– Ai venit, ma?!
– Am venit, baciu Petre.
– Atunci… stai!
– Am stat!
– Si… zici ca l-ai vazut, tu cu ochii tai?
– Asa cum te vad, baciu Petre.
– Mai, Vasile, pe tine cine te-a trimis “acolo”?
– Il urmaream de mult.
– Acum stii ce zic eu?!…
– Nu…
– De aud o singura vorba despre aceasta treaba si despre Ilie, tu iti cauti alt loc de munca. La mine nu mai ai ce cauta. Ai priceput?!
– Priceput, baciu Petre.
– Atunci… e bine!
Era in primii ani de dupa razboi. Cererile de metale, dupa redeschiderea minelor erau mari. De cand se stia, in abataje nu s-a lucrat in doua schimburi, asa cum se lucra acum. Trebuia mai mult zinc, mai mult plumb, mai mult aur si argint, mai mult… dar ce nu trebuia atunci!?Ma uimea faptul ca nu se lucra la alte doua abataje: unul la numai 30 de metri de al meu, celalalt ceva mai departe. Aveau acelasi continut ca si abatajul nostru, si aici la noi se lucra in doua schimburi! Am fi putut da de trei ori mai mult minereu, cu cate trei echipe, si ar fi fost si oameni mai multi iar minereul extras ar fi fost pe potriva…Asa, era doar brigada mea, impartita in trei schimburi. in celelalte doua schimburi sefii de echipa erau Ilie si Vasile, ajutoarele mele. Cum nu prea aveam mijloace ca sa “coboram” zilnic la casele noastre, dormeam noptile de peste saptamana, intr-o fosta cabana a taietorilor de lemne, unde s-a amenajat ca un dormitor. Sambata coboram si noi acasa, la familii. O data se lucra cu un singur schimb. Celelalte doua schimburi, dupa ce terminau cu ajutorul dat caimanului de la cabana la ceea ce el nu putea face singur, isi mai omorau timpul cu cate un “septic”,… “douazecisiunu” sau pur si simplu sporovaiau intre ei. Eram prin luna august si, de vreo patru luni, Ilie, un miner foarte bun si dibaci, statea din ce in ce mai putin timp cu noi. In prima luna nici n-am observat acest lucru. Eram si noi cu aranjatul locului, cu gospodarirea cabanei, ne mai imprastiam sa culegem ciuperci, zmeura si cum ocupatii de acest fel nu prea tin oamenii in grup nu i-am sesizat absenta. Ceva totusi parca mi-a atras atentia! Ochii lui au devenit mai scumpi la vedere, devenise mai morocanos. Evita privirile noastre, evita povestile noastre, intr-un cuvant nu prea era in apele lui. Intr-o “societate de barbati” el avea ceva ce dadea de banuit. Avea ceva pe suflet! Dintre noi, care eram cu totii saraci, el, ca sa zic asa, era “lipit”. Nu avea casa lui, statea la socri, avea cinci copii. Nevasta lui, in schimb, era foarte frumoasa. O vazusem cand a suit o data cu demancare la el. Se intelegeau bine. De… greu ne era la toti, dar lui ii era poate cel mai greu. Ne-am gandit ca poate-i gelos, De… nevasta lui fiind asa de frumoasa (si asta se vedea si dupa numarul copiilor)… sau poate ca ea dadea pe de laturi… Trebuia aflat…Am vorbit cu celalalt sef de echipa, cu Vasile, sa plece in sat, sa se intalneasca cu geologul, sa-i spuna ca se “schimba roca”, iar ortacilor sa le aduca, ce le trebuie… ceva de acasa.
De fapt eu il trimisesem pe Vasile sa descoasa lumea daca Irina nu are cumva vreun “cioflingar” care-i scutura poalele. Sa vada daca lui Ilie de acasa i se trage starea, ori are alte necazuri. Si de… de putem, il ajutam!- Fiecare dintre ortaci isi mai amintea ca are nevoie de ceva de pe acasa, ba zahar, ba de slanina, ba… ma rog… fiecare avea de transmis cate ceva pentru cei de acasa. Cand l-am intrebat pe Ilie, el atat a zis: Uita-te la ai mei si spune-mi cum sunt: bine ori rau? in locul lui Vasile am intrat eu in “schimb”.

Motivand ca repar ceva la linie, ca nu mergeau bine “carele”, am ramas in apropierea echipei lui Ilie. Schimbul meu se terminase. Stand in intuneric, fara lampa, urmaream toate miscarile echipei, dar mai ales ale lui Ilie. De fapt, as fi putut zice ca eram atras, hipnotizat de frumusetea executarii gaurilor suleana – gauri executate manual, de jos in sus – si in general, cat de armonios isi coordoneaza miscarile lui si ale echipei. Dupa parerea mea el si-a terminat gaurile cu o ora mai devreme decat era normat.
