Acest lucru l-a făcut pe Sorin să uite că aşteptarea prietenului se prelungeşte şi să abordeze discuţiile cu Iustin ca şi prieten, aşa cum se şi considerau. După schimbări de veşti şi informaţii, de când nu s-au văzut, Iustin abordează o temă de această dată nu cu zeflemea, ci din curiozitate sau poate necunoaştere. Cum am mai spus, în scrierile lor, acei care au acest tip de “hobby”, au mai abordat uneori şi teme comune, dar interesul în “scriitură” era să nu li-se întretaie nu numai scrierile, ci mai ales ideile care pentru unul ce deţine o documentaţie mai “subţire” devine total bulversat de ori ce conexiune. Poate să fi încercat şi Iustin “ceva în domeniul miner”, poate doar “acroşa” vre-o idee, cert este că l-a rugat pe Sorin să-i spună :”când a fost ultima dată-n băi?”. Sorin se gândi puţin şi-i spuse:
– Sarcinile mele diurne de-a avea “intrarea în mină” s-au estompat de mult. Cum ştii nici şcolile de profil miner nu mai există. Pe atunci, cu elevii acelor şcoli, făceam diferite vizite sau controlam modul de frecventare şi realizare a graficelor de rotaţie de către elevii care efectuau practica-n subteran, lucruri care astăzi sunt de domeniul amintirilor. Nu de multă vreme un coleg de breaslă s-a “pensionat” prin restrângere de activitate. La ultima lui intrare în mină m-a rugat să-l însoţesc. Atunci am fost ultima oră, adică de vre-o trei săptămâni.
– Da şi cum a fost ?
– Dacă timpul îţi permite pot să-ţi istorisesc această “privire de adio” a colegului meu care ar putea fi ultima “intrare în mină” şi pentru mine.
– Te rog Sorin. De fapt nu ştiu de ce te tot opreşti. Lasă faptele să se scurgă .
– Fostul meu coleg Costin mi-a “aruncat” invitaţia în stilul dulce mineresc:”Te-ai boierit, nu mai vrei să ştii cum mai trudesc oamenii de pe aici. De nu-ţi-i ruşine cine ai fost, ori dacă crezi că nu-i prea înjositor gestul să-ţi vezi foştii ortaci care încă mai sunt, şi cum mai arată băile acum, de vrei să le dai un “noroc bun”, hai poimâne să te bag în băi”. Eu ce să spun? Că: nu mă aşteptam la această invitaţie. Am primit invitaţia cu promisiunea că dimineaţa la şase voi fi la vanglu.(vagonetul pentru transportul personalului în subteran). Aşa cum am stabilit am intrat în mină. La puţ erau foarte puţinii mineri încă activi care m-au mai cunoscut şi mă salutau cu “noroc bun” dându-mi cu capsula unde se montează becul la lampa portabilă, peste cască. Aşa cum se întâmplă, în asemenea cazuri, rumoare “ca-n Caragiale”, căruia Costin i-a pus repede capăt: “feciori eu l-am adus în băi, eu trebuie să-l scot întreg afară, aşa că-i pe foaia mea de acord, voi vedeţi-vă de-ale voastre”. Cu părere de rău că n-au mai putut prelungi “glumele” ritualice, minerii mei, intrau în colivie pentru a coborî în adâncile şi mai puţin adâncile orizonturi.