Aici, în acest loc, a fost şi Dan Deşliu care cu acea ocazie a scris o carte de poezii “Drumul spre cer”, poezii în care deplânge acel tragic accident care a curmat viaţa mai multor ortaci printre care şi a Floricăi. Am citit acele poezii care mie nu mi-au părut că pot fi dedicate Floricăi. Sunt cam artificioase, cam festivitiste şi nepotrivite unei femei simple dedicată muncii în mină iar timpul ce-i mai rămânea, şi-l dedica familiei, pruncilor. Acum, prin tine, am adus la mormântul ortacilor noştri şi un prozator. Cine ştie ce mai iese?”. “Ai face bine să-mi spui dacă, de fapt, mai ai şi alte gânduri pentru care m-ai adus aici?”.”Vezi tu eu mă pensionez, cum zic ai noştri: mor în grafic, dar acesta-i un cimitir al nostru. Acesta-i unul dintre cimitirele noastre. Aş vrea să spun, dacă m-ar auzi “acei pe care i-am făcut Mari”, numai prin voturile noastre, ei nu au sau nu etalează, nici-o calitate în plus să merite acest lucru. Acei care n-au avut şi n-au nici acum nici-un fel de plan, ori vre-un proiect de dezvoltare cât de cât al ţării, ei şi acum ca şi în alte dăţi, fac doar ce alţii le spun. Ei acum, aşa cum numai mintea lor poate concepe, s-au gândit să ne întoarcă binele oferit de noi, să ne restituie binele făcut votându-i, ca dânşii să fie cine sunt. Domniile lor au considerat că am muncit prea mult şi prea greu, de aceea s-au apucat să ne închidă minele. Sunt absolut sigur, că nu cunosc şi efectele spirituale şi morale ale închiderii minelor. Ca şi în marile momente istorice, şi aici, cu un singur creion, ne-au rupt posibilitatea de-a ne plânge morţii noştri la datorie. MORŢII NOŞTRI CARE NU SUNT CONSIDERAŢI EROI şi care nu au avut, iar de acum este absolut sigur, că nu vor mai avea niciodată la cap o cruce şi pe mormânt o floare. Adeseori vine pe aici un ortac sau altul, cu lampa lui aprinsă, trimiţând Domnului o rugă pentru cei jertfiţi. Poţi oare să-ţi imaginezi cumva o mai mare aberaţie. Ce poţi să explici copiilor celor morţi, de ce părinţii lor nu au morminte?! Există vre-un cod care să catalogheze asemenea fapte?! Să-ţi interzică un peregrinaj la locul unde s-a scurs sângele din ortacul tău?! Din fratele sau tatăl tău?!
Colivia, apoi trenuleţul, ne-au scos afară din mină şi ne-am despărţit cu grozăvia gândurilor nerostite. Până acum s-au făcut fel de fel de nedreptăţi oamenilor dar cu morţii nu s-a războit nimeni. Se pare că nu mai avem nimic de pierdut. Sorin se ridică, dă mâna cu Iustin şi pleacă fără să mai deschidă gura. .La cele povestite într-adevăr nu mai este nimic de adăugat, doar poate o tristă remarcă a poetului Şiman I ;
– Pe şantiere –la cherem.
– Tot la bătaie, înhămaţi,
– Ţinând tranziţii, încheiem
– O viaţă de …sacrificaţi.