Responsabilul Clubului “Spinul”, al umoriştilor din Baia Mare, a decis a ţine şedinţa din această zi, după mai vechile obiceiuri, în Centrul Vechi la restaurantul “Butoiaşul”. Ne-am redirecţionat spre acest local după ce ne-am convins că la acea oră, localurile care fac bani serioşi, nu le putem ocupa neavând la noi acele sume pe care domniile lor le solicită, iar celelalte s-au închis datorită lucrărilor de refacere existente pe moment în acest areal. Localurile care mai funcţionează încă, am considerat că denumirea de “local” este prea pretenţioasă, aşa încât opţiunea noastră a înclinat tot înspre butoiaşul, locaţie care ar corespunde pretenţiilor noastre din toate punctele de vedere, mai puţin două:lumina este prea slabă pentru citit şi gălăgia prea mare a televizorului, pentru ascultat, inconveniente pe care n-am reuşit să capacităm proprietarii să le elimine. După ce a cumpărat nişte arahide Şiman, ne-am întâlnit cu toţii pe platoul vechiului centru, unde era un domn Opriş, care ne-a reţinut vre-o opt minute pe toţi pentru o informare….rapidă, după care am purces înspre un local, care, iniţial, cum am mai spus nu ne-a convenit şi apoi spre vechea adresă, butoiaşul. Cum era şi ziua de naştere a şefului şi trebuia cumpărată o oarecare atenţie, pentru prima oră, şi instantaneu, membrii cenaclului ne-am schimbat obiceiurile. Procedura până acuma era de-a cumpăra unul dintre noi cadoul respectiv şi ceilalţi contribuiau cu cota parte. Pe platoul din Centru istoric parţial renovat, am constatat că fiecare cumpărase ceva pentru Şiman, numai eu eram cel omis. La magazinul Central am văzut că se înscripţionau tricouri, m-am decis asupra unui astfel de obiect. Fiecare dintre membri clubului, a fost atent cu acest capitol, dar concret nu ştiu ce au oferit fiecare deoarece nu au dorit să-şi prezinte cadourile ceilalţi. Printre ele se aflau : butelii cu vin, un ceas electronic, şi pare-mi-se o umbrelă. Dar de ce o fi curiozitatea aşa de mare, toate acestea se mai pot afla.
La “Butoiaşul” am ales o masă la ceva distanţă de “dispozitivul de făcut gălăgie” şi unde
ne-am simţit oarecum mai acasă. Doresc să vă spun că această întâlnire o putem numi una festivă deoarece ne reîntâlneam după operaţia la ochi a Domnului Micle, după o criză cruntă de dureri reumatice a Domnului Bud, cel care “uitând” de toate acestea a fost sarea şi piperul acestei întâlniri, lucru care m-a bucurat în mod deosebit, ştiind cu cât efort susţine dânsul această stare de bună dispoziţie. Domnul Şiman a trecut prin nişte îmbolnăviri în trepte, boli care s-au manifestat la toate cele trei generaţii care locuiesc în casa sa, îmbolnăviri care l-au bulversat, pe el, familia, dar şi preocupările sale de rutină. Eu veneam după un tur de forţă pentru procurarea de materiale necesare susţinerii examenelor de competenţă, aşa că fiecare a trebuit să treacă peste câte o frână ce i-a ieşit în cale în această perioadă de timp.
I-am urat toate cele bune Domnului Şiman la cei 73 de ani buni ai Domniei Sale şi din vorbă în vorbă a reieşit că fără prietenia care ne leagă, spontaneitatea unora, şi diversităţii preocupărilor fiecăruia, Clubul n-ar fiinţa deoarece, la vârsta noastră viaţa parcă ne dă mai multe “extemporale” ca în tinereţe, iar a scrie epigrame care să mai fie şi bune, altfel dispare sensul muncii, este necesară o stare sufletească şi de sănătate bună, cu care pe noi, viaţa nu ne prea alintă.
Domnul Şiman a fost singurul care a mai adus şi epigrame “la audiere”, epigrame la care, cu o poftă de lucru remarcabilă, a fost luat în primire de Domnul Mihai, care nu i-a permis
nici o virgulă aiurea, necum cuvinte “neepigramistice”, momente care au dus la o discuţie acerbă, dar convingătoare pentru fiecare.
