Friday, March 27th, 2009 | Scriitor:

Au inceput sa se ascunda, au fugit in paduri. s-au retras in beciuri si bordee. Agitatia germanilor din ultimul timp devenea primejdioasa pentru localnici. Pentru toata lumea era limpede ca ocupantii isi pregateau retragerea. Toate cladirile ce aveau mai mult de un etaj au fost minate: cazinoul, primaria, biserica catolica, pretura, banca si altele.
A iesi din ascunzis in aceste momente echivala cu sinuciderea. Te puteai alege cu condamnarea la moarte de catre fascisti, cu schingiuirea sau mutilarea. Un vecin, Vasile Oniga, i-a urmarit atunci cand minau cladirile. Dupa ce au terminat, el s-a dus si a rupt firele spre a nu putea fi aruncata in aer scoala. Nemtii 1-au observat si 1-au prins. Au scos din case pe toti oamenii ce i-au gasit si i-au dus in piata. Pe Oniga 1-au dezbracat complet si 1-au legat de un stalp. Apoi cu baioneta i-au facut in carne vie buzunare si le-au umplut cu sare. Omul a inceput sa urle de durere. I-au taiat penisul si i-au umplut gura cu el, sa nu mai tipe. Nu a avut voie nimeni sa-1 dezlege pana cand nu s-a scurs tot sangele din el si s-a stins de durere. Apoi au mitraliat piata si au aruncat in aer tot ce au minat, dupa care au sters-o. Pe cand explozoarele se armau, motoarele masinilor porneau. Trupele romanesti si cele rusesti se aflau deja in apropiere; din fericire, nu toate cladirile minate au fost distruse, intrucat au mai fost si alti localnici care au compromis operatiile devastatoare ale nemtilor. Tragand cu disperare asupra celor ce ieseau din ascunzisuri, ocupantii fugeau rupand pamantul.
Oamenii au iesit fericiti sa intampine armata romana si pe aliati. Localnicii se sarutau cu eliberatorii, plangand de fericire. Era un adevarat delir. Ne-am scapat de hitleristi! A sosit eliberarea! Pacea!
In aceste vremuri de spaima, groaza si lipsuri, cand moartea ranjea la tot pasul, parintii mei si-au gasit o clipa de pace, o clipa de uitare, ca sa-1 conceapa pe cel de-al patrulea copil al lor. Si, asa cum zicea o matusa, chiar in clipa cand ea intra in casa, el ,,iesea in lume”.
Mama asistase cu groaza la supliciul vecinului Oniga. Chiar si azi cand povesteste se cutremura de oroare cand isi aminteste de toata barbaria de care au dat dovada ocupantii germani, cei care fusesera atat de culanti atunci cand ne ocupau ,,pasnic” tara, cand ofereau copiilor ,,socolat” si cand ,,coborand” in Ardeal, trecand prin Ungaria, i-au adus si pe unguri pe capul nostru. Deh… si-au dorit si ei o bucatica din Transilvania. Sositi aici, ei au schimbat primarii, jandarmii si pe toti cei ce constituiau instrumentul de asuprire a populatiei. Pe cei nesupusi ii eliminau.
Dupa ce au plecat hitleristii, si odata cu ei si ordinea horthista intronata de unguri, s-a reinstalat atmosfera fireasca pe aceste locuri. Ca si in alte localitati, dupa o astfel de schimbare a vremurilor urmeaza niste rafuieli. Si pana acum s-au platit datorii de catre unii din cei care au fost nemilosi si nedrepti cu populatia. Acum urmau sa plateasca aceia care au colaborat cu autoritatile maghiare. Acestia au fost batuti mar de catre sateni. In atare situatie, razbunarea nu intotdeauna este ,,cinstita”, de multe ori urmarindu-se si alte scopuri decat cele corectionale
Astfel, evreii supravietuitori din cel de-al doilea convoi au organizat o echipa a mortii, ai carei componenti, conform unei liste secrete, noapte de noapte intrau in case, puneau oamenii la perete si-i impuscau in cap. Intr-o noapte, mama i-a vazut pe componentii acestei echipe intrand si in casa noastra. A inceput ritualul: individul cu pistolul a ridicat-o pe mama din asternut, a trantit-o cu capul intr-un perete si, cand sa traga, a intrat in incapere un localnic, un evreu, care cu mare greutate a reusit sa-1 lamureasca ca nu aceasta-i adresa la care trebuia sa intre. Individul cu pistolul nu s-a lasat pana n-a fost dus in pivnita sa vada unde a locuit mama tot timpul razboiului si unde-si are toata averea. Vazand mizeria in care s-a adapostit mai bine de un an, omul s-a lasat pagubas. Intr-adevar, n-a descoperit aici nici un lucru ce lipsea din sinagoga.
Echipa ce si-a propus sa-i educe pe colaborationistii de care s-au folosit nemtii si ungurii avea un plan mai vast, dar cu termen mai scurt de executie. Intr-o singura noapte trebuia sa fie pusa in opera strategia ,,trupei de educatie”, ai carei componenti si-au propus ca incepand dintr-un capat al satului si terminand in celalalt pe toti aceia care nu le-au cantat in struna ori au fost coltosi in alte vremuri sa-i pedepseasca exemplar. Cam tot intr-un capat de sat se afla si familia mea, care si ea era socotita de unii ca facand parte dintre familiile de coltosi; au hotarat s-o puna cu botul pe labe.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.