Friday, April 10th, 2009 | Scriitor:

– Ascultă vântul. Ascultă vântul!
– De ce să ascult vântul? Se iţi nepotul.
– Dacă vine vântul, î-ţi va şopti ceva ce trebuie să şti şi tu. Altfel ce rost are să vină?
– Chiar, de ce vine vântul bunicule ?
– Marea lui sarcină, misiunea lui de bază, este să ne vestească iminenta apropiere a iernii. Sosirea vântului este o certitudine prin care suntem avertizaţi că va coborî Doamna Iarnă. Îl auzi?. Este învolburat. Se precipită, se macină cu toate că, nu numai aceasta este singura lui misiune. În şoaptele lui se găsesc toate poveştile lumii. Poveştile de azi, poveştile de demult, poveşti din totdeauna.
– Dar de unde ştie vântul atâtea poveşti?
– Vântul acesta, cu osebire acest vânt, ce se “împinge” din Ulan Bator, din Mongolia unde se formează acel anticiclon rece, un fel de Polul Frigului care ajunge până în ţara noastră. El nu este doar pentru ţara noastră ci pentru toţi care “beneficiază” de “şoaptele” dar mai ales de frigul constant care urmează de regulă imediat după acest vânt.
– Bunicule Ulan Batorul ăsta este dincolo de grădinile de sub dealul Margău?
– Oho, ho, ho, nepoate! Este vorba despre un oraş de foarte departe, undeva înspre Soare Răsare. De pe acolo de unde am primit culturile orientale: cultura chineză, japoneză, culturi bogate şi foarte bine primite de noi europenii. Există acolo popoare foarte vechi care au întemeiat dinastii, au făcut descoperiri despre care europenii nici nu ştiau că există în acele vremuri. Aşa cum îţi zic europenii de atunci nu-i cunoşteau pe contemporani lor asiatici şi câte minunăţii au făcut sau au descoperit ei. Abia după ce a călătorit prin ţinuturile lor Marco Polo au aflat mai multe despre acele popoare. De fapt, până atunci, habar n-aveam că ele există. Dar nu cu aceste lucruri doresc să te bat la cap. Dacă tu poţi ţine minte câteva lucruri, ţi-aşi spune că oamenii care zburau în spaţiu, cosmonauţii, acei care au făcut zboruri în jurul pământului, pe lună şi pe unde au mai fost, povestesc că unicul lucru realizat de mâna omului ce se vede din spaţiu, este Marele Zid Chinezesc. De acolo, de la Zidul chinezesc, puţin mai încoace înspre deşertul Gobi se formează acel anticiclon ce ne trimite vântul acesta care ne aduce iarna.
– Cum bunicule au făcut un zid mare şi nu i-au pus acoperiş?
– Ciudată întrebare nepoate. Cine l-a făcut, l-a făcut cu gândul să se pitească după el, să nu fie văzuţi şi de cumva se va putea, alţi oameni străini de ţara lor, să nu le-o cotropească.
– Atunci de ce l-au mai făcut dacă nu este casă? Cum faci ziduri mai mari ca ale casei, ca să te ascunzi şi nici nu le pui acoperiş?
– Nu toate adăposturile, nu toate ascunzătorile, sunt case. Unele au alte înfăţişări.

Category: asculta vantul
Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.