“Fii fericit cat poti si sufera cat trebuie”

Toma G. Rocneanu – un prozator care innobileaza mineritul prin dragoste

Toma G. Rocneanu este printre putinii, daca nu singurul scriitor contemporan, care abordeaza tema mineritului, altfel decat am fost obisnuiti sa o cunoastem.
Demersul sau epic innobileaza munca si oamenii adancurilor, dintr-o perspectiva larga, tandra si in acelasi timp nepartinitoare. Fie si numai din acest motiv, ortacii maramureseni, si nu numai, i-ar putea fi recunoscatori, asa cum recunoscatori i-ar putea fi toti cititorii, mai ales din tagma politica, obisnuiti cu prejudecatile de tip “mineriade”.
“Breasla lor, a minerilor este o societate mai aparte, minerii fiind oameni cu un real simt al dreptatii si cu o opinie publica puternica…” noteaza undeva autorul. Romanul de fata, prin personajul sau principal, Todut, ne poarta intr-o lume parca iesita de pe icoanele de sticla ale ardelenilor, intr-un peisaj aspru, dar umanizat de oamenii lui, cu toate avatarurile unei vieti-calvar, a unei vieti care, daca nu sti s-o imbratisezi, te sufoca ea, iremediabil. Este urmarita copilaria eroului petrecuta intr-un spatiu arhaic si modern totodata, dintr-o asezare minereasca de la poalele muntilor Rodnei, pana la implinirea profesionala. Accentul este insa pus pe sentimentul biblic, parca: Daca dragoste nu e, nimic nu e! Ca si in romanele anterioare, autorul urmareste viata oamenilor adancurilor, de la minerul simplu la director general, cu obiceiurile specifice acestora, dar mai ales viata afectiva’ a personajelor. Finii rosu al cartii este insa cea a iubirii ca realizare plenara, dincolo de iluzii, dezamagiri. Nimic nu este gratuit in proza lui Toma G. Rocneanu. Scriitura este fireasca, fara inflorituri stilistice, verbul curge lin sau tumultuos in functie de starea sufleteasca a eroilor.
Autorul are stiinta zicerii, fara a fi ostentativ, fara a cauta sa revolutioneze limbajul literar, fraza este sfatoasa, batraneasca, adica inteleapta, grava; filosofia celui pentru care eternitatea se opreste la gura minei, sau nu se mai opreste niciodata. Cartea, in acelasi timp poate fi considerata si un document literar, sunt urmarite obiceiurile, traditiile lumea pre si post decembrista, morala, educatia, inclusiv micile meschinarii ale politicii locale. Intr-un cuvant, un roman care ne obliga sa-i privim pe mineri cu alti ochi, cei ai afectiunii si intelegerii.
Ion Burnar
Amintirile care-1 seduceau mai mult pe Todut, in aceasta linistita dupa amiaza, erau intamplari din copilarie. Si cati nu ne intoarcem cu nostalgie si placere la frapanta noastra copilarie? Linele dintre ele, erau vesele, copilaresti in adevaratul sens al cuvantului, altele grave, cu repercusiuni in dezvoltarea ulterioara, a fostului copil. Toate sunt amintirile noastre, toate ne-au calauzit, intr-un fel sau altul, viitorii pasi, viitoarele actiuni…
Acum, in acest moment, il obseda o intamplare mai aparte.
S-a intamplat cam pe la varsta de zece ani… Locuiau intr-un sat de munte. Taica-sau lucra in mina, la trasul vagonetelor cu calul. De avut, aveau doi cai, dar in mina, foloseau doar unul cate o saptamana, dupa care-1 schimbau, cu celalalt, altfel calul orbea.
Asa se face, ca pe langa casa, intr-o saptamana aveau un cal, iar in cealalta saptamana altul, cu ei rezolvandu-si problemele gospodaresti ivite intre timp.
intamplarea despre care-i vorba, s-a derulat intr-o toamna tarzie, asteptand ninsoarea ce urma sa cada peste sat. Acolo, in acel sat de munte, cand ninge, muntenii asteapta… Asteapta sa vada cate zile va ninge… Cat de mare va fi stratul de zapada…