După un an, l-am întâlnit în oraş, primise postul în care a făcut specializarea, dar dorul de copii îl usca. Se gândea Sandu :”uite o staţiune cu doi medici din care singurul cu drepturi era….directorul”.
După atâta energie negativă “preluată” de la medicii staţiunii, n-a putut face altceva decât să doarmă, să uite…
Fiul (avea 6 ani) lui Sandu, spre seară, a refuzat să vină în cameră.
– De ce nu vii sus ? îl întrebă taică-său.
– Pleacă mâine şase fete “frumoase”. Ne luăm rămas bun de. Suntem supăraţi. Târziu a venit în cameră, cu supărarea lui cu tot. A doua zi copilul s-a trezit de dimineaţă, ca să stea iar supărat cu fetele care vor pleca şi care şi ele erau tot supărate. Ca să-l scoată din supărarea “aceea mare”, au plecat în sat după ziare. S-au reîntâlnit cu Flamă care i-a purtat pe la Vechile Băi acum surpate, de unde se vedea şi cum s-a surpat Ocna prin 1952, spunea Flamă. Apoi le-a arătat diferite izvoare de slatină, care zicea el, erau folosite de localnici pentru pus carnea în saramură să nu se strice. Apoi o afumau. Urcând în sat, au trecut prin târg, dar era terminat. Joia, aici veneau ruşii cu mărfuri de toate felurile, de nu se mai puteau mişca nimeni în comună, în afara târgului, aşa că joia era Ziua Târgului. Lângă Biserica Catolică, exact în spatele ei, avea casa mama lui Flamă, femeie trecută de şaizeci de ani, pensionară. A lucrat o viaţă de om doar pe noapte şi soţul dânsei noaptea era liber. Femeia aceasta, mama lui Flamă, şi-a iubit mult tatăl care a fost ocnaş, aici, la ocnă. Le-a prezentat mai multe fotografii, vechi, făcute în mina de sare. Toate sculele, care au rămas de la el, femeia aceasta le păstra curate şi întreţinute în ordinea în care a văzut, probabil, că le ţinea şi tată-l său. Avea până şi hainele de lucru ale bătrânului miner din Salina care a dat numele localităţii, deoarece satul era mai la distanţă. Aici au început ca şi o colonie de muncitori care s-a extins, dând această localitate care astăzi este staţiunea cu binefacerile ei, dar şi cu durerile tuturor. Bătrâna s-a bucurat de vizita fiului cu Sandu şi familia lui, dar mai ales că a putut povesti cu cineva despre cine-i era drag, despre tatăl său şi minerit. Despre soţ, contabil şi consilier comunal a evitat să vorbească, dar ne-a arătat ce flori de mină mai avea, flori pe care a ajutat-o să le strângă şi fiul ei, cu care se mândreşte. Flamă este expert financiar şi arbitru de fotbal. S-au despărţit în termeni amiabili, mai ales că Sandu i-a oferit o carte despre mineri şi minerit proaspăt tipărită. De acolo Flamă i-a dus la el la apartament, de unde şi-a luat consoarta şi i-a invitat pe toţi la o bere la Terasa Crăiasca, după care au vizitat camera în care stăteau în pensiune. Soţia lui Sandu a dat cafelele, iar Sandu a dat ţuica. Le-a părut rău că au trebuit să se despartă atât de repede. După discuţia cu directorul staţiunii s-a putut face rocada cu camerele, cu două nivele mai jos. Acum erau exact deasupra peronului de la Hotel Crăiasca, dar cum n-a venit cine trebuia să-i ia pe locatarii a căror cameră urma s-o ocupe, au mai întârziat şi aşa a rămas să se mute doar sâmbătă. Tudor tot supărat era.

Acum era şi nervos. Pierdea zi de zi tot mai multe cunoştinţe cărora li se termina sejurul şi el abia se împrietenise cu ei sau cu ele.Ca să-i distragă atenţia, s-au autoinvitat la femeia despre a cărui bărbat v-am povestit, că a făcut infarct sau aşa ceva şi era spitalizat în Sighet. Femeia s-a bucurat de vizită şi au mai încercat să-i alunge din grijile pe care şi le făcea cu boala soţului. Copilul lui Sandu, Tudor, pleca dimineaţa şi se aduna noaptea, pe la orele 11. Azi l-au trimis cu forfeca la doamna Flamă. Până atunci a mâncat îngheţată de cinci mii. Acolo l-a întâlnit pe băiatul doamnei Flamă care i-a luat şi el îngheţată după care l-a plimbat cu “Alfa Romeo”. Părinţii îi mai detectau urmele şi după câtă sare se depunea pe el sau după cum se ştergea sarea de pe el. Ce să vă mai spun că avea pretenţii şi de discotecă, bineînţeles dus de Pişti, copilul lui Flamă. Seara au crezut că vor dormi, după atâtea emoţii şi zbateri, mai târziu de cât s-au aşteptat, a venit şi prima boală pe capul lui Tudi. A zburat tot din el, apoi celelalte forme şi, în final, febril. Toate ar fi fost cumva, dacă nu ar fi fost diareea. Dimineaţă, medicul le-a prescris tehnologiile şi medicamentele necesare pentru a l pune pe picioare. Au avut zile foarte grele părinţii lui, vreo trei dintre ele au fost amplificate din mofturile şi hârâielile copilului care n-avea chef de nimic numai “să-l lase afară”, ceea ce nu era deloc indicat, deoarece “afară” nu mai respecta nici o regulă care se cerea respectată. Zilele cu boala copilului au fost mai anevoioase, mai ales că s-au şi mutat