– Domnişoară, ce mai ştiţi, când va veni persoana respectivă?
– De regulă se ţine de cuvânt. Dar Dumneavoastră cum v-aţi înţeles cu el?
-A spus că astăzi nu poate dar, mâine vine neapărat.
– Să ştiţi că Domnul Nae se ţine de cuvânt. După acest dialog cu tânăra vânzătoare, nu mai era nimic de făcut. Am plecat oarecum îndoiţi de afacerea făcută. Cumpărasem o uşă metalică la vre-o opt milioane, am achitat-o şi din toate acestea am primit o simplă hârtie. Garanţia. Nici măcar o factură, fiindcă factura i-o înmâna instalatorului, care va monta uşa. El este responsabilul şi cu transportul şi trebuie să aibă un document de însoţire pe drum. A doua zi am mai vorbit de două ori cu Domnul Nae care mi-a”precizat” că: de fapt el a înţeles că noi nu suntem acasă înainte de ora patrusprezece. De geaba am insistat eu că această informaţie este o greşeală, el nu mai putea da timpul înapoi. Imediat vor trece deja 24 de ore şi eu încă n-am ajuns în posesia acelei uşi de opt milioane, cu toate că am plătit-o integral. Cash.
Am terminat şi serviciul din acea zi. Am ajuns şi acasă şi uşa nicăieri, acasă nici-o mişcare. Ne-am aşezat la masă şi mâncarea ne mergea cu duluri pe gât. Nu făceam nici un fel de conversaţie. Grijile erau prea mari să mai putem spune ceva. Într-un timp, când nu merge liftul se aud toate mişcările pe scări, ceva mi-a suscitat curiozitatea şi am ieşit afară. Uşa mea “urca” înspre etajul patru. În faţă era un bărbat robust la 55 de ani şi vre-o 1,70 iar în spate lui, unul căruia Domnul i-a uitat măsura, cred că avea vre-o 2m. Ăia erau oamenii care-mi aduceau uşa. Ne-am prezentat, într-adevăr era uşa mea şi dânşii erau “instalatorii”. Cum tot îmi era frig, că pentru a monta o uşă trebuie s-o scoţi pe cealaltă, am stat pe lângă dânşii să văd cum procedează la execuţia acestei operaţii şi dacă cumva aveau nevoie să mai pun şi eu mâna. Fără vre-o discuţie prealabilă, încă mai gâfâind după cele patru etaje “luate în piept”, s-au apucat meticulos, dar cu mişcări destul de rapide şi agile la vârsta lui Domnului Nae. Mă uitam cu plăcere cu câtă uşurinţă face fandările, lucrează “pe vine” şi în general era ca un torent, dar şi specializat în ceia ce face, întărindu-mi credinţa că într-adevăr “era acasă” în ceea ce face. N-au servit doar un pahar de suc şi ceva biscuiţi. Ţuică nu beau că şi conduceau maşina, dar cred că dacă ar fi băut n-ar fi fost în stare de asemenea execuţie care era ca o regie bine pusă la punct. Nici cafea nu şi-au dorit. Mă gândeam ce le-aşi putea oferi în plus pentru promptitudine, încredere şi execuţie. Îi sondez c-o întrebare:
– Timp de citit mai aveţi? Vă mai permite-ţi şi relaxarea? Eu mă gândeam să le ofer o carte.
– Recunosc că mai puţin şi mai ales acuma înainte de sărbători ne e imposibil. Seara cădem jos ca bolovani. În acest moment vecinul meu, funcţionar în Ministerul de Interne deschide uşa şi-l salută pe “instalatorul” cel tânăr.
– Servus Ioane. Ce meştereşti pe aici?
– Îi montăm dânsului uşa aceasta.
-O vă salut Dom’ Profesor şi dă mâna cu cel mai în vârstă. Mai schimbă câteva cuvinte de complezenţă şi vecinul meu pleacă. Cu toate că pe hol era semi întuneric mutra celui mai în vârstă îmi părea cunoscută dar nu ştiam de unde “s-o iau”. Lucrurile s-au lămurit. Domnul Nae era profesorul, antrenorul fostei echipe de caiak-canoie “Simared”, echipa de suflet de a băimărenilor, acesta era omul care I-a “făcut” şi antrenat pe atâţia campioni mondiali, olimpici şi naţionali, omul care a făcut “greva foamei” în faţa prefecturi pentru că “cineva” le-a “confiscat” baza de antrenament desfiinţând un club care era la vârful performanţei. Cu această ocazie s-au modificat şi destinele acelor care prin munca lor au dus gloria sportului, a sportului băimărean în lumea largă. Profesorul a devenit “instalator”. Celălalt membru al echipei de “instalatori” a fost în aceiaşi grupă la facultate cu vecinul meu, care şi el a terminat Institutul Politehnic devenind inginer.
9 decembrie 2004

În staţia de autobuz din Piaţa Revoluţiei, doi tineri, un băiat şi o fată, se giugiuleau pe unica bancă din respectiva staţie. Puştiul nostru care “aştepta” şi el autobuzul alături de bunicul său, nu putea să stea locului. Curiozitatea “candidă” l-a dus până acolo că şi-a “băgat” capul între cei doi şi se uita la ei. Spre uimirea lui cei doi îşi vedeau de-ale lor. Văzând că “petenţii” nici nu-l bagă în seamă, năcăjit, piciul s-a aciuit lângă bunicul său, probabil următoarea persoană pe care şi-a propus el s-o “chestioneze” şi din câte se vede nici n-a stat mult pe gânduri.
