Peste ani am aflat de ce era necesar acest lucru dar nu de la dânsul. Spunea mama că erau în primele luni de căsnicie. Vara, cald, era o dimineaţă de Duminică, dimineaţă când s-a hotărât tata, să se mai tolănească puţin prin pat. Nu şi-a dat seama cum s-au s-a derulat lucrurile deoarece, când a deschis ochii, lângă pat era un om căruia, într-adevăr avea de avea de-i restituit ceva bani, dar condiţionat de alte evenimente. Problema nu ar fi luat acest aspect dacă persoana respectivă n-ar fi fost un individ fără scrupule. Toate lucrurile privitor la acea afacere au fost stabilite de ale persoane prinse în acea afacere şi chiar şi termenii de rambursare, în cazul unei falimentări a afacerii respective. Individul, persoana despre care vorbim, probabil s-a răzgândit şi la o oră imposibilă, i-a venit să facă vizite. Modul cum s-a comportat individul, cuvintele injurioase, atitudinea lui în tot acest demers, te ducea la gândul că specimenul acesta merita să fie strâns de gât. Cu toate acestea reacţiile lui tata erau nule. După ce probabil s-a individul „s-a descărcat” ori poate şi-a dat seama că nu poate avansa cu nimic în demersurile sale, total nesatisfăcut a ieşit din casă acea persoană inoportună şi lipsită de educaţie, moment în care tata s-a pus pe înjurat de credeai că se va crăpa cerul. După terminarea acestui repertoriu, nu prea plăcut de auzit într-o zi când toată lumea se pregăteşte să meargă la biserică, după ce tata s-a mai liniştit, i-a povestit mamei, starea apatică în care a mustit şi de ce n-a putut să-i „ofere” individului acela ce merita. Era o impertinenţă crasă să faci asemenea lucru în casa altuia, dumineca înainte de slujbă, când ştie toată lumea că nu se vorbeşte de „ochiul dracului” şi apoi să mergi la biserică. Chiar şi discuţiile de duminecă după amiaza sunt doar de tatonare nu de afaceri. Toate acestea fiind spuse a „dezvăluit” lipsa lui de reacţie la impertinenţa respectivului individ. Seara dar mai ales în cursul nopţii i-a fost prea cald şi i-a venit ideea să-şi arunce pijamaua de pe el. În momentul când a apărut individul acela, el practic era în curul gol. În asemenea postură a trebuit să-i asculte toate cuvintele sale abjecte şi el nu prezenta, vizibil, nici un de fel de reacţii. De atunci s-a jurat să nu mai ajungă niciodată în situaţia de-a nu putea replica mai ales acelor persoane care meritau din plin „atenţia” sa. Cu toate că aici n-a fost vorba de pijama nici eu nu doresc să trec prin ce mi-a trecut tatăl meu. Deci…

Baia Mare la Sfânta Mărie Mare 2005

– Ascultă vântul. Ascultă vântul!
– De ce să ascult vântul? Se iţi nepotul.
– Dacă vine vântul, î-ţi va şopti ceva ce trebuie să şti şi tu. Altfel ce rost are să vină?
– Chiar, de ce vine vântul bunicule ?
– Marea lui sarcină, misiunea lui de bază, este să ne vestească iminenta apropiere a iernii. Sosirea vântului este o certitudine prin care suntem avertizaţi că va coborî Doamna Iarnă. Îl auzi?. Este învolburat. Se precipită, se macină cu toate că, nu numai aceasta este singura lui misiune. În şoaptele lui se găsesc toate poveştile lumii. Poveştile de azi, poveştile de demult, poveşti din totdeauna.
– Dar de unde ştie vântul atâtea poveşti?
– Vântul acesta, cu osebire acest vânt, ce se “împinge” din Ulan Bator, din Mongolia unde se formează acel anticiclon rece, un fel de Polul Frigului care ajunge până în ţara noastră. El nu este doar pentru ţara noastră ci pentru toţi care “beneficiază” de “şoaptele” dar mai ales de frigul constant care urmează de regulă imediat după acest vânt.
– Bunicule Ulan Batorul ăsta este dincolo de grădinile de sub dealul Margău?
– Oho, ho, ho, nepoate! Este vorba despre un oraş de foarte departe, undeva înspre Soare Răsare. De pe acolo de unde am primit culturile orientale: cultura chineză, japoneză, culturi bogate şi foarte bine primite de noi europenii. Există acolo popoare foarte vechi care au întemeiat dinastii, au făcut descoperiri despre care europenii nici nu ştiau că există în acele vremuri. Aşa cum îţi zic europenii de atunci nu-i cunoşteau pe contemporani lor asiatici şi câte minunăţii au făcut sau au descoperit ei. Abia după ce a călătorit prin ţinuturile lor Marco Polo au aflat mai multe despre acele popoare. De fapt, până atunci, habar n-aveam că ele există. Dar nu cu aceste lucruri doresc să te bat la cap. Dacă tu poţi ţine minte câteva lucruri, ţi-aşi spune că oamenii care zburau în spaţiu, cosmonauţii, acei care au făcut zboruri în jurul pământului, pe lună şi pe unde au mai fost, povestesc că unicul lucru realizat de mâna omului ce se vede din spaţiu, este Marele Zid Chinezesc. De acolo, de la Zidul chinezesc, puţin mai încoace înspre deşertul Gobi se formează acel anticiclon ce ne trimite vântul acesta care ne aduce iarna.
– Cum bunicule au făcut un zid mare şi nu i-au pus acoperiş?
– Ciudată întrebare nepoate. Cine l-a făcut, l-a făcut cu gândul să se pitească după el, să nu fie văzuţi şi de cumva se va putea, alţi oameni străini de ţara lor, să nu le-o cotropească.
– Atunci de ce l-au mai făcut dacă nu este casă? Cum faci ziduri mai mari ca ale casei, ca să te ascunzi şi nici nu le pui acoperiş?
– Nu toate adăposturile, nu toate ascunzătorile, sunt case. Unele au alte înfăţişări.

