— Si vrei sa ma chemi la nunta?
— Nu. . .Adica da … Dar nu asta e. Altceva am vrut sa te rog.
— Poftiti!
-— Cu cine ma insor.
— Cu cine?
— Cu Silvia. Doresc. . . — Cu S. . .i. ..l.. .v….i…a… a…?
— Da, cu Silvia.
— Silvia stie? Ce prostie, sigur ca trebuie sa stie!
— Oarecum. Am mai discutat. In principiu. Ea vrea. Numai ca vezi tu? Esti tu. . . Mai sant si altii.
— Cum sant eu? Eu nu ma insor!
— Da. Dar voi ii umpleti timpul si eu nu ma mai pot apropia de ea. Ai vazut cum m-a repezit. Cand e cu cate un baiat mai tanar nici nu vrea sa se uite la mine. Parca-i turbata. Asta era rugamintea mea. S-o lasi in pace!
Radu a simtit o cocleala in gura. Ceea ce-i cerea era odios. Daca el nu era capabil sa-si cucereasca viitoarea nevasta, transeaza cu toti baietii si barbatii cu care ea discuta sau se culca. Asta l-a facut sa-i intoarca spatele. In acel moment, Radu 1-a exclus pe Buia din randul barbatilor si poate si al oamenilor. In satul lui, baietii se “petrec prin cutite” pentru o fata daca erau mai multi pretendenti si nu reuseau s-o cucereasca prin metodele A—E (de la Adam la Eva), iar asta intinde mana dupa pomana, ca sa aiba si el muierea lui. Se uita la el si o scarba ii inunda fiinta. Pana in acel moment i-a vorbit cu „dumneavoastra”, dar acum insul a coborat la nivelul de rama cleioasa. Bine ca nu-i din satul lui, ca l-ar fi gatuit. Asa, nestiind cum e la ei, 1-a lasat in pace.
— Ia-ti-o si-o pupa .. . Salve, batrane! A plecat cu grija sa nu-1 atinga pe cel ce adineaori era cineva, iar acum pute ca matasea broastei.
Incheindu-si povestea, Grosan cerceta fetele celor ce-1 ascultau, incercand sa descopere daca a reusit sa le capteze interesul.
— Cand am ajuns aici — marturisi Tudor — singura mea dorinta a fost sa plec imediat inapoi. Am descoperit insa peisajul, dupa aceea borcutul si la urma delectarea aceasta cu povestile. De frumoase sant frumoase. Observ ca tot cu aceasta ocazie incepem sa ne cunoastem mai bine si sa inchegam sau sa consolidam prieteniile existente. As putea spune ca ma simt minunat in aceste locuri si imi permit sa sper ca ceilalti pensionari ai cabanei se simt la fel.
— Adevarat, Tudor. Asa-i! — confirmara mai multe voci.
— Ei. Si acum, zice Laura, nevasta lui Grosan, va rog sa-mi rezervati mie seara de maine. Cred ca si eu o sa va relatez ceva interesant.
— Foarte bine, foarte bine! — o incuraja Vasile. Se vede ca pofta vine mancand. Acum tuturora noapte buna!
— Asemenea! — i-au raspuns colegii de pensiune.
A doua zi si-au refacut merindele si itinerarele, fiecare plecand in drumul lui, cu exceptia celor ce efectuau serviciile. Incepusera sa se cunoasca si sa se obisnuiasca cu conditiile de la cabana. Asa se face ca toti erau nerabdatori sa vina seara cu orele ei de spectacol „audio”. Cu toate ca ar fi fost destule chestiuni de intrebat sau fapte de comentat, printr-o intelegere tacita aceste lucruri nu se intamplau in timpul cat se derulau povestile, ci abia a doua zi, cand povestitorii erau bombardati cu intrebari, iar ascultatorii isi spuneau parerea, deci comentau. Aceste comentarii aveau insa si un anumit aspect comic, intru-cat cei mai putini atenti incepeau sa incurce personajele, ceea ce impunea o lamurire detaliata din partea celor ce le-au prezentat. Ba, dupa un timp, unii au uitat si cine a povestit. Deci toata latura comica a acestor intamplari se petrecea ziua. Laura avea acum cuvantul. Toti se foiau in jurul ei si a focului, avand grija ca ea sa aiba un loc mai bun, sa stea mai comod. Laura incepu:
— Povestea ce v-o spun este a unei vecine de-a mamei, femeie divortata, ajunsa la varsta de vreo 30 de ani.