Minerii sunt împreună cu familiile doar o jumătate din ceea ce este o zi. În restul timpului, din partea familiei ei n-au nici-o ştire, nu-i poate proteja în caz de nevoie, nu-i poate ajuta dacă-i necesar. Pentru mineri, aceste cerinţe sunt de-a dreptul imposibil de materializat. Aceste lucruri perpetuu dorite dar niciodată realizabile, nu se mai întâlnesc în nici-o altă profesie. La alţii nici măcar nu se pune o astfel de problemă. Devine de nesurmontat, chiar şi o banală informaţie despre “ai lui”. Poate că o astfel de viaţă să creeze şi asemenea comportamente, după cum şi tu ai auzit fel de fel de apelative, adresate lor.
– Sincer să fiu până acuma nici pe mine nu m-a interesat nimic despre breasla asta. Ce-o fi de acum încolo om mai vedea. Cert este că ai apărut tu şi ai umplut Cenaclul de “ortaci”. Nu ştiu dacă a mai scris cineva despre mineri în afară de popa cela de Agârbiceanu, că numai voi pricepeţi ce-i de văzut la ei.
– Adineaori ziceai că nu te interesează nimic despre mineri, dar despre ei au scris mulţi şi au scris cu atât mai frumos cu cât au stat mai mult între ei, sau dacă au lucrat în mină, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Şiugariu, a lui George Maria Banu, a lui Lucian Giorgiu ca să nu spun numai despre acei din zonă. Un caz aparte sunt poeziile lui Karol Wojtyla, actualul Papă, care şi-a aplecat harul şi sufletul către aceste fiinţe deosebite care sunt minerii. Mie, în special, îmi place modul realist folosit de scriitorii englezi care au ilustrat vieţile minerilor, foarte uman şi crud în acelaşi timp, am putea spune natural, nimic prelucrat.
– Tot îmi spui despre mineri ăştia că-s nişte fiinţe deosebite. Sorin se uita la Iustin şi vedea că acesta parcă se trezea şi dacă la-nceput era arogant şi zeflemitor acum parcă a devenit conciliant.
– Corect ar fi să zici:”că şi eu spun”, deoarece confirmă acest lucru oameni mult mai importanţi şi însemnaţi decât mine. Actualul Papă, fiindcă tot l-am mai citat adineaori, după terminarea studiilor la Roma, primul său pelerinaj l-a făcut în Franţa la o comunitate de mineri. Apoi, în memoriile sale, despre munca şi viaţa petrecută între minerii din carieră şi muncitorii de la fabrica de textile-vopsitorie spune că:”a fost perioada cea mai frumoasă şi utilă din viaţa lui, pentru care le va purta continuu recunoştinţă”. Din aceste rânduri cred că eşti edificat că aceşti truditori ai minelor, cu toate că se adaptează şi respectă cerinţele sociale, prin restricţiile impuse de profesie, dobândesc unele calităţi aparte care, în final, ne vor obliga să-i preţuim, aşa cum trebuie preţuit de altfel fiecare om. Iustin interlocutorul de acum al lui Sorin, părea că i-au trecut “cele rele” şi era sincer în discuţie, ba am putea zice, interesat.