Am ajuns sa invat de la fostii mei elevi si nu mi-ar fi parut rau sa mai fi avut si alti elevi pe langa mine, sa le prezint aceasta perfectiune in materie, care era Ilie. Observ ca-si strang deja sculele si se pregatesc de iesire. Era sa fiu surprins acolo. M-am retras intr-o nisa si ei au iesit veseli afara, trecand pe langa mine. Era o zi de vara, frumoasa. Intrasera in mina la ora doua si acum era ora opt si deja ieseau. Am iesit si eu afara, nu mai era nimeni nicaieri…M-am furisat pe o poteca si am ajuns la cabana. Aici nici urma de echipa lui Ilie. Echipa mea se pregatea de schimb, cand il aud pe Greasan ca striga la Partene, care nu-1 “slabea” deloc, nici cu gura nici cu palmele, palme amicale, colegiale mi-am zis:
– Sunteti nebuni!? Va bateti voi intre voi? Ce ai cu carutasul Partene? Ce ti-a facut? Ori i-ai “multumit” ca ne-a adus la timp sfredelele?!
– Bade, Petre, asta a innebunit! Ma si mir ca nu-1 tii legat! zice Greasan, spunandu-si oful. Cand am dus jos la ascutit sfredelele aveam 6 prustare (scurte, de inceput), 6 mijlocii si 8 lungi. Partene zice ca mi-a dat numai 18 si dupa cate vezi erau 20. Le-am dus la ascutit si le-am adus ascutite. El, cand le-a vazut s-a bucurat. Ma cheama in coliba sa beau ceva apa proaspata de izvor, sa mai povestim si sa-si ia cheia sa bage sfredelele in boxa. Cand am ajuns sa le caram, erau numai 6 prustare, 4 mijlocii si 6 lungi… Cineva, auzi… cineva a furat sfredelele! Aici, in varful muntelui! si asta – il arata pe Partene – se apuca de capul lui si de gatul meu…
– Mai, Partene, poate ca va veni o zi cand fiecare om o sa aiba cei 7 ani de acasa, ca tu ai cam ramas fara ei! Sa-ti mai spun ceva: de vrei sa mai innoptezi aici sa nu mai aud astfel de ispravi de-ale tale! M-ai inteles?
– Inteles, baciu Petre!
– Acum, spune si tu, bine a zis Greasan?
– Asa a fost!
– Si zici ca cineva aici, repet, aici la 1860 m ne-a furat 4 sfredele?!
– Da! Asa se vede…
– De fapt… Daca stai si te gandesti bine sfredelele ne trebuie aici la munte, nu in centrul comunei.
– Greasan, ai mancat, ma? Hai cineaza cu noi!
– Multamesc frumos, baciu Petre, dar as vrea sa ajung acasa pe ziua. Asa ca…
– Partene, du tu sfredelele. Iar pe tine Greasan te rog frumos sa fii atent doua zile. Eu asa o sa aranjez lucrurile sa lovesc sfredelele la cap cu ciocanul cel mare si in felul in care tu stii ca lovesc eu. Stii cum?
— Bineinteles…
– Te rog, inca ceva! Un om o sa-ti aduca toate sfredelele si dupa aceea probabil altul o sa-ti aduca pe celelalte. Rogu-te, sa-mi spui si mie cine vor fi Cei doi!? Si sa pui deoparte sa vad si eu sfredelele aduse. Bine, ma!
— Bine, baciu Petre! Dar, tu Partene nu ai nimic de spus? Ca de cand te-ai intors tot taci!
– Pai, daca asa de tare se grabeste, nu-i mai cer datoria… cele doua perechi de palme… Oricum, ma iarta, ca mi-a sarit mustarul, cand am vazut ca lipsesc sfredelele.
-Noa, Noroc bun! :
– Noroc bun! Pe cand ne asezam la cina vine si Vasile, cel trimis in recunoastere. Cu daruri, cu povesti, cu de toate… Lui Ghita i-a adus amnarul, in padure e mai practic. Dupa ce a desertat sacul cu povesti si cel cu daruri, unora le-a mai adus si cafea. De, se ingrijesc “albinutele” de ei… Am ramas numai eu si Vasile.
– Ei ce ti-a spus geologul?

– In primul rand m-a intrebat cat de lucioasa e culoarea piritei si ce nuanta are, daca o simtim jilava in mana sau grasa si mi-a aratat mai multe bucati ca mostra, niste probe ce le avea el acolo… Avea probe exact ca ale noastre. Dupa ce i le-am descris si recunoscut, mi-a spus ca luna asta nu poate veni sus. Atat mi-a mai zis, sa bagam de seama de nu cumva se raceste prea tare roca sau daca nu cumva se incalzeste prea mult. Atunci neaparat sa trimiti un om, ca are nevoie de stiri si, ca sa nu ma laud, a spus ca macar asa de informat sa fie si acela ca mine.
