Nimic deosebit, dar cum unele mame tin sa demonstreze cat ii este de deosebita progenitura, cat de destept si de dotat este copilul ei, il pune sa-si debiteze tot repertoriul – sa recite, sa cante, ce mai…sa se dea in spectacol. Mama copilului nu-si dadea seama ca de fapt ea era cea care devenise ridicola. Doamne, trista mai poate fi viata cand vezi un om sau o femeie, cu cunostinte de gradinita! Dar ma rog… daca ei nu-si dau seama, noi ce putem face?! In timpul “spectacolului” Andrei se retrasese pe o veranda, iar atunci cand eu l-am gasit, el fuma.
– Ce faci aici?
– Nu multe…ma gandesc si eu…la pusti.
– Sa nu incepi si tu. A pus-o la punct gazda, pe maica-sa.
– Vai de mine, dar nici prin cap nu-mi trece asa ceva…pur si simplu ma gandeam la pusti…
– Dar ce gandeai tu “pur si simplu” despre pusti?
– Acolo, de unde “ma trag” eu, stii, in fostul nostru raion, poezia “Catelus cu paru cret” nu se cunostea.
– Cum adica? Cum nu se cunostea? Doar nu era vreo opera interzisa de raposat?
– Ma faci sa rad! Era o enigma pe care, traind pe acele meleaguri, ma gandeam s-o dezleg. Acum si de aici, nu cred ca mai pot face ceva. Era un lucru formidabil de interesant, nu numai pentru mine, poate chiar pentru tara…
– Mai, Andrei! Noi am pornit de la “Catelus cu parul cret” si acum tu ii tragi cu natia? Poate cu Europa…sau chiar cu toata lumea! Sa fim seriosi!
– Vezi tu, cu toate ca esti in pragul celor 50 de ani, esti totusi un copil. Numai copiii sunt ca tine. Pun intrebarile lor si nu-i intreseaza raspunsul, ci numai sa te oblige pe tine sa le satisfaci o pofta a lor. Ceea ce spuneam eu ca-i interesant, daca ai dori sa auzi despre ce este vorba, nu cred ca o sa fi de alta parere. Asa ca asculta-ma!
– Bine, bine! Nu am vrut sa-l supar pe Domnul. Desarta-ti traista.
– Multumesc! Deci reiau… In vremea cand noi faceam scoala elementara, daca-ti mai aduci aminte, poetul Cosbuc era interzis de “fratii nostri mai mari de la Rasarit”! Din cate am aflat, pe atunci a fost interzis tocmai pentru poezia “Poetul” cu acel: “Sunt suflet in sufletul neamului meu/ Si-i cant bucuria si-amarul“. Motivatia era ca poezia-i prea nationalista si nu cadreaza cu Internationalismul proletar. Asa ca … “Jos cu Cosbuc”! Pe cand frecventam gradinita, cunosteam multe poezii dar nimeni nu mi-a spus ca-s scrise de Cosbuc. Nu stiu daca populatia din acea zona a facut acest lucru din solidaritate cu poetul, din alte considerente, sau ca poetul s-a nascut “firesc” in asemenea tip de populatie, care-l considera parte sufleteasca a fiecaruia. Ce sa-ti povestesc… Poezia marelui Cosbuc – pana eu am ajuns la scoala – nu era cunoscuta ca avand un autor…noi copiii credeam ca este poezie …“populara” .
Cantecul meu de leagan a fost “A venit un lup din crang” (cantec). Daca nu adormeam eu sau fratii mei mai mici, mama ne canta un alt cantec stiut de ea “Numai una” si alte poezii scumpe celor de acolo si nicicand cantate… Fenomenul pierderii laptelui de catre mame, situatie frecvent intamplata la mamele muncitoare si sarace, momentele acelea erau deosebit de bine prinse in “El Zorab”.