Friday, June 19th, 2009 | Scriitor:

PORCUL ŞI MISTREŢUL

Un porc ce nu s-a menţinut stăpân

La teica din ograda părintească,

S-a dus aiurea să-şi găsească

Un smoc de mac, de cânepă sau fân.

„Am fost naintea ta recunoscut!”

I-a grohăit mistreţul din cărare,

Scăpat de vânători cu-o tolbă-n care

A dat de bunătăţi şi-i vesel, c-a băut.

Domesticul, sălbăticiunii-i zice:

„ E fără noimă lumea-n cap, amice,

Când patimile n-au hotar, socot… ”

Mistreţul îi mai grohăie o dată:

„ O lume ce-i din veci-de veci

drogată

Ambrozie vrea, nu şi antidot!”


EPIGRAMA – MĂR CU TÂLC

Grădina raiului mai e ispită,

Adami şi Eve-n tihnă s-au prăsit,

Ca mărul, epigrama-i fruct oprit,

Dar indrăzneţii-şi fac „ afacere

vestită “.

In breasla lor, românii, îşi dedică

Frumoase fructe, după sex şi har,

Şi ies, cu haz, din cadrul bugetar,

Cu gust aparte, prompt la o adică…

La pomul lăudat, ca în zicală,

E loc de traistă nudă sau cu fală

Şi nu se lasă nimeni oţărât.

Da-n toamne multe face-şi loc o

frică:

Ai vrea s-apuci, ca o plăcere mică,

Un măr de Bucureşti… să-ţi stea

în gât!


Nu înseamnă că, dacă te-ai ars încercând să rezolvi o problemă, implicit ai fost şi un

pârlit.

Un cuplu “ideal”

Vulpoiul lâncezeşte,

Consoarta păcăleşte…

Interviu

– Doamnă, soţul dumneavoastră este un mare artist, desigur are şi nişte capricii, ce părere aveţi?

– Despre ce?!

– Despre capriciile lui…

– A… nicio problemă. El cu ale lui, eu cu ale mele.

Ioan Şiman

Puteti urmari raspunsurile la acest articol RSS 2.0. Both comments and pings are currently closed.

Comments are closed.