Anton se văzu iar singur şi-şi continuă drumul prin oraş în speranţa aflării persoanei căutate. Unii ar putea întreba: de ce nu-şi telefonează înainte ca să se întâlnească? Nu dorea să facă acest lucru deoarece orice întâlnire fixată prin telefon agită, creează o stare aparte, se mai precizează şi ora, lucruri care ar putea îndepărta discuţiile de la scopul urmărit în asemenea convorbiri. Cu telefonul se fac afaceri, se discută la obiect, se precizează. El avea nevoie de observaţii pertinente pe marginea vieţii privite cât se poate de obiectiv. Încrucişându-şi drumurile se putea constata dacă asemenea probleme se vor putea amorsa, sau nu şi vor proceda cum vor crede de cuviinţă. În viaţa unui oraş există perioade de înflorire, de stagnare şi uneori de recesiune. Anton se plimba prin vechiul centru al Oraşului Cetate, unde cu treizeci, patruzeci de ani în urmă era parcarea birjelor. Cele circa zece birje satisfăceau ziua pe noii veniţi în oraş, iar seara serveau celor care se duceau la un restaurant, în vizită sau la diferite serbări. Cum nu exista numai un pod peste Săsar, Podul Viilor şi în diferite forme de provizorat podul pentru camioanele de la Dealul Crucii. Ca să vii de la gară la Terenul de fotbal a lui Dinamo Săsar, echipă pe atunci în Divizia A, ori la Mina Săsar, făceai cu birja aproape cinci kilometri. Echipa aceasta de fotbal, era o echipă de amatori şi a ajuns în prima divizie. Era a “Cartierului” Săsar, cartier încă neconstituit aşa cum acuma-l cunoaştem, cu toţii, aşa cum este el astăzi. Existau cele “zece case” şi fosta clădire a Şteampului, unde primeau locuinţe de adaptare la convieţuirea din oraş, cei care veneau din diferite sate ca să lucreze în “noile construcţii socialiste”. Locuitorii acestui capăt de oraş nu prea erau consideraţi băimăreni. Erau flotanţi şi-şi puteau dobândi statutul de orăşean numai în urma căsătoriei cu o persoană din oraş sau dacă era un specialist cerut de-o întreprindere care nu avea suficienţi specialişti. Cu toate acestea, cu ambiţie şi talent şi-au ”băgat” echipa de fotbal în”A”. Lucrul acesta a mobilizat ”organele locale” care s-au decis să-şi promoveze propria echipă de băştinaşi în divizie, MINERUL. Atunci cineva a dat un telefon şi echipa a fost “transferată” la Satu Mare care nu avea echipă de fotbal în divizia”A”. Am rămas surprins când FC-ul în anul 2001, a promovat în divizia “A” şi-a vândut locul din prima divizie Bacăului. Cineva a afirmat că aşa ceva nu s-a mai pomenit. După câte aţi văzut s-a mai făcut acest lucru. Ba mai mult, intrând Olimpia în “A” şi “Şepcile Roşii” căzând în “B”, Dinamo Săsar a fost cedată Clujului, apoi figura se repetă cu Braşovul, cu Bacăul şi la Piteşti se transformă în FC, practic pierzându-i-se urma.
Musafirii care veneau în Baia Mare prin gara oraşului, (acum acolo se află magazinul Maramureş), erau obligaţi să treacă prin Centrul Oraşului, de atunci. După care luau direcţia dorită, impusă de căile de circulaţie din acele vremuri. Caii birjelor băteau potcoavele de pavelele proaspăt aşezate, în ritm de trap.