S-a obţinut cu greutăţi şi foarte mari intervenţii, să nu se mai puşte masiv în carieră. Practic începând cu luna iunie a anului ’70, cariera să nu mai dea producţie. În momentul când au realizat de fapt ce înseamnă concret acest lucru, adică de acum să dai producţie cu maşina de încărcat, a cărui cupă raportată la un excavator uriaş din carieră, care avea o cupă ce la o singură umplere „punea” patru metrii cubi din carieră, şi-au dat seama că o bună parte dintre ei va trebui să-şi afle de lucru în altă parte. Efectuarea exploatării numai prin subteranul minei, nu le va mai aduce banii ce i-au câştigat cât timp au lucrat în carieră, nicăieri şi niciodată.

******

Angajarea de personal a fost problema permanentă a Exploatării Miniere Şuior. Cum mina aceasta era ce-a mai departe de oraşul Baia Mare, oamenii trebuiau să se trezească dimineaţa la ora patru, lucru de-o inconvenienţă incomentabilă. Cine se trezeşte la ora aceia, trebuia seară de seară, să fie în pat la orele opt. Ori asta presupunea ca nici cele două ore despre „dânsa şi despre dânsul”, program care se mai dădeau la televizor să nu le mai apuci, başca faptul că ţi-ai amanetat întreaga viaţa să nu mai poţi participa la nici-un act de cultură petrecut în oraşul tău. Dar „toate le-am trăi uşor” de n-ar fi existat presiunile colosale ce se manifestau asupra excavaţiilor din subteran, nemaiîntâlnite de minerii de la minereuri, presiuni care multora le-au luat viaţa sau le-a mutilat fiinţa. Presiuni enorme, metode noi de exploatare, unele proaspăt încropite, aşezarea zăcământului în masivul acesta nesigur, toate acestea au schimbat din mers mineritul tradiţional de la minereuri neferoase cu metode şi materiale noi, greu asimilabile de minerii care trăiau cu frica în sân, lucrând fără a avea nici cea mai mică siguranţă. Unele dintre aceste metode şi materiale noi, încă nu erau asimilate de acei ce validau siguranţa din punct de vedere al mineritului, a ori căror utilaje şi materiale noi ce se introduc în subteran. La susţineri, pentru prima dată se abuza de armăturile metalice, stâlpi cu fricţiune, stâlpi hidraulici, armăturile TH, armături de oţel, toate noutăţi, care aveau alte procedee de montare raportat la ceea ce cunoşteau minerii la acea dată. Au mai apărut armături din materiale poliacrilice armate cu oţel şi folosind bandaje din acelaşi material. Unele-ţi prindeau degetele fiind prea grele la bucată, cele din răşini poliacrilice te tăiau la mâini, dar toate se prezentau la acele presiuni ce se exercitau în masivul Şuior, ca nişte paie. Se ştie că unele profesii sunt mai susceptibile, mai uşor influenţate de unele manifestări mistice. Toţi cei care lucrau aici se credeau blestemaţi. În această ordine a misticismului profesiilor, există credinţa că după călăii de profesie, în urmează marinarii şi de când se lucrează în această mină, au trecut pe locul trei minerii. Profesia de miner a fost şi este mare generatoare de legende şi poveşti ale acestei ocupaţii. Dar la Şuior minerii aveau toate condiţiile pentru a crede şi mai mult în poveştile şi întâmplările mistice. Nimic din ceia ce ei ştiau despre minerit, nu se potrivea aici. Toate erau altfel decât au învăţat şi lucrat ei până acuma. Galeriile minelor, filoanele lor, aveau de regulă nume de regi, regine, Sfinţi.

