Chestiunea era ca francezul murea de curiozitate ce puteau ei doi discuta, atat de interesant ca se puteau “intretine” singuri, neavand nevoie de juriu. I-a rugat sa-i primeasca si pe ei, sa auda povestile lui Todut care se pare ca isi castiga audienta. Cu scuzele de rigoare, Todut a inceput sa le prezinte momentele prin care trecuse in acea zi. Cu aceasta ocazie, Todut a facut o riguroasa dare de seama asupra etapelor de parcurgere a lucrarilor miniere vechi de mai bine de o jumatate de secol. Nu s-a sfiit sa puncteze si faptul ca “fratele” hontului, a vagonetului de lemn, se afla intr-un muzeu din Occident…
Dupa aceasta lunga disertatie, atmosfera s-a destins si au trecut Ia discutii particulare, care cuprindeau mai putini membri intr-un grup. Intr-un tarziu, terminandu-se banchetul, musafirii le-au multumit cu totii, satisfacuti, au plecat spre casa.
Inainte de plecare, francezii i-au oferit Mareei un tom de carti bibliofile ale lui Zola, lucru care a avut darul s-o incante placut pe Mara. S-au intors acasa bucurosi, ca doi oameni fericiti si multumiti.
– Mara, azi este vineri si tu m-ai invitat la restaurant. Ce-ai spune daca in dorinta mea de revansare, mi-as permite si eu sa-ti fac o invitatie la un restaurant?
– Daca asta doresti tu, de ce nu? Si tot la R.F.N?
– Tot, daca tu vrei. Daca n-or avea locuri, vom merge la “Ardealul”.
– Dar asta presupune ca si maine vom fi ocupati.
– Nu vreau sa-ti spun cat de putin suntem impreuna, dar la un restaurant nu-mi mai aduc aminte de cand n-am mai fost. Noroc cu banchetul francezilor, altfel uitam ca mai exista si restaurante pe lume! Si unele chiar selecte cum e si acest R.F.N. particular.
– De, asta cam asa este, completa Mara.
Sambata seara, cei doi proaspeti cunoscuti ai chelnerilor, s-au prezentat la acelasi local, la o masa festiva, cu lumanari, cu o atmosfera intima, ce mai, tot tacamul si cu tot tam-tam-ul obisnuit in asemenea cazuri. Todut si Mara erau in forma si in timpul consumarii aperitivelor, printr-un vals celebru, muzica i-a invitat la dans. Din acel moment am putea zice ca servirea mesei alterna cu reprizele de dans. Atmosfera era minunata si ei, de asemenea, se simteau foarte bine. Dupa ce au mai obosit ori poate doar muzica discreta sa fi creat monotonia, au inceput sa mai si intarzie la masa, sa mai discute intre ei, sa se mai sicaneze cu cate-o vorba. Primul provocator de discutii a fost Mara.
– Auzi, tu mi-ai spus ca in tineretea ta ai discutat cu mai multe fete, tot asa de tandru si bine intentionat erai cu fiecare? N-ai vrea sa-mi povestesti si mie despre vreo cunostinta de-a ta, din tinerete? Cam cum abordai tu pe atunci problemele acestea? De fapt, curiozitatea mea este: cum era modul tau de de-a face cunostinta. Si mai ales cum va desparte-ati? Sper ca intr-un mod civilizat, nu?
– Draga mea, te ascult cu placere si tot cu placere-ti voi da si raspunsurile dorite.
– Te ascult draga, crede-ma cu mult interes, intrucat intuitia mea de femeie ma avertizeaza ca-i ceva deosebit…
– Sa n-o luam chiar asa! Daca doresti sa-ti spun, iti spun, daca nu atunci nu-ti povestesc nimic, si o sa putem vorbi despre altceva, fara sa ne pierdem buna dispozitie, intrucat se stie ca de regula amintirile tineretii uneori pot jigni, pot distruge o buna dispozitie intre doi soti.
– Ai dreptate, dar nu stiu de ce acuma-mi doresc o asemenea poveste.
– Mara, in vocea ta simt ceva inflexiuni, care nu-mi plac, doar daca tii cu tot dinadinsul sa ne certam!…
– Nu fi prostut, probabil ca in cazul acesta auzul tau iti joaca feste… Am eu o asemenea predispozitie sa aud o astfel de destainuire din gura ta. De ce, ori pentru ce, iti voi spune mai tarziu… dar acum ti-as asculta destainuirile despre fostele tale cunostinte din tinerete. Poate, in acest moment, si tu te gandesti pe unde vor fi ele, ce mai fac, cum vor fi aratand ele acum?… Dar de ce s-o intindem? Te rog sa-mi spui o amintire cu una dintre ele!
– Bine, draga, zise Todut, si cu destula neincredere incepu sa povesteasca. Era pe vremea cand inca mai lucram in localitatea mea de bastina, de fapt, chiar in primele luni de munca. imi doream nespus de mult sa am o bicicleta. in acelasi timp exista in satul nostru o adevarata febra a mijloacelor de transport.