– Bunicule mai aşteptăm mult?
– Doar atât până vine autobuzul care ne va duce acasă.
– Şi… când vine autobuzul ce ne duce acasă?
– Imediat.
– Dar cam câte minute durează “imediatul”?
-O fi durând ceva. Puţin. Foarte puţin.
– Mai puţine ca….
– Mult mai puţine.
– Bunicule ce este dragostea?
– Cum să-ţi spun. Nimic…sau totul.
– Explicaţia o şti din dicţionar sau…?
-Î, nu.
– Dar de unde?
– Din viaţă.
– Atunci te rog mai spunem ceva despre dragostea din viaţă.
– Puiule, dacă eşti puţin sincer, mi-ai putea spune de ce te interesează chestia asta pe tine, sau “unde” te interesează?

– Băiatul ăla de pe bancă, de câte ori doreşte să o sărute pe fată, îi spune că o iubeşte, ori că-i dragă şi apoi ea îi dă voie s-o sărute. Eu dacă n-am făcut aşa, şi n-am făcut deoarece n-am înţeles ce trebuie să spun, nu mi-a dat voie s-o sărut.
– Nu de aia nu te-a lăsat. Pe tine probabil te-a considerat un intrus, sau mai rău un profitor, ori poate a considerat că “nu eşti de nasul ei”.
– Şi ce ar trebui să fac ca s-o sărut?
– Nu crezi că ar mai trebui să creşti, să poată să te considere “competitiv”. Apoi regulile impun o cât de câtă cunoaştere între “parteneri”. Ce s-ar întâmpla dacă toată lumea s-ar apuca să sărute pe ori cine? Nu este bine. Nu este deloc sănătos.
– Bine, bine, dar totuşi de ce după ce-i spune ăla că o iubeşte, îl lăsa s-o sărute. Acestea sunt cuvinte magice?
– Şi da şi nu.
– Bunicule o să vină autobuzul şi eu nici nu ştiu ce înseamnă să iubeşti.
– Păi nu asta-ţi doreşti? Cu dragoste în schimb ai perfectă dreptate. Nu numai până v-a veni autobuzul n-o să înţelegi, uneori o viaţă de om nu-ţi ajunge să înţelegi dragostea şi forţele care o diriguiesc.
– Atunci de ce nu mi-ai spus aşa?
– Eşti sigur că acest răspuns te-ar fi mulţumit? Nu îmi dau seama ce-mi ascunzi, care-ţi sunt intenţiile tale, unde vrei să ajungi cu aceste pretenţii, dar atâta pot să-ţi spun cert că; acei care se iubesc simt dragostea emanată de celălalt partener pentru el.
– Vorbeşti despre buzele fetei? Prin ele simte ea dragostea ?
– Este adevărat că pe buze se simt sărutările. Dar dragostea se cuibăreşte în inimă.
– Ce are sărutul… cu inima?
-E vorba de-o atracţie puternică, atracţie interioară între două persoane de sex opus. Fără acea atracţie sărutul este fad, placid, fără semnificaţie, teatral. Sărutul între îndrăgostiţi este echivalentul “a pune paie pe foc”
– Chestia aia cu atracţia de unde vine?
– Este o pornire interioară, de la suflet şi se manifestă numai la acei care se iubesc.
– Atunci spunem cum e dragostea.
– Parcă adineaori ţi-am spus: este totul sau nimic.
– Bunicule asta e drept că ai mai spus. Dar spunem cumva să pricep cei e aia.
– Cartea Cărţilor, singura carte care are câteva mii de ani, singura carte care a dăinuit la toate popoarele, prin vorbele Sfântului Pavel, ne spune că ori ce credinţă, este rezumată la un singur cuvânt IUBIREA. Dacă ne iubim aproapele, înseamnă că trăim în spiritul literei Bibliei. Trist este că unii între iubirea pentru semeni mai intercalează şi dragostea pentru bani, pentru putere, pentru bunuri. Uneori îşi mai află şi ale iubiri, în afară de acea iubire care te înrobeşte, sau ar trebui să te înrobească pe viaţă. Asta ar fi din unghiul de vedere biblic.
În viaţa cotidiană lucrurile se modifică puţin. Un confrate, poet, spunea că o să scrie o singură carte de poezie, o carte de iubire atât a poeziei cât şi a iubitelor lui pentru care a scris poeziile. Aici se pare că nu s-au potrivit gândurile sale cu realitatea. Cu toate că a publicat cartea la o vârstă înaintată, dragostea lui şi ale altora n-a putut fi încorsetată între doar două coperţi de carte. Aşa că…
Şi eu când eram cu ceva mai tânăr, văzând că sâmburele vieţii şi motorul ei este iubirea, m-am gândit, aşa cum şi confratele meu spera, să scriu o singură carte, o carte de iubire. Nici eu nu m-am putut ţine de promisiune, deoarece am constatat, destul de târziu, că pe acest pământ, fiecare bărbat ar putea să se iubească cu fiecare femeie putând vieţui frumos şi în dragoste o viaţă plină.