Aici cineva le-a americanizat: G-1, G-2, G-3, G-4, erau ca nişte simboluri ale morţii nu galerii de coastă. Oamenii nu se înghesuiau să se angajeze aici. Acest lucru-l făceau doar acei ce erau disperaţi. Ca să poată da producţia cu care s-au lăudat, Conducerea Trustului a capacitat un Şef de sector de la Rodna, care a venit aici şi şi-a adus toţi oamenii ce erau angajaţi în sectorul său de la Rodna. La puţin timp, chiar directorul Şuiorului a fost numit, tot un fost director de la acea mină. Mulţi dintre aceia mineri aduşi aici de la Exploatarea Minieră Rodna, au devenit EROI ai muncii socialiste, dar nu puţini au devenit eroi postmortem, ei ne mai văzându-şi niciodată plaiurile natale. Am putea spune, că de la începutul dării în lucru a acestei Exploatări, acesta a fost primul nucleu închegat de oameni, de echipe, că despre ceilalţi, indiferent că erau şefi s-au muncitori, erau în afara oricărei discipline a muncii. Îmi aduc aminte că la Barajul de la Bicaz, minerii care lucrau la Taşca şi acei de la minele de uraniu din Dr. Petru Groza, lucrau cu scule ruseşti. Unul dintre minerii care au lucrat acolo a adus un „cap detaşabil de sfredel” . La Rodna încă nu se cunoşteau asemenea scule şi omul i l-a dat fiului său care abia prin anii ’60 la putut folosi la acea Exploatare. Ei bine, în curtea Exploatării Miniere Şuior, nu de puţine ori, se păşea pe aşa ceva şi nimeni nu le observa sau nu lua vreo măsură. Într-o zi venind în vizită Directorul Comercial al Centralei, şi este cunoscut că asemenea oameni nu „băte-au toate coclaurile”, cu toate acestea chiar şi el s-a împiedecat de aşa ceva. Cu toată jena şi măsurile luate, lucrurile nu s-au îmbunătăţit prea mult nici după acest incident. Când trosneau armăturile fiecare muncitor din subteran, căuta să-şi protejeze trupul şi viaţa, despre scule… Dar armăturile nu trosneau continuu, numai că oamenii care erau angajaţi la Şuior aveau mentalitatea celor de la exploatările de cărbune. „Îmi dau casă, voi câştiga bine 2-3 ani şi-i las. Gospodăria să şi-o facă singuri, doar nu li-s hamal.”
În acest vacarm şi degringoladă a ajuns şi Nelu. Nu s-ar fi angajat nici el la Şuior dacă ar fi avut unde să locuiască. În maximul trei luni, acei care lucrau la Şuior, primea apartament în Baia Mare şi la un salariu bun se putea descurca şi Nelu, care abia a sosit din armată şi avea soţie şi două fetiţe.

**********

Inginerul Crăciunică era un bărbat înalt cu un trup de trestie, un oltean cum nu se poate mai frumos, un gentleman desăvârşit şi un profesionist redutabil. Prin propriile sale puteri a ajuns până la funcţia de inginer şef de exploatare la Mina Săsar. Conducerea de Partid şi de Stat îl aprecia şi respecta specialistul din el, care în afară de funcţia deţinută şi care şi-o exercita la cel mai înalt nivel, preda un curs la Şcoala tehnică de maiştri şi un altul la Şcoala tehnică postliceală, ambele şcoli în cadrul Grupului Şcolar Minier din oraş. Evident că şi în acest domeniu era foarte apreciat. Prelegerile şi demonstraţiile care le făcea dânsul la predarea „metodele de exploatare” erau de-a dreptul o relaxare la nivelul cunoştinţele sale practice, reuşind ca gradul de percepere de către elevi să fie maxim. Ştia extraodinar de bine să pună în valoare „brainistromigul”, tactul pedagogic, încât fiecare oră, pe lângă realizarea unui nou cumul de date şi cunoştinţe era o reală relaxare. Totuşi un defect avea. Era atât de frumos şi comportarea lui era de asemenea frumoasă, că pur şi simplu era el „agăţat” de femei şi nu invers.