în camera despre care am mai vorbit, cameră care nu le-a dat satisfacţiile gândite. Aici televizorul era defect şi mai dureros exista undeva într-un perete un şoarece care era “de serviciu” noapte de noapte, transformându-le o bună parte din noapte în “zile nervi” N-au uitat, cred, ce spunea Eminescu şi Caragiale: “Când românului îi merge rău, îşi schimbă locuinţa “. La ei a fost invers şi acum trag ponoasele. Următoarea zi era 21 iulie la revista presei, citită la radio, le-a adus aminte că ziua a scăzut c-o oră, aşa că s-au grăbit în toate celea. Tudor i-a bucurat că se simţea mai bine, cu toate astea s-au dus până în sat să mai cumpere nişte aspirine. Au avut gândul de a “se prăji puţin”, dar discuţiile cu doamna Flamă le-au răpit mult timp. După masă au “încercat” o bere la buza bazinului. N-au terminat-o pe aia că a venit familia Flamă cu alta. Era Sfântul Ilie Proroc, nu se lucra şi au venit şi ei la o bere. Lucrurile acestea se prelungesc. La terasa Crăiască-i seara a sosit şi CARAMITRU, pe atunci ministru cultelor şi a culturii, care a vizionat şi evaluat Muzeul din Sighet, de fapt, fosta puşcărie politică. Era însoţit de deputatul Berci, patronul Hotelului unde era cazat, parcă era şi Echim Vancea. Aici l-au aflat pe Lucian Perţa şi alţi oameni de cultură, ziarişti care nu-l scăpau din ochi. Fiind la masa din apropiere, Caramitru degaja multă prietenie, salutând persoanele de la mesele învecinate. Sandu s-a dus la el, a dat mâna, a schimbat câteva replici cu Caramitru şi cu “anturajul” său.

Pe Caramitru îl cunoştea de când acesta a jucat în filmul: “Instanţa amână pronunţare”, film turnat în Baia Mare şi multe din secvenţe chiar în şcoala lor, Grup şcolar “Gheorghe Lazăr”, unde pe terenurile de tenis se juca cu viitorul Inspector General şcolar Plăian şi cu profesorul de matematici, Chindriş. Cu toate acestea, Sandu n-a făcut nici o trimitere în timp cu Caramitru, convins fiind că nu-şi mai aduce aminte de el. Dar erau anumite întâmplări la care a fost împreună cu Caramitru şi care ar fi putut reînnoda cunoştinţa de atunci, dar nu dorea să indispună pe nimeni. După “retragerea” lui Caramitru, cu Echim Vancea şi Lucian Perţa, cât şi cu patronul localului au bârfit mai mult. Sandu cunoştea aceste persoane de la:”Zilele Editurii Gutinul” care s-au ţinut cu un an în urmă la Sighet, unde, ca autor de cărţi, a fost invitat şi el şi “au tras” la acelaşi hotel a cărui patron era acum aici. Povestea patronul acesta, că cei doi au dormit împreună, Caramitru cu nevastă-sa, dar au solicitat bonuri de decontare pentru camere separate. Chichiţe…
Staţiunea aceasta are un farmec aparte. Aici poţi întâlni persoane pe care, pentru a le vedea în Bucureşti, ar trebui să îmbătrâneşti în anticamerele instituţiilor ca să fi primit. Pe perioada cât Sandu a stat pe aici, a văzut câţiva miniştrii, aproape pe toţi Şefii Judeţului, echipe de sport, campioni, pe Vaştac cu lotul olimpic şi nici nu-şi aduce aminte pe cine a mai văzut fiindcă dacă nu i-a cunoscut, degeaba i-a văzut. Pe aici a trecut şi preşedintele ţării, premierul, dar în alte perioade. Dacă memoria nu-l înşeală, chiar şi Coposu a fost pe aici, bineînţeles că în alte perioade de timp. Sigur este că toţi oamenii importanţi din România şi din alte părţi, care veneau în Ardeal, treceau şi pe aici, chiar dacă nu intrau în Baia Mare.
A doua zi, Tudor era bine, dar tăcut, semn că are ceva pretenţii. Nu le-a spus părinţilor, dar-se vedea bine că clocea ceva. Cu o zi înainte s-au întâlnit cu Flamă şi, cum să nu te întâlneşti?, dacă stă peste drum de staţiune şi, chiar dacă n-ar sta, obiceiul localnicilor era să vină la bere, spre seară, în staţiune. Atunci pare-se că Tudor a pus la cale un pescuit împreună cu Flamă care urma să aducă şi câinii să se poată juca el cu ei .Era înnebunit după câini. Imediat după ca a luat masa de prânz, l-a rugat pe Sandu să-i dea cheia de la cameră, că el pleacă mai devreme de la masă. Părinţii lui au stat liniştiţi să i-a masa, după care s-au dus la cameră. Tudor era înlăuntru şi dormea. Dormea atât de bine, că nu l-au putut trezi mai bine de o oră. Neavând nici o şansă să-l trezească, s-au dus într-un târziu după cheia de rezervă, pe care o au toate hotelurile. Aceştia “n-o deţineau”. Au venit să nu stea în gura prea amabilă a recepţionerei şi au căutat camerista care le-a deschis. Au constatat că, de când ei i-au dat cheia băiatului şi până acuma, trecuseră două ore.
Nu se ştie ce a visat băiatul, dar, când şi-a văzut părinţii, a ţipat speriat şi a fugit la Flamă. Probabil era ora la care erau înţeleşi să plece la pescuit, aşa că aproape a zburat, aşa s-a grăbit. S-a reîntors abia seara, evident că fără peşti. Pasă-mi-te peştii erau motivul lui de-a fi liber să se joace cu câinii.