În ultimii ani meniurile cu “peştii care nu-i trebuiau nimănui”, cu “cântecele selectate de cineva” şi de loc “neglijabilelor” preţuri, îndemna pe fiecare să-şi vadă de nevoile lui. În timpul vizitei, am povestit şi de “dezvăluirile” prezentate ca reclamă din programul de la televizor care vor fi date în noaptea de revelion (o mică observaţie, programul de după orele 24, că până la acea oră, tot programul era “al lor”). Cu regret, gazdele ne-au spus că ei nu vor fi beneficiari ai acestui program întrucât l-i s-a defectat televizorul şi la ateliere nu mai primesc spre reparat nimic până după sărbători, deci… Nu-i o bârfă, dar parcă atunci când îţi doreai mai mult să meargă televizorul, atunci ţi se defecta. Noi având două televizoare (ca să trecem peste necazul de mai sus) totuşi cu inima strânsă, ne-am oferit să le împrumutăm televizorul până-l repară pe al lor. Să nu fie pustiu în casă de sărbători. Nu înţelegeţi că noi foloseam două televizoare. Doamne feri! Aveam repartizaţi lunar 20 kw. Dacă depăşeai acest consum te debranşa. Ca să mă pot “înscrie” în această mizerabilă normă de consum, am făcut multe cheltuieli să modificăm instalaţia şi tot nu am reuşit. Holurile erau fără becuri şi în cameră aveam becuri de 25-40 W. Radioul îl porneam numai la ştiri şi muzică populară (pe atunci se tipărea programul radio). Frigiderul a devenit caricatura confortului. Îl aveam dar nu-l puteam folosi, consuma toată “raţia” de curent. Televizorul… Cu atâtea impuneri şi restricţii, doar duminica îţi mai permiteai să “prinzi” programul “magazin”, în rest… Şi programul de revelion.
După terminarea vizitei au venit ei la noi să le dăm televizorul. Pe drum, printre discuţiile purtate am observat o oarecare animaţie, de fapt nişte soldaţi fugind în direcţii diferite. Am bănuit că au o “alarmă” şi agenţi-şi anunţă superiorii, lucru obişnuit pentru acei care au făcut armata. Ce condamnam, bârfeam şi huleam era faptul că aproape nici unul dintre ei nu avea uniforma corect purtată. Parcă erau “îmbrăcaţi cu furca” şi pentru un fost soldat erau dezagreabili aceşti soldaţi cu centurile în mână, cu copcile descheiate, dezordonaţi…
Cândva am fost în Bucureşti şi un bătrân se plângea: “Domnule când Ceauşescu nu-i acasă, nici ziarele nu sosesc la timp”. Ne-au adus aminte că făcea o vizită în Iran. Cu toate acestea ţinuta armatei era un model în toate timpurile.