Tuesday, March 31st, 2009 | Scriitor:

Daca totusi prin absurd le-ai putea indeplini macar acum aceste dorinte de-o viata, ti-ai da seama ca de fapt ai adancit si mai mult ranile sufletului, a amintirilor. in aceasta noua viata unde el nu are si n-a avut niciodata radacini, nu se va adapta, se va simti in plus, va avea continuu senzatia ca toti ceilalti stiu ceva ce el nu va sti niciodata, ca toti oamenii comploteaza la spatele sau, ajungand la concluzia ca nici aici nu-i de el… Dincolo n-a dorit sa fie, aici nu-i este locul, unde-si mai poate afla linistea? Poate in singurul loc, unde vom fi chemati pe rand, unul cate unul…
in aceasta viata, nu de putine ori ai si satisfactii. Ai facut o munca ce ti-a adus satisfactii, ai muncit cu spor, realizand ceva… o casa, un lucru care pretuieste mult pentru tine, o casnicie fericita, un copil reusit, poate chiar mai multi, o eventuala achizitie considerata minunata. in acest caz, punand in balanta dorintele, pe deoparte si realizarile acestora. in cealalta parte, reiese in final o viata framantata, viata unui suflet de pe acest pamant. Zbaterea noastra, de cele mai multe ori nu-i singulara. Alaturi de noi se mai zbat si batranii nostri, parintii nostri, profesorii nostri.”
Adevarate sun toate aceste “spuse” ale colegului, dar numai cine a circulat prin Bucuresti si-a dat seama ca, intreband un bucurestean, cum poti sa te deplasezi sa ajungi la o anumita adresa, constati cu stupoare, ca el nu-ti raspunde cum ar trebui sa procedezi tu ca sa ajungi acolo, ci iti expune cum procedeaza el, ca sa ajunga acolo…
Cu alte cuvinte, cum stie el, ce cunostinte are el in acel moment, despre mijloacele de transport din Bucuresti….
Tot in acest fel, multi parinti, multi profesori isi indruma copiii dupa calificarea lor, dupa deosebita experienta a vietii lor, sfaturi care copii, tineri, aproape ca le “destainuiesc” ca-i plictisesc cu ele, cu asemenea sfaturi, de “viata”, care sunt de fapt: trairile parintilor, ale profesorilor, ale… sfaturi care ei considera ca nu le sunt de nici un folos. Ce nu stiu acesti “atotstiutori” ca de cunostintele lui de viata, medicale sau tehnice, de reactiile lui, in unele momente ale vietii, pot prelungi, ori salva, viata celor dragi, copii, sotie, prieteni. Tinerii ar trebui sa-si de-a seama ca cel mai important lucru in viata este, valorificarea cunostintelor primite, de la ori cine si exploatarea lor la maximul, pentru a realiza unele randamente in varii domenii. E trist cand un tanar nu-i constient ca un parinte sau un profesor care “a invatat sa invete” ii poate mult usura zilele vietii, si viata insasi nu-1 va putea “prinde” pe picior gresit, va fi pregatit.
Cu toate acestea, problemele tanarului, pleaca de la el, de la cunostintele lui, sanatatea lui, de la averea lui, temperamentului lui si capacitatea Iui, posibilitatile lui in felul de-a angaja o anumita lucrare la un moment dat. Posibilitati care aproape niciodata nu sunt la fel cu precedentele, sau cum a invatat, de la cine a invatat.
Chiar daca “dascalul” si “ucenicul” pleaca de la aceiasi parametri, rezultatele ar fi diferite. La inceput ar castiga experienta, cu timpul si cu noi cunostinte, va castiga tineretea.
Asa ne zbatem si intr-o casnicie, langa o fiinta care ne este sot si, dupa zeci de ani de coabitare, ne dam seama ca inca nu ne cunoastem pe deplin. Cum sa ai atunci pretentia, ca sa fim intelesi sau “copiati” de proprii nostri copii, in educatia ce le-o facem si-n indrumarile ce le dam, cand noi, dupa anii traiti impreuna, considerand ca unele lucruri sunt intr-un fel, constatam cu stupoare ca sunt… altfel. Aceste bulversari ale vietii, te duc uneori la gandul ca ti-ai ratat viata. Ca lucrurile nu stau chiar asa o dovedesc realizarile tale de pana atunci. Nu esti un ratat social; ci doar un ratat al propriului EU. Un ratat intim, care, in momentul in care si-a dat seama de acest lucru, cu sufletul unui om care a suferit o pierdere ireparabila, cauta sa-si impinga zilele cate i-au mai ramas de trait, in indiferenta. in nimicnicia in care-a trait.
Sa fi ajuns si el, sa nu fie capabil sa-si inteleaga propriul copil? se tot gandea Todut, dupa ce recapitulase mental peroratia colegului, astazi pensionar. Oare deja ajunsese un refulat in viata copiilor? S-ar fi putut ca incidentul de la ora de dirigentie sa nu-i fi permis o judecata limpede a situatiei create la el acasa…
Acolo, materialul ce trebuia expus, s-a frant la jumatate… Initial intentiona sa faca o expunere de vreo 20′, interesul pentru aceasta tema, in acel moment, fiind oarecum mai aparte, situatie creata si de faptul ca ora era “deschisa”, l-a facut pe Todut sa renunte la “expunerea libera” si sa-si pregateasca un material foarte documentat, material care s-a bucurat de o buna audienta, daca directorul adjunct n-ar fi intervenit asa… Elvira l-a “sunat” si si-a prezentat scuze, in numele ei si a directorului care, afland de ora ei in ultimul moment, n-a mai putut reprograma sala si clasa respectiva. In final, l-a rugat frumos sa vina si sa-si termine expunerea poimaine.

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.