Mi-am dat seama ca el cumva se impingea prea tare in mine. Simteam ca ma rupe. Am facut cum am putut si am fugit acasa. Doua saptamani am fost bolnava. M-am dus si la un medic si de-abia m-am facut bine. Doctorul mi-a explicat ca “organul lui” este mai mare decat este normal si asta poate distruge o femeie. Zicea ceva de elefant, nu mai stiu ce. Destul ca pentru mine a fost o grea incercare si de-mi pare rau de ceva, este faptul ca mi-am jignit barbatul pentru “elefantul asta puturos si had”.
– Dar cu Neta, de ce v-ati “paruit” in piata?!
– Neta plecase dupa mine la Achim. Ea era o fiinta posesiva “pe aceste” lucruri. Ii era frica sa nu-i iau “elefantul” cu care am avut si eu odata o slabiciune…dar de care m-am lecuit repede. Acum…Dumnezeu s-o ierte. Ceea ce si-a dorit…a avut…cu toate ca aceea i-a fost sfarsitul. Biata fiinta omeneasca, supusa ispitei…
– Interesante-s ispitele acestea si greu ne mai putem abtine. Dar ce groaznic sfarsit a avut sarmana femeie, neputandu-si domina instinctele. Atunci probabil se spune: “ca dai cinstea pe rusine”…Nu? interveni Mircea.
– Ce sa-i faci, asa-i omul…supus greselilor, ispitelor, confirma Andrei.
– Ne-om “trage” catre casa. Noi cand ne mai intalnim, Andrei?
– Sa fiu sincer, nu prea stiu. La noi este “varf de sarcina” la constructii, dar ramanem “pe telefon”…Bine?
– Bine. Atunci…te las. La revedere, Andrei.
– Numai bine, Mirceo!
M-am despartit astfel de prietenul meu Andrei, care in trei zile cat am putut sta impreuna, nu mi-a permis sa-mi scada tensiunea sub 180. Fiind langa el, uneori am simtit ca parcurg etape din viata lui si el. Nu uit ca prima oara l-am prezentat ca prieten si abia acum pot sa spun despre el acest lucru, cand, mai bucuros sau mai putin bucuros, mi-a dezvaluit crampeie din viata lui, cu necazurile si implinirile sale, cu lucruri incredibile, dar niciodata n-a uitat ca e om. Mi-a umplut viata si, de ce sa mint, m-a impresionat deosebit de mult. Ceea ce eu regret este ca, nu de putine ori, a avut nevoie de un prieten si atunci nimeni, nici din intamplare, nu se afla langa el. Cu toate ca psihicul ii parea labil, al cui n-ar fi fost daca ar fi trecut prin atatea, am convingerea ca este un caracter destul de hotarat si in viata n-a sovait. Abia ne-am despartit si mi-e dor deja de el. Au trecut cateva saptamani si nu l-am putut “prinde” la telefon. Timpul se scurgea dupa legile lui. Intr-o zi cautam pe cineva pe strada “Aurel Vlaicu” cand o auto “Volvo”, numai cu putin ca nu “m-a strans” de parapetul care margineste soseaua. Am deschis gura sa urlu, sa ma auda, sa ma vada, sa-i torn un potop de injuraturi cand, de la volanul masinii, imi face cu mana, nimeni altul decat Andrei. Langa el, in cabina, mai erau inca doua fiinte, care din descrierea lui, nu puteau fi altcineva decat fiica si sotia. Si ele mi-au facut cu mana. Deci familia s-a reintregit, s-au impacat. M-am bucurat pentru el, bucurie care avea si o nuanta de tristete. Credeam ca prietenia noastra s-a cimentat si ma vad singur ca un harb gol. Se pare ca in acesta lume nu se poate aduce fericirea pentru toti si pentru toate sufletele…Poate-i randul sufletului meu sa se chinuiasca, sa se chirceasca…Un timp n-am mai avut nevoie de nimeni.