Daca nimeni n-a murit ca n-a muncit, apoi sigur este ca traiul in desfrau, n-a ajutat si n-a innobilat pe nimeni, chiar daca era nobil de sorginte. incercati sa cititi destrabalatele vieti ale lui Potemchin, print putred de bogat, a lui Don Juan, a lui Talleyrand, oameni cunoscuti si recunoscuti, care au crezut ca pot dobandi orice, printr-o viata de placeri. Ce-au realizat poate ati aflat si Dumneavoastra.
Aspectul munci-i nelimitat, important este sa-ti ajute tie, oamenilor, in speta e ceia ce se numeste “angajat” al societatii umane, munca ce in final iti aduce venituri materiale, dar cel mai pretios lucru ce ti-l aduce este echilibrul psihic, viata insasi prin tot ce exprima ea, prin tot ce ne da ea. Un om fara idealuri este un om labil psihic, este un om la discretia oricui. Munca uneori nu este “vazuta” zeci de ani, dar ea nu poate fi contestata niciodata. Ea se cladeste, se inalta ca un monument si in momentul in care este suficient de “sus”, automat va face umbra, umbra care-i va umbri pe acei care nu au construit nimic. Pentru aceasta iti trebuie multa rabdare, harnicie si MUNCA. Aceste lucruri am tinut sa le intelegi astazi nepoate! Sunt sigura ca nu le-ai patruns inca samburele de intelepciune care-1 transmit, dar pe parcursul vietii o sa sti sa discerni BINELE de RAU si atunci ceea ce ti-am spus eu acuma vor fi componentele acelor lucruri.”
Si intr-adevar n-a sfidat pe nimeni, si a cautat sa puna in aplicatie spusele matusii sale. Pe aceste principii si-a intemeiat viata, casnicia si tot ce a facut in viata, singur sau alaturi de nevasta-sa, de care, aducandu-si aminte i se facu dor.
Gandurile-i zburau la prima despartire de ea, atunci cand, plecand cu trenul spre casa, a lasat-o in acel cinematograf, creand ilaritatea familiei ei, care nu stiau unde a disparut “curtezanul” iar el punandu-si o grea suferinta pe suflet.
Ajuns acasa – minte de copil – a crezut c-o va uita… Toata bucuria sosirii, a intalnirilor cu prietenii, cu satul, cu familia, nu i-au “luat” mai mult de doua zile, dupa care a inceput sa tanjeasca dupa Ea. Ca sa nu fie pus la “intrebari incrucisate” evita sa se mai intalneasca cu cineva. A devenit posac, retras si uneori chiar speriat, sa nu care “cumva sa-i citeasca” cineva gandurile. Te poti ascunde de multi, ii poti evita pe multi, dar de mama-sa care-1 cunostea prea bine, nu s-a putut ascunde. Ea-i simtea instrainarea si mutenia, ii cunoaste si cauzele si-si vedea fiul chinuit. Era constienta ca: “leacuri la inima nu-s” dar era de neimaginat, ca acum cand ar fi putut pune si el umarul la prosperitatea familiei, ca barbat, “sa-1 piarda”. A inceput prin a-i sugera ca, de fapt, nici localitatea lor nu-i chiar capatul pamantului”, chiar si aici, unde-i numai un sat, oamenii se iubesc, se casatoresc intemeindu-si familii, ca oriunde de altfel…
Todut nu era decis inca, de felul in care ar fi trebuit sa procedeze. Pana atunci daca mama-sa, 1-a pus in acel fel “in tema”, a considerat ca nu este nici rau nici deplasat sa-si recunoasca” concitadinii, care probabil nu sunt nici mai frumosi, dar poate nici mai urati ca-n alta parte. Totusi nu credea ca-i asa de simplu acest lucru, intrucat perioada cat au fost despartiti, relatiile lor s-au mai racit, existand o oarecare sfiala in reluarea relatiilor, cu vechii prieteni, cu vechile cunostinte. In ceea ce priveste fetele “de nasul lui” avea destule probleme necunoscandu-le le, temperamentele sau care sunt “genul lui”, ori care-1 accepta in “perimetrul ei” de influenta.
Cu baietii, erau alte probleme, acei baieti care erau cam de varsta lui, erau si ei pe la scoli, iar cei care aveau 1-2 ani mai mult, il cam priveau de sus.
Acum cateva saptamani, gandea Todut, n-avea nici-o problema, acum are un car intreg, plin si indesat. Si-a adus aminte de cel ce “se leaga la cap fara sa-1 doara”, el nu s-a legat dar capul a inceput sa-i vajiie. Se pare ca de prieteni, in adevaratul sens al cuvantului, nu putea fi vorba, concret ii ramaneau “grupele” de adolescenti si copii mai tineri decat el, intre varste avute si de el, cu toate ca Todut considera aceasta un pas inapoi in relatiile lui, dar daca doresti sa ai companie te multumesti cu ce ai. Problema aceasta-1 incomoda oarecum, problemele copiilor, probleme de care nu de mult a scapat si el de ele, de unele jenandu-se si acum sa-si mai aduca aminte, si culmea tocmai acestea erau si problemele la care tinerii lui prieteni “reclamau” raspunsuri ardente. Intr-adevar problemele lor erau deosebite, greu de exprimat, jenante sa fie redate. Au ajuns si ei sa le placa “anumite” mangaieri, le crestea par unde n-au crezut niciodata. Au inceput, nu sa se cunoasca ci sa se suspecteze, sa avanseze in unele stari, sa caute aprofundari. Detine-au secrete, care nu le-ar fi divulgat parintilor, dar unui prieten mai mare, parca ar fi mai preferabil.