Domnul Micle ne-a povestit cum a trimis epigramele sale la revistă, ca odată ajuns acasă să constate că de fapt epigramele erau pe masă şi plicul timbrat, adresat prioripost şi expediat pe adresa revistei “Epigrama”, era gol. Apoi ne-a dezvăluit capacitarea funcţionarei de la poştă. Ce a trebuit să facă, pentru aş recupera plicul gol adresat revistei? Pe de altă parte şi-l imagina pe redactorul revistei şi gândurile lui, când va deschide un plic gol, dar care avea adresa lui pe el. Toate au fost nişte hopuri la limita hilarului. Cu ajutorul unui alt fost funcţionar, a reuşit să-şi trimită epigramele pe care şi le-a propus la revista Epigrama. Lecturând cu voce tare epigramele, cineva şi-a adus aminte de Doamna Găinariu, care nu era prezentă, dar care spunea că: “Şiman scrie epigrame bune, dar le strică citindu-le.” (pe atunci nu ştiam că o cataractă îi acoperă vederea). În acest timp prima consumaţie comandată de noi s-a terminat. Chelnerul care ne-a servit, a repetet comanda, timp în care, Domnul Bud, neavând ce face, m-a pârât acestuia, că eu am scris despre el. Omul s-a uitat bănuitor, dar şi curios la mine. Eu nu purtam respectiva “scriere” cu mine, pe care să i-o ofer “subiectului” aşa că am tăcut. La un cuvânt neagreat de Domnul Mihai în epigrama lui Şiman, Filip a parafrazat pe această temă arătând de ce nu este recomandat acel cuvânt în epigrama respectivă. Şi el a reiterat, fără ca cineva să-l provoace, că are o dragoste mai mare pentru club decât pentru epigrame, specie literară care-i cam consumă mult timp. După ce am mai depănat câteva amintiri s-au expus ultimile date şi modul de deplasare a cenaclierilor la Vişeu la “Serbările Primăverii”, care pentru noi înseamnă un concurs de epigrame întrodus în program de Perţa Lucian, poet şi coleg epigramist. Cu un microbuz de 14 persoane urmau să se deplaseze toţi cenaclierii la Vişeu. Se duc cu microbuzul în speranţa, ca şi în alţi ani, să ia toate premiile. Este momentul în care, terminând consumaţia, Şiman şi-a adus aminte că are cumpărate arahidele, alune care au fost consumate pe uscat. Ne-am bucurat de reîntâlnire, şi ne-am propus următoarea la Vişeu. 12 aprilie 2005.

Această zi a fost stabilită pentru o nouă şedinţă. În jurul orelor 16, suspicioşi nevoie mare, străpungem cu privirea prin geamurile termopane, pentru a şti c-o secundă mai repede cine a mai venit la Cenaclu. Coborâm scările care s-au dovedit a fi de fapt cinci nu patru. La uşă musai să întrerupi privirea de filare prin geamurile moderne din termopan, deoarece există un prag în faţa uşii. Dacă acesta nu-i considerat ca prag, atunci el este treapta cu numărul şase, treaptă care este mai îngustă ca celelalte, şi atunci eşti obligat să o priveşti, deoarece este în permamenţă udă, alteori cu gheaţă, şi-ţi poate provoca unele inconveniente. Cu această ocazie ai constatat şi cum îţi arată pantofii înainte de-a intra la Cenaclu. Dacă ai deschis uşa, trebuie să-ţi descreţeşti fruntea fiindcă îţi aduci aminte că trebuie să te bucuri când îţi vezi colegii, partenerii, prietenii. Zâmbeşti silit, aruncând de pe tine muntele de haine, care stau protecţie între tine şi natură. Acestea, trebuie aşezate pe unicul cuier şi dacă nu se pun echilibrate pot pune cuierul la culcare. Apoi îţi ocupi locul şi constaţi că eşti obosit, moment în care-ţi scoţi materialele cu care, în acea zi, vei uimi asistenţa. Acea ar decurge exact cum este scris dacă nu ar fi şi din acei care
întârzie şi apar exact când tu crezi că ţi-a “puşcat” mai bine poanta. Ca să-şi de-a cu presupusul şi proaspătul intrat, firesc o mai citeşti încăodată, dar parcă nu mai este epigrama aceea inteligentă, vioaie şi caustică, cum ai crezut tu, iar ţie ţi-a pierit cheful de ea.
