Saturday, April 04th, 2009 | Scriitor:

– Măi băieţi, v-aţi uitat voi aseară la televizor?
– Da, ne-am uitat.
– Nu vă aduceţi aminte, s-a transmis povestea pentru copii?
– Nu.
– Nu s-a dat povestea? Deci nu s-a întâmplat nimic.
– Nu. În sensul acesta, nu.
– Atunci este clar că nu s-a întâmplat nimic?
– ???
S-a brodit ca în 17 decembrie a anului 1989 să fie duminică. Cum şcoala se termina în 22, elevii din judeţele limitrofe, pentru a evita aglomeraţia în mijloacele de transport, deja părăseau internatele, şcolile devenind, din obişnuitul vacarm şi viermuială, adevărate oaze de linişte care erau ca un balsam pentru profesorii care au fost tensionaţi în cele 14 săptămâni, permiţându-li-se un respiro, care acum era mai eficient ca însuşi concediul, datorită satisfacţiei muncii bune făcute, terminate cu bine şi permiţându-şi o rememorare a întâmplărilor copilăriei petrecute în asemenea ocazii şi în preajma sărbătorilor. Cum nu se putea intra nici în concediu brusc, timpul care-mi rămânea neocupat, în lipsa principalei ocupaţii, îl foloseam făcând vizitele de presărbători, rudeniilor. Aşa că împreună cu soţia şi copii ne-am “pus” pe vizite. Nu aveam mai multe alimente în frigider, ca în alte dăţi (vorbind de după 1981 când criza s-a acutizat la insuportabil). Nucul pe care l-am plantat în faţa blocului şi-a mai păstrat câteva nuci şi pentru noi, cam cât să facem un cozonac, şi făina… era la raţie (1/2 kg de persoană). Ca oamenii puşi pe fapte mari, prima vizită am făcut-o la cei care erau mai îndepărtaţi de noi, şi ca distanţă şi ca altceva. Erau rudeniile care locuiau în fostul cartier ţigănesc, în Hatvan. Între ei şi noi întinzându-se patru kilometri. Ne-am bucurat că erau acasă şi am atacat problemele dur: “Ce faceţi de sărbători?” Au fost ani când revelioanele erau la îndemâna “muritorilor de rând” şi se putea bucura fiecare de ele după dimensiunile pungii, se petrecea în colective de prieteni, de oameni care acceptă distracţia, toată lumea trăind efectiv sărbătorile.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.