Legat de acest lucru, fratii mei, cand au avut copii s-au gandit ca cel mai frumos dar ce-1 pot oferi propriilor copii, ei nebeneficiind de-o copilarie prea indestulatoare, in timpul razboiului si imediat dupa el, s-au gandit sa le ofere si creeze o cat mai lunga copilarie. Nici aceasta n-a fost o solutie viabila, intrucat unul dintre ei, au un copil de… 31 de ani, care… inca-i mai place copilaria, prefera sa fie copil… cu avantajele ce rezulta din asta. Cu toate acestea, nici ei nu considera ca au gresit in educatia lui. Asemenea lucruri au mai patit-o si altii, carora evident le este rusine sa recunoasca, mai ales ca uneori au probleme deosebite. Crezi ca acesti copii sunt mai rai ca altii? Nici vorba, dar, fiind tot timpul socotiti ca niste copii, cocolositi, ocrotiti, s-au obisnuit sa nu mai faca nimic, sa astepte totul de la parinti.
Exista si alta varianta de parinti, care tot timpul se lupta din rasputeri ca odrasla lor sa aiba tot ce ei n-au avut, naravindu-si copiii, care se obisnuiesc foarte repede cu cei care s-au bagat singuri de sluga la ei, nemaiavand alta preocupare decat sa profite din plin, cheltuind tot ce pot cheltui, nu se Impacienteaza ce-or avea parintii la batranete.
As mai reveni la ceea ce-am mai spus cu putin inainte, nici acestia nu sunt mai rai ca altii, si nici ei nu au nici-o vina de patimirile noastre, din nefericita noastra copilarie, dar este absolut sigur ca nu ne vor intelege, fiind viata traita de noi si nu de ei, cu toate ca poate uneori am dorii sa avem din partea lor putina intelegere, sau macar sa se straduiasca sa ne inteleaga, fiindu-le, in final PARINTI, nu?
Sunt si parinti care incearca ei sa-i “lamureasca”, reluand la nesfarsit aceeasi placa, care, in final, nu duce la nimic altceva decat la tracasarea celor ce sunt obligati s-o asculte.
Nu-i poti pretinde unui copil sa stie ce era in razboi, daca nici istoricii nu au reusit sa sintetizeze acest subiect? in schimb cand viata mai “arunca” cate-o problema care are oarecare asemanare cu unele intamplari ale fostelor noastre copilarii, se mai poate face cate-o paralela cu “trecutele” vremi, la actualele realitati, ceia ce ar face-o mai usor de inteles pentru tineri. Poate asa-i vom convinge ca “spusa” noastra nu-i o fabulatie, si nici nu “luptam” pentru impresionarea artistica a auditoriului.
Un adevar real, este, ca in aceasta avalansa de tehnica informationala si posibilitati de tehnica de informare, practic nelimitate, este greu sa-ti impresionezi progenitura. Fostele noastre intamplari din copilarie nu-i impresioneaza deloc, neexistand nici cadrul martor de desfasurare, de atunci, ei nu-1 pot recepta. Pe ce trebuie sa ne bazam mai mult este credinta si disciplina si… sa ni se acorde putin timp de ascultare… daca se poate in acest scurt timp, copiii… sa nu-si anihileze… proprii lor parinti…
Si aici mai genereaza o problema, toate acestea trebuiau incepute cat se poate de “devreme”, in varsta, ca ele sa devina obisnuinta in familie. Dar cel mai greu este ca in probleme de educatie, atat mama cat si tata sa aiba aceiasi parere. De aici isi trage seva si puterea copilul neascultator. Noi l-am alimentat cu lucruri indecise si el le va sti racola in folosul sau.
De la revolutie, tot mai des se pune problema de-a folosi sau nu metode coercitive
in educatia copilului.
Daca incepem cu inceputul, in Biblie se spune ca “Bataia-i rupta din rai”. Codul Familiei o completeaza “Parintii au drept de corectie asupra copilului”… Zilele trecute a fost chiar o emisiune TV pe aceasta tema, unde toata lumea abjura acest lucru.
Ca om si parinte, care a crescut si indrumat multi copii, doresc sa va spun ca pentru prima data trebuie sa scoatem “Greselile gresitilor nostri” din Tatal nostru. Oameni buni, a sosit vremea ca “sa nu gresim facand un copil” sa-1 facem, dar nu oricum. Daca curatirea unei case se face cu mare atentie, de ce un copil il facem la nimereala, stresati, poate si bauti, intr-o depresiune psihica? De ce nu ne pregatim pentru acel care ne duce pe noi in fiinta sa, ne reprezinta, si pentru el nu putem face o pregatire de-o saptamana macar pentru o viata intreaga? Aici este greseala! Nu avem disponibilitatea de-a crea, dar cu toata iresponsabilitatea o facem, cu toate ca stim ca nu-i bine si nu va fi ceva bun, nefiind vorba de calitate, dar nici nu ne socheaza c-ar putea fi altceva decat ne dorim!