Spune-am că după ce ne aşezăm jos, constatăm că suntem obosiţi. Oboseala aceasta îi vine fiecăruia din altă parte. Cea mai mare oboseală, oboseală cronică, am dobândit-o deoarece încercăm să fugim de tot ce era în vechiul regim. Vă rog să credeţi că avem de ce fugi şi nu ştiam când ne vom opri. Unii au mai “epigramiat” şi vechiul regim, deci boală veche, de care căutăm să ne debarasăm. Am început prin a funcţiona în acest local nou, şi atunci “la vremuri noi…”, numai că apucăturile ne sânt tot cele vechi. Totuşi cea mai importantă mişcare, pentru a ne elibera de “foştii” care erau afişaţi pe pereţi şi erau, întotdeauna strivitori, deasupra noastră, am făcut-o! Nu mai stăm jur-împrejurul meselor ca înainte, lipiţi de pereţii “ornaţi” cu tablourile “lor”! Ne-am plasat în centru pentru a forma un nucleu capabil de-a dezvolta o reacţie de respingere a acelor fenomene, situaţie care ne favorizează să nu fim striviţi pe margini, pe lângă pereţi, unul câte unul.
O altă oboseală ni se trage de la storcirea dicţionarului de vorbe, de către “ăia”. De fapt
încă n-am stabilit exact ce facem noi aici: şedinţă de lucru, adunare generală, şedinţă de culturalizare, adunare ordinară, se pare că nici-un termen nu se potriveşte acestei întruniri. Atunci cum ar trebui să botezăm “statul” aici, dar mai ales comentariile, că aceastea au ponderea.
Oboseala de bază ni se trage de acolo, că încă nu reuşim să spunem la începutul unei şedinţe direct ce vrem să facem. Întâi se anunţă desfăşurătorul şi numai după această prerepetiţie, începem să spunem, ce putem spune, fără a mai atenţiona onorata adunare, deoarece tot nu purtăm aspacardinul la noi şi ciudat, tot nu ies toate aşa cum scrie acolo în preambulul, preambulului.
Şi dacă începem să citim pe rând, nu din oboseală, din creaţie, ne sare oboseala şi în final şi muştarul, când vedem cum este primită, înterpretată şi evaluată munca de creaţie a fiecăruia. Cu cât individul a scris mai puţine epigrame cu atât este mai acid, dacă ai norocul şi nu se apucă careva să te desfiinţeze cu totul. Când şi-au dat seama că au împins “judecăţile” prea departe, te salvează unul care te roagă să-ţi mai citeşti încă odată epigrama, situaţie în care a fost ”total receptată” şi catalogată ca :bună, merge, “are ceva-n ea”, acesta e momentul în care Domnul Bud reţine acea epigramă pentru secretariat şi publicare. Ai răsuflat uşurat că ai mai impus un sâmbure de inteligenţă asupra tuturor, dar nu-l savurezi prea mult că afară aşteaptă un grup de cursanţi care şi ei folosesc locaţia noastră, pentru a fi învăţaţi de un manager cum se vând produsele firmei “Avon”. Bucuroşi, ne ducem înspre cuierul care ne eliberează hainele, cu care vom trece şi în acest an peste iarnă. Abia acum regretăm sincer că ne despărţim, mai ales că ştim că nu ne vom colinda, şi de întâlnit, se va întâmpla doar la cozile de la medicamente sau pe coridoarele spitalului, ne vom vedea intâmplător. Totuşi materialele pentru revistă trebuie aduse pe 9 ianuarie, că de nu…nu vom avea revista!
