Şedinţă deschisă
(cu toate că uşile şi geamurile erau închise)

Folosesc acest termen pentru a ne aduce aminte de zilele când “lecţiile deschise” erau la modă, chiar şi în armată gradatul dădea comanda:”faceţi ca mine”. Mă veţi apostrofa întrebându-mă ; “ce are Tanda cu Manda”. Are şi nu prea. Chestiile acestea, terminologia didactică s-a “îmbogăţit” cu cei mai războinici termeni uzuali, prin împlementarea “en gross” de termeni militari. La fiecare oră folosim: strategii şi logistică didactică, vorba vine, şi varii termeni militari sub crezul didactic al unora că au întrodus noutăţi în învăţământ. Dacă atâta pot Măriile Lor atâta avem. Dar pe mine nu mă deranjează militarizarea termenilor din învăţământ, “mi-a căzut fisa” şi am ajuns la aceste concluzii deoarece atât la lansarea cărţii“FILIPICELOR”, cât şi la lansarea revistei “SPINUL”, am constatat că nu ne prea ştim lăuda, vorbele sunt găunoase, îndoielnice, când încercăm să facem acest lucru. Atunci când făceam “lecţii deschise” toată lauda era înspre cel care preda. Alegerea profesorului respectiv, care v-a ţine “ora deschisă” trebuia să fie unul dintre cei mai buni la acea materie. Avea metodă, puteai uşor observa cum trebuie să lucrezi, pe ce să accentuezi lecţia, care sunt “răspunsurile” clasei etc. Practic îţi desfăşura, în prezenţa tuturor, toate fazele în care se putea greşi. În acest caz era normal că şi laudele colegilor excelau, şi acestea “cădeau” tot aşa pe faze, pe operaţii, dar erau şi “deschiderile şi dezvăluirile metodice” ale acelui care ţinea lecţia, se observa modul cum gândesc ceilalţi colegi şi prin analogie, toate acestea se transferau la elevi, sesizând imediat foma de percepere dar şi unde mai trebuie revizuită metoda de predare respectivă. Da, era o adevărată şcoală de predare, de învăţare, dar şi un prilej de-aţi lăuda sincer un coleg, prin ceea ce el ţi-a desluşit în acea expunere. La ultimile şedinţe ale cenaclului, cu toate că am avut realizări nemaipomenite, domnul Şiman şi-a lansat cartea, şi Filip a lansat o carte şi a sosit timpul să ne lansăm revista. Cu toate acestea parcă numai Domnul Bud a reuşit să pună “punctul pe I”. Lui i-a mai mers fantezia de-a pune în valoare, de-a preţui valoare realizărilor, pe care de altfel o vede fiecare că există, că am ajuns acel stadiu în care putem produce “carte şi reviste de epigrame”. Apoi Domnului Micle nu i-a fost acordată atenţia cuvenită de unii, pur şi simplu a fost bruiat, dar nici noi ceilalţi nu am excelat în cuvintele de laudă pe care le-am adresat celor care au muncit pentru a realiza: REVISTA.
De fapt noi umblăm cu “SPINUL” şi alţii ne bagă strâmbe. În acest 2006, cu toate că suntem la buricul lui martie, am reuşit să ţinem doar o şedinţă şi asta plictisitoare, celelalte au fost doar lansări şi omagii, cum mai sus le pomeneam, însă insuficient de laudative. Ideea aceasta mi-a sugerat-o, directorul Bibliotecii Judeţene, care s-a priceput să scoată în evidenţă ceea ce noi nu am reuşit îndeajuns. Din ce spunea dânsul, spornicia muncii noastre merită sprijinul total al domniei sale şi am înţeles că va face acest lucru în curând şi necondiţionat.
Vroiam să spun câteva vorbe despre domnul Bodnar Mihai care la Cenaclul Scriitorilor ce a avut loc la Baia Sprie a fost animatorul acestui cenaclu, foarte frumos condus de Domnia sa din stal, nu de la masa prezidiului. Azi, aici, dânsul a fost mai ruşinos ca o domnişoară. Poate că nu am avut atmosfera dorită. Am avut neşansa că au venit la sărbătoarea noastră unii atraşi de “pomene” şi nu de epigrame, noi fiind copleşiţi de “resturile” acelea. Am avut participarea şi plăcerea să-l avem printre noi pe domnul Andrei Fărcaş redactor al ziarului “Graiul Maramureşului”, omul care nu numai că ne-a făcut o prefaţă la revistă, dar prin grija lui se publică majoritatea epigramelor cenaclierilor în acel ziar. Biblioteca judeţeană a avut trei participanţi prezenţi în frunte cu directorul. Apoi ne-au făcut onoarea să fie prezente şi să ne susţină consoartele, care ne suportă în momentele în care numărăm silabele epigramelor. Manţionăm că la această lansare de revistă, au participat mulţi literaţi şi chiar persoane particulare care agrează genul acesta literar. De fapt nu cred sincer că agrează acest gen, dar când scriem epigrame ne considerăm de neatins şi după această boroboaţă mai şi glumim, mai şi râdem, atmosferă întradevăr agreată şi căutată de ori cine, mai ales în marasmul de minciuni pe care ni-le servesc sub formă de ziare sau telejurnale, cei ce ne conduc. Mă limitez să spun că lansarea revistei “SPINUL” a fos un eveniment cultural al judeţului nostru, lucru de care suntem mândri cu toţii. Baia Mare 6 martie 2006