Vă doresc la toate fericire şi noroc în aflarea partenerului dorit.
Cu multă consideraţie şi mare regret, fostul pretendent la mâna dumneavoastră,
Sandu
Omul e dispus oricând să vorbească de soartă, de soarta altora, dar greu îi cade când se vede încolţit el însuşi de ceea ce se numeşte soartă. De fapt, de ceea ce în mod normal înseamnă pentru fiecare ireparabilul… Asta vedea Sebi că se apropie de el. SOARTA. ireparabilul… Ce putea să facă el?…
Dacă până acum publicarea anunţurilor şi scrisorilor era un serviciu făcut cuiva, în acest caz nepublicarea, cu orice risc, a acestei scrisori era inumană. Şi-i dădu drumul… Publicarea acestei epistole a întors redacţia pe dos. La început Sebi a crezut că vântul ce a stârnit această furtună sunt scrisorile fetelor care au răspuns la anunţul matrimonial. Abia când a văzut că teancul de scrisori este aproape triplu faţă de cel pe care-l bănuia, a început să le răsfoiască cu o teamă greu de stăpânit. În primul rând era ceva neaşteptat pentru el. Ploua cu scrisori. Ploua cu scrisori în care nu se înjura guvernul, nu se spunea că taxele comunale sunt jumătate din salariul minim pe economie şi că puţine pensii vor ajunge, în această iarnă, pentru aşa ceva. Nu se scria că unii aplică adaos comercial prea mare… aşa cum vor ei… Scrisorile erau un efluviu de căldură umană. Cam toţi cititorii Clinchet-ului îşi dădeau cu presupusul, dar cei mai mulţi ofertanţi doreau să-l ajute pe Sandu aflat în această stare gravă la Miskolc, chiar şi unii dintre medicii unguri care au format trenul militar in ‘89, la revoluţie, şi care au dat asistenţă medicală pe teritoriul patriei noastre, îi doreau binele lui Sandu. În scrisorile primite, unele dintre fete erau gata să se căsătorească cu el, aşa cum e. Cea mai deosebită propunere, cum să spunem, mai umană? Umane erau toate. Cea mai sacrificatoare propunere venea din partea unei pensionare de boală, de numai 32 de ani, care îi ceda gratuit un ochi, numai să se poată căsători şi să-şi întemeieze o familie. După cum vedeţi, acest nefericit accident a reuşit să scoată din tot românul acreala ultimilor ani şi din nou i-a copleşit acea solicitudine umană, care a cunoscut apogeul sub călcâiul şuştărului… Era o reală disponibilitate umanitară de revigorare, care a molipsit pe toată lumea, cuplându-i pe toţi la această dramă. Vrând-nevrând, patronul, în urma situaţiei create, a început să sesizeze avantajele exploatării acestor situaţii, care tindeau să devină colective. S-a hotărât ca Sebi să plece urgent la Miskolc. Sebi, prins „de furtună”, a plecat „val-vârtej” din redacţie şi, cu concursul binevoitor al vameşilor, în după-amiaza acelei zile era la Miskolc. „Clinchetul” a tratat serios această problemă şi a promis cititorilor că-i va ţine la curent cu evoluţia stării sănătăţii lui Sandu şi frământările celor care-i sunt apropiaţi.
De la alegeri era primul mare eveniment de ziar, care nu era unul impus, ci unul rezultat din normalitate, agreat de cititori. Acest lucru se simţea şi din suplinirile de tiraj, cerute de vânzători. În sfârşit, „Clinchetul” a intrat cu drepturi depline în sufletul cititorilor maramureşeni. Spre uimirea lui, Sebi, la Miskolc, a întâlnit o tânără frumoasă care, după cum a aflat, era chiar Sanda, fata care a răspuns anunţului matrimonial al lui Sandu.