Există o vorbă care îşi zice: ”o mică observaţie”. Această observaţie în “cazul de faţă” ar fi că încorsetarea epigramistului în tematică, ba mai mult oferindu-i şi rime impuse, duce la formarea unor şlefuitori de versuri şi nicidecum la formarea de epigramişti. Aceşti versificatori de tipul Domnului Perţa, uneori a poetului Alecsandri şi această şlefuire bolnăvicioasă se vede şi la Macedonski, au dus aceste precauţii şi impuneri ale versului pe culmi nebănuite şi cu osebire frumoase. Epigrama în schimb, acel nimb de inteligenţă şi explozie, satiric sau caustic, îl face mediul, spontaneitatea, întâmplarea, şi mai rar potrivirea instantanee. Chiar DEX-ul reglementează cuvântul “inteligenţă” ca şi capacitatea unei persoane de-a se descurca în anumite
situaţii, de regulă neprevăzute. Ce m-a împins pe mine să aşez aceste vorbe aici, a fost faptul că Domnul Şiman ne-a prezentat concursurile de epigrame ce vor avea loc în ţară, concursuri cărora toţi organizatorii acestor tipuri de concursuri se bazează doar pe aceste potriviri tematice ale versurilor, potriviri care ştie fiecare că “nu vor rupe gura târgului” cu ele. Am rămas uimit că acest lucru se propagă până la cele mai înalte foruri epigramistice din ţară. Mă scuz dacă am greşit formulând această observaţie, dar cred eu, că merită abordată pe viitor.

.
Toma G. Rocneanu “Însemnări de la şedinţa din 12 dec.,unde au fost prezenţi în afară de domnii Bud şi Şiman, mai sus menţionaţi şi domnul Bodnar, doamna Găinariu, domnul Micle, domnul Filip, familia Mureşan Aurelia şi Vasile şi dece nu şi eu.

După cum am inserat în vechiul “proces verbal”, că despre procese verbale pe care le citesc, am mai scris, scopul lui era să vă anunţ şedinţa de astăzi a cenaclului, care din nou se va desfăşura sub binecunoscuta severitate a Domnului Preşedinte al acestui Club. Se ştie că după ce se întoarce şeful de la băi, are forţe proaspete şi precis că ne-a mai aflat încă o treabă în plus, pe lângă puţinele pe care le aveam, înainte de-a pleca Domnia Sa la băi. (Ştiţi că a văzut avionul lui Gheorghiu Dej şi i-a făcut o epigramă. Se pare că avionului nu i-a plăcut deoarece nu i-a dat replică) Asta ca asta, dar a aflat că am profitat de lipsa lui şi am săbătorit-o pe Aurelia, aşa cum se cuvine, ba parcă am şi cântat:”Mulţi ani trăiască” moment în care sala cenaclului instantaneu s-a întunecat. Uitându-ne pe geamuri, am observat că membrii “Cercului ezoteric”, care ocupă sala cenaclului după plecarea noastră, s-au bulucit la geamuri să vadă ce fel de epigrame scriu aceia care ţipă “Mulţi ani trăiască”, când de fapt în repertoriu era scris:”Aşa beau oamenii buni” . A trecut şi aceasta dar “undele” se propagă….
Ca niciodată toţi membrii canaclului au sosit la fix. Ne-am luat locurile de epigramişti (sâmbăta când venim la cenaclul scriitorilor avem alte locuri) şi recapitulam “truda întelectuală” cu care ne-am prezentat astăzi. Tema era generoasă pentru unii: “ESTIVALĂ”. Ca să facem o paranteză, aproape toţi membrii cenaclului sunt dascăli şi vă spun sincer că unii dintre ei nu-şi fac tot timpul temele, cu toate acestea, fiecare ne făceam că recităm, că facem exerciţii de dicţie şi parcă mai ştergeam şi câte o virgulă inexistentă. Venea şeful şi trebuia să se vadă, în momentul în care “v-a pica”, cât suntem de conştiincioşi. În alte zile începutul de şedinţă seamănă cu “corul gâştelor”. Astăzi eram gravi, serioşi şi chiar ţoalele de pe noi erau mai bine puse. Au trecut 10 minute şi şeful încă n-a apărut. Domnişoara prof. Hendrea încerca să ne spună ceva, noi ceilalţi în cor:”Lăsaţi domnişoară nu ne spuneţi până nu vine domnul Şiman”. Am mai vorbit ceva de vreme, dar nu mult că a început să plouă. Doamna Găinariu şi-a adus un nepot care o “prepara” pentru “crosul tineretului” bănuiesc, altfel ce rost avea să fugă tot timpul după el. Copilul s-a plictisit şi a început să ţipe :”Nu mai vreau”. De fapt avea dreptate. Micuţul avea de toate, un tanc, ceva cosmonauţi, fel de fel de mâncăruri, auzându-se într-un mod plăcut ronţăitul lor de către băieţaşul sănătos. Noroc cu ploaia că piciul şi-a adus aminte că n-a făcut pipi şi i-a trebuit, repede, repede. Au mai trecut câteva minute, Domnul Ing. Micle citea un articol al Domnului ing. Bud Nistor care a fost publicat în “Revista pădurii”. Domnul prof. Filip cu un ton scăzut cerea celor care încă nu şi-au adus materialele spre publicare în revistă, să le aducă odată. De fapt el era cu mapa viitoarei reviste pe masă, pentru a o prezenta şefului, care în acel moment păşea maiestuos cele şase scări ale Cenaclului Scriitorilor şi epigramiştilor din Baia Mare. Noi cu dezinvoltură, parcă am renunţat la zecile de ani, am sărit pe el. L-am pupat felicitat, bătut pe umeri, dar nu-mi amintesc cine i-a răvăşit frizura că-i stătea ca unui adevărat “panchist” . Cu un oftat prelung, ne-am ocupat locurile. Şefu-i şef.: “să trecem la treabă”, trecuseră 18 minute. Adio sfertului academic.
