La un prim impuls, Sorin a vrut să se ridice şi să plece pentru, evitarea discuţiilor în gura mare cu un beţiv, şi la renunţarea judecăţilor de “valoare” emanate de pritoceala vodcilor, mai ales că asemenea situaţii erau adevărate fatalităţi pentru el. Unii dintre aceşti beţivi se şi minunau, “cum s-a putut învârti pământul înainte de a se fi născut ei ?”. Sătul de asemenea situaţii în care “cel mai deştept cedează”, a considerat că nu-i cazul să-i satisfacă orgoliul, părăsind el localul, mai ales că dorea nespus să-şi întâlnească acel prieten cu care să-şi poată, evalua, oarecum activităţile desfăşurate cu ocazia apariţiei ultimei sale cărţi. Intuiţia nu l-a înşelat pe Sorin,”scriitorul” venea decis spre masa lui. Şi încă de la distanţă i se adresă cu o întrebare:
-Noa! Amu ce-i mai scrie? Lăsându-l să se mai apropie, pentru a nu-i răspunde şi el pe tonuri înalte, Sorin îl solicită o repetare a întrebării.
– Nu te înţeleg.
– Ei nu înţelegi, îi răspunde nou intratul trăgându-şi un scaun sub el, înţelegi tu bine! Şti tu că mă refer la obiceiul tău de a-ţi “întinde” minerii în peste o mie de pagini. Amu din câte se vede, i-ai gătat! Le-ai pus punct! Ha ! Gata! Şi nu numai tu i-ai gătat, ăştia acum se străduiesc să-i scoată cu totul şi din Nomenclatorul profesiilor. Cu ce ţi-i pierde vremea de acum? Despre cine-i mai scrie dacă ţi-ai pierdut “obiectul muncii”? Cu ce te vei mai ocupa?! După acest potop de întrebări puse pe nerăsuflate, Sorin, clarificându-şi şi el intenţiile asupra acestei veninoase dar şi invidioase exprimări, “aruncate” pe nerăsuflate de confratele său în ale scrisului, s-a liniştit văzând că suportul lui psihic n-a putut trece peste umila sa realizare, aşa că dumirit îi pune şi el o întrebare:
-O, despre asta-i vorba? Nu-i aşa de greu răspunsul la întrebarea ta şi nici situaţia nu-i chiar aşa de disperată cum îţi pare ţie. Şi spun acest lucru unuia care ştie că în ţara asta nu există profesia de scriitor, deci din aşa ceva nu se poate trăi, aşa că toţi acei care mai scriu, aşa cum şi tu ai o profesie, au şi ceilalţi o meserie, o ocupaţie din care trăiesc. După câte vezi oamenii care-şi încearcă condeiul în scris, o fac ca pe un hobby, deoarece la noi “scrisul” nu aduce bani, poate doar de-o vodcă. Cum întrebarea ta îmi era adresată mie, de fapt activităţii mele în acest domeniu, al scrisului, dacă “m-ai fi putut citi”, ai fi observat că în cărţile mele erau şi capitole, şi multe întâmplări cu mineri, dar nimeni nu se poate limita numai la ei, şi numai pentru faptul că ar putea fi citită şi de oameni care să nu aibă nimic comun cu ei. Ori cărţile mele, romanele mele, se adresează OAMENILOR, tuturor oamenilor, dar mai ales tinerilor oameni, adolescenţilor. Poate dacă citeai observai şi tu că nu erau manuale, cărţi care au o anumită extensie după care îşi epuizează tema respectivă, se termină. Dar când scrii despre oameni, cât trăiesc ei, şi din câte ştii oamenii nu dispar aşa cum tu încercai să-mi sugerezi adineaori, şi după ale tale cunoştinţe, mai ales la noi, în ori ce domeniu te uiţi, problemele nu numai că nu dispar, dar parcă se amplifică cum trece timpul, oamenii trăindu-şi dramele lor, iubirile lor, împilările lor de zi cu zi, în greutăţi din ce în ce mai mari.