– Atunci e bine… Eu asa gandesc ca nu va fi nevoie sa vina. Dar cu cealalta “problema” cum e?
– Baciu Petre, stii ca eu is de-o sama cu Ilie. Mai stii ca am vrut sa ne “petrecem” cutitele prin noi. pentru Irina lui. Tot ea s-a gasit sa ne impace. Si cu toate ca nu am nimerit-o rau nici cu femeia mea, mi-a fost multa vreme ciuda ca pe el 1-a ales, dar pot sa zic si eu ca si altii ca si azi este o sfanta. Are grija de copii si de casa. Casa luceste de curatenie. Am vorbit cu multe femei, chiar si cu Florica, o stii mata, zice ca de ea si numai de inca vreo opt din sat nu are “scris” nimic in “condica”. Si daca ea nu le cunoaste si nu le “umbla in randuri”, atunci cine?!
– Deci, toate bune?! Cand i-ai spus lui Ilie vestile, el ce a zis?
– Nu-s precis, ca lampa nu-i era aprinsa, dar mi s-a parut ca prea iute s-a sters la ochi.
– Vasile, hodina buna, ca maine vei intra din nou in sut.
– Noroc bun, baciu Petre!
– Hodina buna!
Azi am lipsit din mina trei ore. Am rezolvat “povestea” cu sfrederele. Cu toate astea, pe cei din schimbul lui Ilie nu i-am vazut decat la cina. Parca pe Ghita il vazusem mancand napolitane. De unde le-o fi avut? Ca Vasile nu i-a adus. O fi fost pana la stana, o fi intalnit pe cineva sau o “cineva” care duce mancare la stana?! Una-i trimite amnarul si alta-1 trateaza cu napolitane… Ehei! Ghita e cam vesel in seara asta, dar Ilie? Sa se fi intalnit si el cu vreo “una”? Dar oare puteam sa-1 pun alaturi de Ilie pe Ghita? Si sfrederele sa le fi dat la altcineva, le-ar fi putut da chiar neascutite…Deci cui i-au trebuit sfrederele, le foloseste! La ce se folosesc sfredelele? La ce altceva decat la gaurit. Si cine fac gaurile? Minerii. Cand m-au pus sef de brigada si eu si colegii credeam ca sunt cel mai bun miner. Asta nu se refera numai la lucru, la harnicie, la tehnica, unde acum recunosc, sunt depasit de Ilie, dar si la cunostinte tehnice despre continutul de substanta minerala utila, filoane, directii de inaintare, depozite de minereuri, dand oricand relatii, ca orice geolog de meserie… Sa fi gasit ortacii vreo “vana” auro-argintifera si ei sa lucreze pe ascuns? Asta ar insemna un nou minereu, un nou depozit, care inca nu a fost practic detectat dupa cunostintele mele.
Un lucru era sigur: cineva sub nasul meu, executa un furt, din rezervele de minereuri ale minei. Dupa sfrederele care le folosea, omul meu gaureste “solo” sau in doi, deci nu poate fi vorba de minereu nativ!- A doua zi, cand lucram de dimineata, l-am rugat pe Iosif, ajutorul meu sa aiba grija de oameni pana vin eu. Mi-am propus ca o ora sau doua, sa fac sondari si verificari, fara sa fiu observat sau banuit. Aproape zilnic, “din greseala”, nimeream pantalonii salopetelor ba a unuia sau altuia. Le verificam toate cusaturile, mai ales la aceia pe care-i banuiam de comiterea acelui furt. De asemenea, analizam probele si resturile de minereuri. Urmaream gulerele de la camasi si salopete, mansetele, la partile mai expuse si cu toate astea n-am gasit inca nici un indiciu. Si totusi, cineva fura sfredele…si le folosea. Pentru ce? Ce se intampla?!Marcarea sfredelelor de mine personal cu barosul, pentru a le recunoaste Greasan, tot singur am realizat-o, iar sfredelele de la ceilalti sefi de echipa, m-am dus si “le-am verificat” fundurile de gauri! Astfel, fiecare sfredel era cu “semn” uniform, fiind lovite cu acelasi baros, pe aceeasi parte…Satisfacut de “aranjarea” sfredelelor am coborat “in vale”, cand iata ca vine Greasan dupa sfredele si ma striga:
-. Noroc, Greasan!
– Sa traiti, baciu Petre!
– Noa, si cum ii?
‘ – Cum ai zis. Ghita a adus 15 sfredele, toate insemnate” si Ilie a adus 5, unul cu semn, celelalte fara…
-Noa, bine, multam! Nu vii la un snaps?
: – Baciu Petre, tare as trage eu unul, dar daca miros a alcool calul nu ma mai asculta. Si cand te gandesti ca unii le zic dobitoace!