Prima dată, şeful nostru prof. Şiman Ioan, ne-a citit solicitările revistelor şi ale epigramiştilor din ţară (sunt peste zece), apoi ale revistei “Uniunii Epigramiştilor din România” care este fanionul celorlalte şi evident că, în timpul ce a mai rămas, ŞEFUL ne-a citit rodul muncii sale în perioada în care-şi cota de sănătate, în staţiunea Buziaş. Nu vă vine a crede, erau taman 33 de epigrame (cred că acest număr are ceva cu acel număr care trebuie să i-l spui medicului. N-am înţeles niciodată ce dragoste poartă medicii numărului acesta. Un lingvist da – alfabetul curat- vorba lui Nea Pruteanu, atâtea litere are. Pe mine când m-a pus medicul prima dată să spun 33, eram mai tânăr, dormean numai anumite nopţi, şi cum nu se prea găseau bomboane, mai sugeam câte-o bere….două. Mai şi fumam şi dacă m-am dus la doctor, fiindu-mi mai rău ca la Fratele Săndel, că aveam impresia că numai atâtea zile mai am… ca să mă trezesc.
Şi uite aşa, se pare că aceasta a fost pedeapsa ce ne-a dat-o, că ne-a citit cele 24 de file ale “Caietului de Băi”. Nu vă miraţi c-a mai apărut o cifră, Domnul Şiman este prof de matematică.
După excursul Domnului Şiman ne-a permis şi celorlalţi să ne citim producţiile. Doamna Găinariu a fost mai prolifică, dar a trebuit să mărească viteza la citit, deoarece copilul iar se grăbea undeva. Cum nimeni “nu mişca nimic”, Domnul Micle a rostit următoarea replică:”Oameni buni, parcă sunteţi de piatră. Nu zice nimeni nimic, nu râde nimeni, nimeni n-are nimic de retuşat sau reparat. Daţi-vă silinţa Domnilor”. Sperăm să nu fim loviţi şi astăzi de o asemenea indiferenţă. Dar nu se ştie niciodată. Eu aş fi zis câte ceva la epigramele care s-au
citit, dar erau atât de bune şi atât de bine au reprezentat colegii litoralul, că pur şi simplu m-am visat acolo. Şi în vise îşi aranjează fiecare desenele ce-i plac, şi de regulă pe acelea la care este sigur că nu va ajunge niciodată . Cum să fac eu epigrame…pe litoral. Sincer să vă spun mi-a fost ruşine şi nici nu aş fi dorit să greşesc. Dacă bine-mi aduc aminte, n-am văzut marea din ’76, că banii, mare ciudăţenie, niciodată nu cresc. Şi cum îmi era teamă ca acolo să nu se fi schimbat ceva, m-am decis să scriu şi eu o epigramă… cu pubele. De acestea-i plină Baia Mare. Cineva şi-a adus aminte că Domnişoara prof. Hendrea dorea să ne spună ceva. Şi uitaţi-ne aici pe capul vostru.(spusa doamnei Hendrea era o invitaţie la Grupul Şcolar “Gheorghe Lazăr”) Cu bine şi cu sănătate, de vreţi, şi aveţi chef, râdeţi şi voi pe săturate! Dar încercaţi să apreciaţi ceea ce Cenaclerii “Spinului” v-a adus.