Arhiva pentru April 17th, 2009

April 17th, 2009 | Scriitor:

INFORMAŢIA ZILEI
DE
MARAMUREŞ
Marţi 24 ianuarie 2006
Un imn adus creşterii şi descreşterii “imperiului” mineresc
Antologia în proză “Minerii Ardealului”, de Toma G. Rocneanu

Nu mai puţin de 15 cărţi şi articole risipite prin presa locală le-a adunat Toma G. Rocneanu într-o amplă antologie de autor, cuprinzând peste 1700 de pagini. Antologia este structurată pe patru masive tomuri cu titlul de “Minerii Ardealului”, care vrea să esenţializeze (şi reuşeşte) toate obsesiile scriitorului de o viaţă, legate de o lume cu bucuriile şi necazurile, de loc puţine, ale unui segment important din economia unei ţări: mineritul.
Chiar dacă nu toate prozele se ridică la standarde estetice performante, acestea merită a fi lecturate cu folos, fie şi numai ca documente, ca istorie vie a celei mai importante meserii din bazinul băimărean de-a lungul timpului, azi, din păcate, într-o ireversibilă agonie. Să nu uităm că, dacă azi suntem ce suntem, se datorează sudorii frunţii părinţilor, bunicilor sau străbunicilor noştri, cei care – după cum metaforic spune autorul – au trăit şi trăiesc încă ziua compusă din două nopţi şi-o zi. Fie şi numai pentru aceasta, Toma G. Rocneanu merită admiraţia şi respectul ortacilor de pretutindeni, iar din partea cronicarului – un demers gazetăresc de suflet.
O amplă panoramă minerească a Ardealului de Nord …
…un imn în proză adus creşterii şi descreşterii imperiului mineresc poate fi considerată această antologie, acest adevărat roman – fluviu. Parafrazând din titlu după “Incrementa atque decrementa aulae Otomanicae” a lui Dimitrie Cantemir nu este întâmplătoare. Mineritul ca şi otomanii – dar pe alte cordonate – au dominat secole de-a rândul viaţa social-economică a ţării.Ca fost redactor de carte la unele din apariţiile tipografice ale autorului, cunosc în amănunţime conţinutul şi frazarea stilistă a lui T.G.R. Pe scurt: în antologia apărută recent la Editura Risoprint din Cluj –Napoca sînt reproduse, cu corecturile şi îmbunătăţirile de rigoare, cărţile:”Destine conjugate”, “Tânjind după soare”, “Toduţ”, “Prietenul meu Andrei”, “Gazeta de suflet”, Iubirile Elisabetei”, “La porţile iubirii”, “Născuţi în timpul…altora”, Ursite la subsol”, “Suflete-n derivă”, “Metafore neterminate”, “Vânare de vânt”, “Stamina roşie”, “Ascultă vântul”, “Cart la Poarta tristeţii”. Sînt reproduse şi materiale publicate în “Informaţia Zilei” apărute la rubrica “Cultura şi politica omului de cultură”. Lectorul antologiei: Nicolae Păuna – Scheianu, consultant pe probleme de tehnică minieră: Ioan Buda.
Absolut toate cărţile cuprinse în “Minerii Ardealului” au ca temă centrală viaţa minerilor: în adâncuri, în familie, releţiile, conflictele, iubirea, căsătoria, moartea. Se pot recunoaşte cu uşurinţă oraşe şi perimetre miniere din Baia Mare, Baia Sprie, Cavnic, Ilba Handal, Borşa, Rodna, dar şi localităţi din afara judeţului, cum ar fi cele din Valea Jiului. Nu este ocolită nici viaţa culturală a Băii Mari, pe care autorul o cunoaşte: cenacluri, reviste, teatre, expoziţii.Intr-un cuvânt, o panoramă în care nici suflul istoriei medievale a acestor locuri nu este neglijat. Un merit al acestui maraton literar este şi acela că Toma G. Rocneanu cunoaşte din interior cele descrise, cu pană de prozator. A lucrat zeci de ani ca maistru miner la multe din exploatările descrise, a fost profesor şi maistru şcolar la Liceul minier “Gheorghe Lazăr” din Baia Mare, a scris şi câteva lucrări de referinţă privind tehnica mineritului. Nu cred că mai sînt mulţi dintre cei care au lucrat cu perforatorul şi au mers la lucru cu lampa de miner şi care să reuşească performanţa de a scrie o sumedenie de cărţi, cu sinceritate, dragoste,având de partea sa şi darul de a materializa în plan estetic cele trăite într-o viaţă de om. Ion Burnar

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off
April 17th, 2009 | Scriitor:

GRAIUL Maramureşului
Vineri 13 ianuarie 2006
Lansare de carte
“Minerii Ardealului” – o adevărată epopee a mineritului
Ieri, la Biblioteca Judeţeană “Petre Dulfu” a avut loc lansarea cărţii “Minerii Ardealului” de Toma G: Rocneanu , apărută la Editura Risoprint din Cluj-Napoca. Născut în 1943 la Rodna Veche, Toma G. Rocneanu este maistru instructor şi profesor la Grupul Şcolar Minier (azi Gheorghe Lazăr). Cartea de faţă cuprinde, în cele aproape 2000 de pagini reunite în patru volume, toate cele 17 volume publicate până acum, care au acelaşi fir roşu: viaţa mineritului din bazinul Băii Mari. Astfel, bibliografia domeniului, foarte subţire până în momentul de faţă, s-a îmbogăţit cu această “adevărată epopee a mineritului”, după cum a caracterizat-o Nicolae Păuna-Scheianu, lector de carte, această “odă în proză adusă creşterii şi descreşterii imperiului mineritului maramureşan”, cum a denumit-o scriitorul Ion Burnar, o “carte monument” cum a descris-o moderatorul discuţiilor şi directorul Bibliotecii Teodor Ardelean. Toată această aglomerare de întâmplări trăite sau auzite, “vor constitui probabil subiectul unor teze de doctorat în ceea ce priveşte anumite aspecte ale vieţii minerilor” cum a opiniat Dumitru Rusu, fost coleg de şcoală al autorului. La eveniment a mai luat cuvântul Octavian Butuza şi bineînţeles, Toma G. Rocneanu.

Anca Goja

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off
April 17th, 2009 | Scriitor:

INFORMAŢIA ZILEI de
MARAMUREŞ
Joi 12 ianuarie 2006
Azi se lansează
Antologia de proză “Minerii Ardealului”
de Toma G. Rocneanu
Fără îndoială, unul dintre cei mai prolifici scriitori maramureşeni este prozatorul Toma G. Rocneanu, autor a peste 15 volume din anul 1993 şi până astăzi. Tema principală pentru scriitor este mineritul, prezentă în masjoritatea volumelor de până acum. Toate scrierile sale legate de minerit au fost adunate în patru volume antologice sub titlul “Minerii Ardealului”, publicate la editura “Risoprint” din Cluj-Napoca.
Lansarea oficială a antologiei de proză are loc astăzi, începând cu ora 13, în sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu”. Despre autor şi cărţile sale vopr vorbi Teodor Ardelean, Ion Burnar, Octavian Butuza şi Augustin Cozmuţa.Iubitorii de literatură sunt aşteptaţi să participe la acest interesant eveniment cultural.
Grigore Ciaşcai

Categori - citeste on line: referinte critice  | Comments off