Bărbat şarmant, avea o înălţime de peste 1,80 iar faţa-i avea imprimată pe acea frumuseţe a acelui bărbat şi o vădită frumuseţe blândă, rar întâlnită pe faţa unui bărbat. Nevasta inginerului Crăciunică era directoarea şcolii de maiştri, în acelaşi Grup Şcolar Minier din Baia Mare. Cum el nu mai biruia cu iubirea femeilor, şi doamna dânsului, îl concura la acest capitol al atracţiei fizice, nici ea nu şi-a pus niciodată problema să-i fie fidelă în căsnicie. Aşa au ajuns că, fiecare dintre ei îşi aveau propria viaţă, cu toate că erau o familie, erau căsătoriţi legătură din care au rezultat şi copii. Au încercat ei, să-şi legalizeze escapadele extraconjugale divorţând, numai că pe atunci, conducerea societăţii socialiste pretindea ca „un conducător al maselor” trebuie să fie un exemplu de conduită. Asta însemna că oficial, nici nu se putea pune problema divorţului, deoarece erau amândoi, persoane ce deţineau posturi de conducere. În final, s-a ajuns că, fiecare trăia cu cine-şi dorea, considerând că viaţa profesională este mult mai importantă decât viaţa particulară, viaţa de familie. Mizând pentru prima, cea care le dădea un statut social de invidiat, nu-şi pierdeau nici creditul acordat şi nici posturile oferite de Partid.
Pe acest om de real succes, „s-au hotărât” şefii să-l transforme în „Acarul Păun”. L-au luat din postul de „Inginer şef” de la Mina Săsar, unde fără exagerare era unul dintre cei mai iubiţi şefi, el care cunoştea mina Săsar ca pe propriul buzunar, şi l-au numit şef de sector la G-3, locul cel mai înalt, la ora aceia, din acel munte, loc unde se exploata deja din subteran şi evident aici nu i-a desluşit nimeni situaţia „putredă” a lucrurilor şi lucrărilor, cu atât mai puţin, situaţia care urma să se desfăşoare, chiar sub conducerea lui. Fosta galerie G-4 dispăru-se deja, cariera a „înghiţit-o” deja şi acum se afla deasupra galeriei G-3. Cam asta era situaţia lucrărilor în luna în care, a fost interzisă exploatarea minereului aurifer din Exploatarea Minieră Şuior, prin carieră şi trecerea obligatoriu la exploatarea acestor bogăţii, numai prin mină, prin subteranele minei. Cu toate că aprobarea, cu greu, a fost ordonată de ministerul de resort, ordin amendat expres în urma cererii urgente şi repetate, făcute de Conducerea Exploatării, prin care se arăta la ce primejdii se expun dacă nu o să le aprobe interzicerea lucrului în carieră, datorită insiguranţei existente acum în munca desfăşurată în această exploatarea minieră, situaţie creată în ultima perioadă. Deci această aprobare a fost cerută expres şi repetat, de conducerea Exploatării Miniere Şuior, pentru a proteja personalul din subteran dar şi pentru a ajunge la situaţia se siguranţă, a ajunge la normalul situaţiilor de muncă, obişnuit pretutindeni în asemenea tipuri de munci.. În fine, Conducătorii Exploatării au recunoscut situaţiile incorect raportate până atunci, indiferent cine le-a făcut, şi confirmau că pilierul de siguranţă, care trebuia să asigure siguranţa lucrului în subteran, nu-şi mai merita denumirea deoarece, nu mai prezenta nici-un fel siguranţă la lucrul sub protecţia care sa, celor cărora ar fi trebuit să le o ofere. Cu toate acestea conducerea Exploatării Miniere Şuior, nici nu s-au gândit să oprească lucrul în carieră, continuând să exploateze prin puşcări masive, puşcări care „înghiţeau” zeci de tone de dinamită, pentru acea lună iunie, lună când oficial acest lucru era deja interzis prin lege.