– Şti ce bunicule. Pe mine nu mă interesează zidurile care nu sunt case. Mă duc să mă joc. Şi plecă nepotul la un prieten să “bată” un meci pe calculator. Bunicul a rămas fără companion. Cum programele la televizor la acele ore erau mai mult reclame, bunicul băiatului, a considerat mai sănătos un “pui de somn”. Spera ca măcar acum, de această dată, să nu se potrivească zicala cu: “socoteala de acasă care nu se potriveşte cu cea din târg” ? Numai că nu trecu mult timp şi nepotul întră în casă val vârtej cu băiatul cu care a crezut că “vor bate meciul”.
– Bunucule, bunicule, îl zgâlţie nepotul, hai scoală că a venit şi Sandu “să asculte vântul”!
– Şi mă rog, de când îl interesează pe Sandu vântul?
– Şti bunicule, Sandu are maus-ul fabricat în localitatea în care ai zis tu… cu …ciclonul…
– Măi puiuţ pe acolo chiar că nu se fac maus-uri. Dar de ce credeţi voi că a fost făcut acolo?
– Păi scria pe el UE.
– Poate C.E., nu?
– Aşa, dar parcă localitatea ce ai spus-o aşa avea iniţialele.
– Nu erau aşa. Eu vorbeam de Ulan Bator. Or UE înseamnă Uniunea Europeană sau CE –comunitatea europeană. N-au trecut nici zece minute şi n-ai reţinut nimic din ce ţi-am spus. Ce rost mai are să-ţi spun ceva! Nelu, prins cu “mâţa în sac”, se apropie de bunic şi-i şopteşte la ureche: ”bunicule te-m lăudat lui Sandu cât eşti de deştept şi acum vezi ce-mi faci? Hai te rog spune-ne ce “şopteşte vântul” să audă şi el.
– Bine, bine, dar să nu mai uiţi ! Vântul acesta care vine din pustiul Gobi, de pe la Ulan Bator trece şi prin Ferneziu. Sunt dovezi certe că de câţiva ani chiar se opreşte pentru câteva zile în Ferneziu şi apoi cu un nou avânt, spală toate câmpiile şi toţi munţii de căldură lăsându-şi mantia albă de zăpadă peste Ardealul nostru drag.
– Bunicule dumneata chiar crezi că vântul care vine din Gobi se opreşte în Ferneziu. Da ce el ştie unde-i Ferneziul, cartierul acela care nici gară nu mai are? Bunicule cred că vrei să mă faci de râs înaintea lui Sandu. Vântul Ferneziului! Bunicul băiatului fără a face caz de replica nepotului continuă:
– Când am auzit şi eu prima dată povestea aceasta am crezut că persoana care mi-a spus-o doreşte să mă ia peste picior, ori să mă “paseze” ca pe o “bomboană agricolă” Ne putând suporta lucrurile indecise am plecat eu la Ferneziu, să lămuresc cum stau lucrurile pe acolo. Culmea era că omul avea dreptate în tot ce mi-a povestit el. Vântul se oprea în Ferneziu!
– Hai bunicule, cum se oprea vântul în Ferneziu? Şi de ce îl făcea pe el să se oprească acolo bunicule?!
– Pe vremuri, în perimetrul oraşului Baia Mare existau mai multe cinematografe. Chiar în oraş erau cinematografele: Minerul, Flacăra şi I.C.Frimu, 1Mai era în Ferneziu şi unul în Baia Sprie. De câtva timp cel din Ferneziu a început să se deterioreze, să se distrugă, şi chiar să se prăbuşească.