Daca oamenii ar tine cat de cat la cele spuse aici pana acum, si ar fi de dorit in special tinerii sa faca acest lucru, atunci am vedea numai copii si parinti fericiti.
– Sincer cred ca lumea-ti poate da dreptate, il aproba Mara, dar, dupa cum bine imi amintesc, eu te-am intrebat de propria ta copilarie, ai deviat, uitand ca, de fapt, eu sunt pedagog de profesie.

– Vai, tata, daca te-ar auzi cineva chiar ca ar crede ca-s cel mai mare vagabond! Ai uitat ca azi de la ora cinci am cursuri de informatica si trebuie sa-mi fac un “program”. Urmeaza teza si e necesar sa pregatim trei variante de programe cu grade diferite de dificultate pentru a se testa capacitatea fiecaruia. Programul cel mai bun, pentru un IBM PC-80586, care este cel mai nou calculator din scoala, va fi folosit ca material didactic pentru grupele de initiere in calculatoare. Asta-i “greseala” ca m-ai “prins” ca mai stau pe acasa.
– Hai domnule, nu te sifona asa de repede, te vede omul asa de rar, ca-i vine dor de tine!
– Sa nu uit! A fost un ins, imi scapa numele si ti-a lasat asta. A insistat mult sa-1 onorezi cu prezenta.
Todut lua invitatiile oferite de fiul sau, si constata ca banuielile i se confirmau. Invitatia era la conferinta partidului din care facea parte “insul” care a adus invitatiile,.si banchetul la care a participat, a fost organizat tot de dansul.
in invitatie se specifica faptul ca, dupa conferinta partidului respectiv, unde se vor discuta diferite probleme, va fi organizata o seara de dans.
Daca pe vremea partidului unic se putea trimite un delegat, acum, daca nu erai prezent, se putea interpreta ca esti simpatizantul altui partid si incepeau sicanele care nu erau de loc placute.
Todut se gandi ca, neavand ce face, va participa si el si va ingurgita, ca si in alte dati, ineptiile celor “nechemati”, dar care doresc sa fie vazuti si auziti, sa se afirme. intre timp sosi si Mara, ii arata invitatiile proaspat primite.
– Sambata, pot sa te insotesc si, vorba aia, mai vedem si noi lumea…
– Bine draga, cum spui tu.
in ziua cand avu loc conferinta au constatat ca se desfasura in acelasi local unde se sarbatorise, inainte de alegeri, “INSUL” din partid.
Spre surprinderea lor, toata conferinta se desfasura cu asistenta stand in picioare si n-a durat mai mult de… un sfert de ora. Din cele spuse acolo, imperativ era faptul ca: “unele persoane mai oscileaza inca intre un partid sau altul cu toate ca au posturi CHEIE oferite de ei… ar fi cazul sa ia o decizie… A sosit timpul sa se cunoasca persoanele pe care se pot baza si sprijinii in mod real – PARTIDUL.
Todut putea jura ca aceste “indrumari” nu i-au fost adresate lui, dar era evident, in mod sigur si el se numara printre persoanele “vizate”.
Dupa aceasta asa-zisa conferinta, care de fapt semana c-o amenintare, domnii au inceput curtarea si flatarea doamnelor, s-au reimprospatat cunostintele, s-au facut altele noi, s-a servit bufet rece si apoi s-a trecut la nelipsitele povesti, cu scopul unor “usoare trageri de limba”, insotite de nelipsitele bancuri rasuflate ori de prost gust.
Todut si Mara au considerat ca nu-i un afront dat organizatorului, daca pleaca in jurul orei 23, considerand c-au auzit destule ineptii Todut.
Senzatia ca spusele de acolo i se adresau lui in special, nu-l parasea de loc pe
in drum spre casa, Mara i-a istorisit lui Todut, despre o colega cu care se intalnise zilele trecute, colega, care acum lucra la o alta scoala. Dansa fusese multi ani coordonatorul activitatilor pionieresti din scoala. Pe vremea aceea era o tovarasa de care trebuia sa tii seama, si acum, era si ea la aceasta conferinta. Ce o deranja pe Mara la aceasta fosta colega, era insistenta cu care te masacra sa te inscrii in partidul lor, partid aflat la putere…
– Si te-ai inscris?!
– Cum iti poti imagina asa ceva?! Asa ma stii?!
– Deci, nu numai ca mi s-a parut! Se concentreaza foarte pe aceasta tema… Se pare ca acest banchet a fost un ultimatum pentru noi. Am impresia ca nu Ie-a convenit faptul ca tu ai fost translatoarea francezilor. Sa le fie de bine!
Au schimbat subiectul discutiilor. Cu toate acestea, impunerea directa ce si-au afisat-o, lucru lipsit de tact, i se aplica lui…. Daca el ar mai participa si Ia o activitate politica, i-ar consuma si putinul timp acordat familiei. Pe de alta parte, a face politica, inseamna a promite ceva acelor care te vor alege…. Cum poti promite cand functia ce-o vei avea dupa alegeri, nu-ti va permite sa-ti onorezi promisiunile.